Cat rezistati la ironii?

Nu prea mult. Intru si eu in ofensiva rapid, si oricum, de obicei eu sunt cea ironica.

Dacă sunt ironii legate de felul în care mă îmbrac nu-mi pasă deloc deci nu e vorba de rezistat fiindcă nu depun efort să nu le răspund. Dacă se leagă de anumite aspecte personale de care nu vreau să se discute îi calc pe cap cu bocancii direct, fără discuţii.

Rezist ce rezist apoi explodez

Depinde foarte mult ceea ce ironizează persoana respectivă. Dacă atinge subiecte delicate, mă enervez repede.

Foarte puţin, reacţionez promt cu răspunsurile adecvate împrejurării.
Nu accept să fiu ironizat.

Foarte putin...

Cât cuprinde.Mereu mă ridic şi o iau de la capăt.Mulţi în locul meu ar fi renunţat de prea mult timp la viaţa asta, dar eu încă sunt aici.

Tiii! Material inflamabil.

Cred ca trebuie sa se inventeze semnalizatoare speciale, in functie de punctul sensibil. Ecusoane ceva. Sau poate tocmai atunci ar ataca ironicii mai rau?

Plangi sau ataci? Cred ca se subantelege ca ataci, poate sa fie o explozie de forta si salbaticie sau doar nervi, slabiciuni inflamate. Dar si plansul arata ca o explozie la baraj. Si vine inundatia. Care fie suna a implorare, fie a nu mai discutam pe veci.

Furia e o slabiciune, dupa parerea mea, pentru ca nu mai controlezi armele si nu mai calculezi efectele.

Cred ca la tine e un principiu masculin la mijloc, o imagine despre barbatie. E? Sau esti fata?

Crezi ca dimensiunile capului conteaza aici? Toti vor sa reziste mai mult ca sa studieze stimulul mai bine, dar poate e capul prea mic?!:}Viagra pentru cap. Sa nu iei niciodata valium, te prosteste.

Hei, ce poate fi asa ucigator in ironii? Ce s-a intamplat cu tine? E drept ca unii parca ar fi draci hraniti din cazanul cu taciuni apocaliptici.

Cam aşa ceva.
Şi sunt băiat.

Ironia e intotdeauna o forma de asuprire a personalitatii cuiva si a libertatii sale de manifestare? Poate sunt importante motivele si scopul, poate ca uneori ironiile nu ataca, ci doar sunt o comunicare.

Posibil, dar e mai bine asa, decat sa fiu eu tinta.

Aha? M-am prins? Cine ironizeaza non stop inhiba tot ce misca? Sau cine are imagine de inflamabil e ocolit?

Imi pare rau ca simti asa un chin la acest aspect al relatiilor intermamifere cuvantatoare. Ce te mangaie?

Poate corectezi si raspunsul sa nu fiu acuzata ca am dat funda la ceva scris gresit. Ai un typos.

Increderea in sine

Unde am spus eu că-mi exteriorizez furia? Sunt conştientă de urmări, de aceea prefer să plec de lângă persoana respectivă.

Varianta a doua.
Daca esti buna, si nu iei in seama ironiile celorlalti, ei nu te vor lasa in pace. Acum nu mai merge faza cu ignoratul oamenilor, pentru ca daca ii ignori te iau drept prost si pampalau. Trebuie sa contraataci ca sa iti dea pace, sau cu cei 'cu nasul pe sus' e bine sa fii ironica, sarcastica, pentru ca asa te lasa in pace, si isi vor gasi alte tine.

Sa consum ata energie, pentru ce? Sa stau sa-mi dezvolt gandul pe coclaurile ironiei, noaptea sa dorm sa-mi rearanjez fisierele ca sa intrezaresc drumul ironiei mai departe? Nu. Sa ma ia drept proasta. Si sa nu fie asa, e de ajuns. Dar mai folosesc si eu ironia cand dau cu nasul de parfumul ei in aer si nu scap, numai ca e stilul meu, tin sa cred nedistrugator. Un fel de depoluare prin actiune.

Imi plac oamenii cerebrali. Mereu calculeaza urmarile.

Inseamna ca plansul te elibereaza si regasesti, spalat de autoiubirea de sine, de "ploaia de lacrimi"si clarificat, nucleul increderii in sine. Recunosc sentimentul. L-am avut si eu. Dar doar ma regasesc imediat. Mangaierea vine dupa. Ai sesizat?

Pai, toti oamenii sunt diferiti. Fiecare are un mod diferit de a gandi.
Dar eu m-am saturat pana in gat sa fiu ironizata, si de asta am hotarat sa iau atitudine. Acum nu mai consum energie, replicile ironice 'vin' natural .

Am vrut sa incerc chiar acum cateva minute. Nu am putut. Am zis in gand doar:du-te si canta la alta masa! Pe urma m-am gandit sa resping mai simplu, dar stii ceva, presimt ca nu a fost punctul fixat in forta. Parca am lasat deschis.

Am sesizat...

Mai putin de un minut.