Conștientizează faptul că majoritatea nu suntem perfecți, respectiv faptul că imaginea nu reprezintă totul.
Poți să arăti foarte bine și să fii nefericit în același timp.
Nu cade în iluzia conform căreia să crezi faptul că aspectul fizic o să-ti aducă fericirea.
Te gândești ce rost are ura asta? Cu ce te ajută să risipești energie urând lucruri pe care poți ori să le schimbi, ori să le accepți? Alte soluții nu prea există.
Cand asta se intampla, tremuri toata, nu mai misti, doar plangi si suferi din orice.
anonim_4396 întreabă: