Cautand prin blogosfera am dat de acest blog : http://raducu.eu
Datorita timpului infinit pe care il am la dispozitie, sau, ma rog, inca 2 luni, am decis sa citesc tot ce a publicat-si uite asa, am dat de povestea asta :

A fost odată o prinţesă. Frumoasă…
Şi un prinţ urât…
Care trăia retras în pădurea din vecinătatea castelului prinţesei…
Şi în fiecare dimineaţă prinţul se uita din marginea pădurii la fata cea cu păr de ruginiu şi ochi ca două mărgele, atunci când ea ieşea pe balcon, întâmpinând Soarele cu zâmbetu-i perfect, când îmbrăţişa vântul ce-i scălda părul într-o mare agitată, când ploaia-i mângâia chipul iar ea aduna în palme-i stropii…
Iar fata simţea…
Simţea că cineva o priveşte din desişul pădurii…
Prinţul nu se arăta, altminteri fata o rupea la fugă cu siguranţă…
Era atat de urât, încât nici păsărelele nu ciripeau în juru-i…
Dar frumuseţea lui consta în sentimentele ce-i umpleau inima…
Prinţesa aflase de la bona ei despre o poveste ce circula prin ţinut, despre un prinţ urât care locuia acolo…
Într-o bună zi, prinţesa s-a decis să meargă, însoţită de cea mai bună prietenă a ei, păna la liziera pădurii şi să cerceteze locul…
Pentru a-l întâlni…
Zis şi făcut…
În timpul ăsta, prinţul, neştiind ce-l aşteaptă, s-a postat în locul bine ştiut…
Dar…
Domniţa nu a apărut la balcon…
Atunci…
După ceva timp, în care a tot aşteptat ivirea făpturii ce l-a fermecat, s-a hotărât să bată în poarta castelului şi să-i spună verde-n faţă prinţesei cum că o iubeşte…
Aşa că, orbit de dragoste şi beat de îndrăzneala-i şi de importanţa momentului, s-a trezit ca prin minune în faţa porţii…
A bătut…
Şi a bătut…
Şi a bătut…
Dar nu răspundea nimeni…
Fata, pe de altă parte, ajunse la lizieră şi cerceta locul din care ştia că o priveşte zilnic cineva…
A stat…
A scotocit…
A strigat…
A umblat…
Nimic…
Atunci a hotărât să se întoarcă degrabă la castel şi să nu ma ia în seamă ceea ce de acum se convinsese că nu-i decât o închipuire…
Prinţul…
Mohorât că nu i s-a răspuns, s-a întors în pădurea deasă…
Prinţesa a trăit împăcată cu gândul că nu era nimeni acolo…
Şi în scurt timp a şi dat uitării…
Însa el…
Sărmanul…
Şi în ziua de azi stă în mijlocul pădurii fiind convins că prinţesa l-a zărit cumva, că i-a văzut urâţenia şi că l-a respins…
Şi am încălecat pe-o şa…
Şi v-am spus o poveste în care circumstanţele de căcat au făcut ca două destine să nu se întâlnească…

Si acum intrebarea ( sau pur si simplu curiozitate ):
Ce credeti despre povestile-adevarate sau nu, filme, romane, literatura de tot felul-cu un final trist? Credeti ca un final trist ar face, de exemplu, ca audienta unui film sa scada considerabil? Sa atraga mult mai putini oameni in comparatie cu unul care are happy end?
Privind in sufletelul meu mi-am dat seama ca filmele triste ca sa zic asa se numara printre preferatele mele dar, straniu, nu m-am uitat de nenumarate ori la ele, asa cum fac cu restul.
Voi ce parare aveti? Ce preferati? Ce va atrage la fiecare?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook