Formează specialişti pentru următoarele domenii:
Monitorizarea calităţii factorilor de mediu;
Identificarea surselor de poluare a mediului;
Evaluarea impactului asupra mediului;
Elaborarea scenariilor de evoluţie a calităţii factorilor de mediu pe bază de modelare matematică;
Elaborarea şi avizarea de proiecte pentru soluţii constructive de protecţie a mediului;
Elaborarea de soluţii de remediere a factorilor de mediu poluaţi;
Adoptarea de decizii şi soluţii în situaţia unor poluări accidentatele;
Întocmirea de documentaţii pentru avize de mediu;
Elaborarea sistemelor de management al calităţii factorilor de mediu.
Oportunităţile de angajare ale absolventului secţiei de Ingineria Mediului sunt numeroase, începând cu societăţile comerciale şi sfârşind cu instituţiile de stat.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţiile Locale şi Regionale de Protecţia Mediului, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, Compania "Apele Române", centrele universitare reprezintă instituţ ale statului în care absolvenţii pot să îşi perfecţioneze şi să îşi dezvolte cunoştinţele dobândite.
La instituţiile statului se adaugă societăţile comerciale specializate în consultanţă în protecţia mediului şi Departamentele de Mediu ale fiecărui agent economic şi industrial.
LisaJulie întreabă: