Stai sa caut putin pe internet sa ma asigur.
A... da, pai cea care se exrpima intelectual. Exact cea la care ma gandeam si eu inainte sa caut.
Si da
Adică...atunci când te îndrăgostești de felul de a gândi al unei persoane, nu?
Pai doar de ce altceva te mai indragostesti? De mana? Pe picior? Daca nu de inima si de minte... restul sunt doar impulsuri.
Deci da
Nu, dar o am in cap, adica cand ai doar apropierea afectiva si nu sexuala. Sa zicem te tii de mana, te imbratisezi, etc.
Aia fara sex. Din diverse motive. Da, si e amintirea pe care vreau sa o iau cu mine in mormint.
Da, e dragostea pe care o simți pentu copilul tau, sau un animal de companie (si aici nu ma referi la băieți)
Eu o vad ca pe iubire fara atractie fizica. Da, este si acum cineva care ma atrage, imi face o placere deosebita sa vorbesc cu ea dar o vad doar ca pe o prietena, nu m-am gandit la ea altfel.
Iubirea platonică este o stare de bine specială, unii ar zice divină, iar alții ar zice zen, alții nirvana, atât la nivel personal, cât și între persoane.
Cel puțin, între persoane, iubirea platonică este atunci când oamenii se înțeleg, se respectă, se admiră, se iubesc unii pe alții. Aceștia pot simți empatic ce crede sau cum se simte celălalt, dincolo de fațadă și minciuni. Nu există bariere de neînțelegeri între ei, sau foarte puține și rare. Dacă unii ar zice că "imperfecțiunea face parte din perfecțiune", atunci în iubirea platonică nu există imperfecțiuni (sau foarte puține), ci totul este perfect (fără "foarte", că și cum acel cuvânt este ceva absolut), este simplu, frumos, de admirat, complex (cât de complex, pentru altă temă ). Ei au libertatea emoțională in relație să discute despre orice fără retrageri de inimă (de la zvonurile aiurea cum e la țară, până la discuții intelectuale, spirituale, emotionale, politice, etc). Practic, oamenii îndrăgostiți platonic simt o conecțiune și iubire ca și cum ar fi divină, de parcă universul a conspirat ca ei să se unească (dar de fapt ei sunt cu mult deasupra majorității din punct de vedere intelectual, emotional, si spiritual, chiar și religios, dacă vrei), pur și simplu pentru că așa s-au dezvoltat.
Un exemplu ar fi iubirea platonică/divină dintre Adam și Eva, înainte să fi mâncat mărul interzis. Atunci s-au speriat unul față de celelalt, și față de sine, și pe urmă au apărut poftele senzuale trupești, ura trupească, frica trupească. Deci, cei care iubesc platonic nu au astfel de momente trupești, pentru că organismul le este adevărata lor "haină", iar toate hainele pe care le purtăm este pentru a stopa acele momente trupești, pentru că nu știm să iubim platonic (deși, am învățat să cultivăm aroganța și plăcerile, cu sau fără hainele materiale). La fel cum am trăi viața în mod normal, cu sau fără haine.
Pe de altă parte, iubirea platonică nu se referă doar la îndrăgostiți, ci pot fi și compatrioți, prieteni, vecini, rivali (chiar dacă se urăsc până în măduva oaselor, dar se admiră unul pe altul, și se respectă între ei)
Da, am avut câteva experiențe de iubire platonică. Multe le-am pierdut din neînțelegeri, au fost cuprinși de problemele și înțelegerile lumești, și ne-am distanțat. Inclusiv eu am fost cuprins, într-o anumită măsură. Mi-au fost prieteni, rivali, familie, iubire personală, vecini, colegi de muncă, etc.
Și nu e bine? Oricum începe postul îndată.
Am dormit în papuci...se pare.
Fără...că e post. Asta era ideea.
Deci când știu că vine iar preotul ăla...jessus, am înțeles că vine de mai multe ori, nu pot să nu îl primesc că mă bârfește după iar dacă vreau să mă fac primar de unde voturi? Eh.
Dacă ar ști hormonii de post
Înseamnă că nu e preot adevărat.
Păi câți sunt preoți adevărați? Eu zic că prea putini.
Mor oameni în spitale jegoase da măcar avem biserici.
Puțini, dar sunt.
O iubire imposibilă, gen sa nu ai sanse sa fi împreună cu pers de care esti îndrăgostita
Dragostea platonica inseamna ca doua persoane se iubesc, dar nu pot fi niciodata impreuna fizic, din varii motive. Se iubesc mai mult cu gandul, ca sa zicem asa. Dragostea platonica a fost subiect pentru multe opere artistice pe parcursul timpului.
Deci dragostea platonică implică sau nu atracție fizică? Adică dacă două persoane se iubesc, simt o admirație profundă pentru viziunea celuilalt, dar și atracție fizică (aspect care nu ar putea fi împlinit niciodată din varii motive, deci respins), în acest caz mai este vorba de dragoste platonică?
Din punctul de vedere al terminologiei in sine, se incadreaza ambele sensuri, atat prezenta atractiei sexuale, cat si lipsa ei, dupa caz. Dp meu dv cred ca exista inclusiv atractie fizica, dar ea este subminata de principiile si valorile etice ale celor doi parteneri.