Cand ma gandesc la unele amintiri., si stiu ca nu mai pot face nimic sa dau timpul inapoi
Bună seara. Nu mă îngelozește/deranjează fericirea/averea celor răi, ci suferința și lipsurile oamenilor buni mă afectează profund.
Viitorul, ceea ce am sa devin cu timpul, constientizand ca nu mai exista leac pentru "blestemul" meu.
și mie îmi e teamă rău de viitor, asta doar pentru că trecut m-a rănit destul. dar, de ce-l numești blestem?
Am o intreg cult cu privire la depresie (Cultul ingerilor decazuti), sunt in depresie de 6 ani, daca esti de 4 ani, suferi deja de depresie schizoafectiva, ceea ce din punct de vedere medical este fara leac, are doar ameliorari.
s-a întâmplat ceva atât de grav care să-ți cauzeze depresia asta?
Nu e doar un motiv, sunt zeci de motive, imagineaza-ti sa faci un lucru timp de 8 ani, care sa-ti displaca enorm de mult, atat de mult in cat sa ti se faca scarba doar cand te gandesti la el. Ceea ce e trist e ca in primii 2 ani de depresie nu am stiut ce e depresia, credeam ca asa se simt toti oamenii. Am scos multi oameni din depresie, cel mai greu a fost in cazul unei persoane ce era deja de 3 ani in depresie. Deci nu ai cum sa spui ca nu am incercat sa ies. Daca ai nevoie de ajutor eu iti pot fi alaturi .
mă gândesc despre ce ai putea vorbi când spui de acei 8 ani? poate că ai nevoie doar de cineva care să te ajute să ieși din asta. e ok, nu am nevoie
Pai si nu ai posibilitatea sa schimbi situatia, la acel lucru care iti displace ma refer, poate cere sacrificii. Nu stiu. Dar merita sa faci tot posibilul pentru sanatatea ta.
Bun asa, suntem oarecum la fel, nici eu nu am nevoie de nimeni, pe langa ca pot scoate oamenii din depresie, ii mai pot si baga in asta, impartasindu-le din gandurile mele, deci cand spui ca am nevoie de o persoana care sa ma ajute, acea persoana nu numai ca trebuie sa-mi inteleaga problema, dsar trebuie sa-si asume si un risc foarte mare, dar de obicei cand cineva incepe sa ma cunoasca se distanteaza de mine.
Nu ar rezolva nimic daca as schimba acel lucru, deja am acceptat acel obicei ca fiind parte din mine, asta fost acum 3, 5 ani.
nu e vorba că nu avem nevoie de nimeni, e absurd să spuneam asta, doar că ne-am obișnuit singuri, ne-am obișnuit ca nimeni să nu ne asculte, cu atât mai puțin să ne înțeleagă, ne-am obișnuit să ne găsim puterea doar în noi. te simți singur, nu? chiar aș vrea să știu de ce ești așa, asta dacă vrei să spui...
Pentru mine e ok, ma gasesti la id-ul claudiu_5net@yahoo.com.
N-ai cum sa stii pana nu esti in situatie. Nu trebuie sa te complaci in situatie daca nu iti convine, gaseste forta de a face o schimbare. Acesta e cel mai mare pas sa invingi depresia, nu e usor, dar nu-i imposibil. Totul depinde de vointa ta.
Am vindecat zeci de oameni de depresie, stiu cum functioneaza, ii stiu toate mecanismele, ma apuca rasul cand aud de depresie, eu nu sunt in depresie, sunt la un cu totul alt nivel.
Sa inteleg ca tu consideri ca in cazul tau e vorba de ceva mai grav decat depresia. Tu ti cont de nivelul gravitatii si incetezi sa mai lup ti. E ca si cum cineva ar trebui sa slabeasca 80 de kg, renunt la gandul de a slabi pentru ca e prea greu sa faca asta, poate daca ar fi avut de slabit. 20 ar incerca pentru ca e mai usor, dar pentru ca nu e asa, renunta. E un bun punct de vedere asta? E un exemplu banal, dar trebuie sa intelegi ca exista o solutie si pentru tine.
Gandul ca nimic nu merge bine si ca fac decizii gresite pe care le regret dupa.
Ca voi muri vreodata, ca vor muri cei dragi, ca nu am banii, sanatate, ca imi bat joc de sanatatea mea, de fapt cel mai aiurea ma afacteaza amintirile din trecut emotionale
Sansele ca tu sa poti vindeca depresia, avand in vedere vocabularul, intrebarile si raspunsurile tale de pe TPU, sunt egale cu sansele mele de a construi un motor cu reactie folosind doar plastilina.
Sa induci depresia, doar pentru ca ai tu niste ganduri bolnave, cu atat mai putin. Ce poti sa induci sigur e disfunctia erectila, daca a-i obliga pe cineva inteligent sa-ti citeasca aburelile. Dar sa speram ca nu se va ajunge la asta.
Stiu ca inteligenta mea a scazut dramatic in timp, nu mai pot fi atent aproape la nimic, am probleme cu memoria, cateodata nici nu pot fi in stare sa inmultesc 2 numere de 4 cifre. Constientizez ca nu am o gandire normala, dar asta inseamna depresie schizoafectiva.
Ps : Multe din intrebarile sau raspunsurile mele sunt puse la troll.