Ma intristeaza cand vad ca apune soarele, timpul trece, si eu stagnez. Stiu ce trebuie sa fac ca sa fiu fericit si as vrea sa pot invinge ispita ca sa pot sa fac acele lucruri.
Am fost si eu ca tine, crede-ma, si eu am crezut ca sunt vinovat de pacatul impotriva Duhului Sfant dar cand m-am documentat, am aflat ca nu era asa. Intelegeam gresit pentru ca ceilalti imi spuneau ca pacatul impotriva Duhului Sfant e atunci cand faci de multe ori un pacat pana nu ti se mai pare pacat, nu-ti mai para rau ca-l faci si...
Insa ei imi explicau de fapt modul prin care ajungi sa comiti acest pacat nu ce era pacatul acela in sine.
Depresia si Singurătatea, scap de ea doar când am mintea ocupată in rest nu exista leac
Totul mă întristează, fericirea e o iluzie, ea nu există, fiindcă dacă ar fi existat, n-ar fi fost temporară. N-am nicio intenție să scap de tristețea mea, a devenit de mult o obișnuință.
Tristă e lumea în care trăiești (la propriu )
Nu doar lumea mea e tristă la propriu. Și lumea a majoritatea oamenilor e la fel, sau poate chiar mai rău. Mi-e greu să cred că există un om care nu a simțit niciodată tristețea. Unii oameni aleg să scape de tristețea lor, să lupte. Alții, se izolează în și mai multă durere, eu sunt unul din acei oameni.
Păi eu mă refeream la lumea asta de zi cu zi
În cazul ăsta îți dau dreptate.
anonimat_6608 întreabă: