Pînă pe la anii 1850, ciocoi erau consideraţii marii boieri, mari propriatari de moşii, foarte bogaţi ca atare.
După 1850 începe să se ridice o nouă clasă socială, burghezia de la oraşe şi arendaşii de la sate. Aceştia reuşesc în scurt timp, 25 - 30 de ani, să se îmbogăţşească ei devenind acum " ciocoii noi", care nu prea mai sînt pe placul celor vechi, care îi dispreţuiesc ca nefiind " de neam, de viţă veche" ci doar nişte parveniţi ai vremurilor dar aceştia din urmă vor fi cei care vor fi cei mai tari, pînă la sfîrşitul seculului devenind o clasă nouă dar îndeajuns de bogată încît să poată a se opune celor vechişi bogaţi, pe plan social şi politic.
Deci ciocoii vechi şi cei noi. Din punct de vedere politic cei vechi vor fi aceia păstrători ai vechilor tradiţii, a vechilor averi şi moşii, deci " conservatori", iar cei noi, arendaşii şi burghezii vor veni cu ideile înnoitoare, mai libertine, deci "liberalii ".
În afară de acest "Ciocoii vechi şi noi " al lui Nicolae Filimon, cumva asemănătoare ca idee a luptei dintre ciocoii vechi şi cei noi, alte două romane vor veni să îmbogăţească panoplia literaturii române:
"Viaţa la ţară- Tănase Scatiu " de Duiliu Zamfuirescu
" Sfîrşit de veac în Bucureşti " de Ion Marin Sadoveanu