Cati dintre voi ati ajuns la o anumita varsta 17-20-30-40-50 de ani s.a.m.d si va mai ganditi din cand in cand la trecut? Chiar si la clipele acelea urate poate cand ati suferit.La frumoasa perioada de copilarie care v-a oferit lucruri frumoase.Cum erati atunci,in inocenta voastra,si cum sunteti acum,cu responsabilitati,alte nevoi, etc.Ce parere aveti?

Eu am ajuns la vârsta de 24, dar mă simt ca la 40. Ce pot să spun...Nu am avut parte de o copilîrie fericită şi nu am avut parte de multe privilegii în viaţă. Trecutul nu îmi permite să trăiesc prezentul, dar nici să îmi trăiesc viitorul.Cea mai grea perioadă a fost pentru mine perioada Facultăţii, dacă vrei - perioada maturizare.Şi în ultima vreme simt foarte acut toate trăirile, de parcă aş mai trece odată prin perioada Facultăţii.Îmi lipsesc foarte mult persoane de care m-am ataşat.Cum eram atunci.La început, eram foarte speriată.Îmi era teamă de socializare ca de o boală incurabilă. Treptat, m-am acomodat şi lucrurile au mers bine o perioadă. Atunci, visam cu ochii deschişi...asemeni unui copil naiv care întâlneşte lumea şi păşeşte pentru prima oară. Acum, însă, am încetat să mai fiu eu. Când m-am lovit de realitate, lucrurile s-au schimbat brusc.Nu mai pot spune ce gândesc, fără ca oamenii să judece.Şi ce aş spune sună a nebunie.Imaginează-ţi o fată ce îţi spune că vrea să meargă desculţă pe o străduţă luminată la ora 4 dimineaţa, rotindu-se în gol.Şi iar apare teama de socializare.Îmi e greu să mă integrez în grupuri noi de prieteni. Oamenii diferiţi nu sunt acceptaţi de societate.şi când spun diferiţi, mă refer la modul de gândire şi la felul de a fi, de a se exprima.Acum încă visez, mai am clipe în care par un copil naiv, însă am grijă să nu se afle gândurile mele.Copilul din mine a plecat.în schimb s-a întors o femeie matură şi responsabilă. Acum, trebuie să spun - tot ce contează sunt aparenţele.