Ce nume de Sfant i'ai pune fiicei tale dintre: Maria, Elena, Andreea?
Si de ce?
Si de ce? 
Ordonare:
După relevanţă
@elenahd tu iti bati joc de noi?
Sa iti raspund... dintre astea 3 as alege Andreea.
Răspunde
Elena simbolizeaza frumusetea feminina, este universal si romanesc in acelasi timp.Se pronunta usor, are rezonante dulci, permite multe dezmierdari.
Maria. Nu ca-i nume de sfant in religii dar de multa vreme m-am gandit sa-i pun numele acesta viitoarei mele fiice. Preferabil Ana Maria (Ana este mama mea).
Pfoai pana citesc raspunsul tau @elenahd 
Poate sunt putin subiectiva dar eu as opta pentru numele de sfant ELENA si iata de ce:
Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstiri Sfintei Cruci este ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (STAVROFANIA), la 14 septembrie, pe care, unii (liturgişti) o numără între praznicele împărăteşti. În această zi, sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, şi anume:
-1. Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 335;
-2. Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu multă cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630.
Istoricul aflării Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul este următorul: Dezgroparea Crucii originale a avut loc în anul 326 sau 327 şi se datorează stăruinţelor împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, conform unei tradiţii pioase consemnate de mulţi istorici bisericeşti, cum ar fi: Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ambrozie al Milanului, Fer. Ieronim, etc. Evreii au îngropat crucea Domnului, precum şi piroanele Lui, mormântul, etc. Acestea au rămas îngropate până în anul 327, în zilele marelui împărat Constantin, care a fost cel dintâi împărat creştin.
Acest împărat a primit religia cea adevărată, credinţa în Iisus Hristos printr-o minune dumnezeiască. El trebuia să intre în război cu Maxenţiu, împăratul Romei, care a avut mulţime de ostaşi bine înarmaţi, iar Constantin avea foarte puţini, din care cauză era întristat şi se înspăimânta cu gândul, neştiind cum să-l biruiască. Într-o zi, i s-a arătat pe cer chipul Sfintei Cruci, strălucind mai mult decât lumina soarelui şi pe acea cruce scria: "en touto nika – cu acest semn vei birui, sau prin acest semn vei învinge", în limba latină: "in hoc signo vinces".
Constantin când a văzut acest semn s-a veselit şi a prins curaj, a poruncit să se facă cruci, să le pună pe steaguri şi să pornească la război. Bătălia s-a dat la Podul Vulturului de lângă Roma în data de 28 octombrie 312. Constantin avea 20.000 de soldaţi, iar Maxenţiu 150.000 şi el devine împărat al Imperiului roman. Ajuns împărat, mama sa Elena porneşte o expediţie în Ţara Sfântă ca să găsească Sfânta Cruce. Ea a fost întâmpinată de episcopul Macarie al Ierusalimului. Acesta a făcut rugăciuni către Dumnezeu, ca să i se descopere locul unde a fost răstignit Mântuitorul, pe Golgota. În urma rugăciunilor s-a descoperit locul.
Conform celor relatate de istoricii bisericeşti, pe locul unde a fost îngropată Crucea Domnlului şi crucile celor doi tâlhari între care a fost răstignit Iisus, împăratul Adrian a zidit un templu păgân, pe care împărăteasa l-a dărâmat şi în urma săpăturilor arheologice, s-au găsit trei cruci: una a Domnului şi două a celor doi tâlhari. Au găsit şi piroanele cu care Iisus a fost pironit pe Cruce. Mare bucurie a avut Sfânta Elena când a găsit Sfânta Cruce, unde pe loc s-a şi produs o minune. Murise de curând în Ierusalim o fată de neam mare şi episcopul Macarie a atins Sfânta Cruce de ea, iar fata a înviat de îndată şi umbla sănătoasă, mulţumind lui Dumnezeu cu glas mare şi propovăduind puterea Sfintei Cruci. Dacă s-a răspândit vestea că s-a aflat Sfânta Cruce, s-au strâns pelerini din toate părţile ca s-o vadă.
În urma acestor evenimente Sfânta Cruce a fost înălţată în biserica Sfântului Mormânt în ziua de 14 septembrie 335. Despre al doilea eveniment, cel de la 14 septembrie, 630 am relatat înainte. Sfânta Cruce este instrumentul binecuvântat al mântuirii noastre. Obiect de tortură pentru evrei: "De va fi-ntru cineva păcat vrednic de moarte şi-l veţi osândi să moară spânzurat de copac, trupul său să nu rămână peste noapte pe copac, ci chiar în ziua aceea să-l îngropaţi, de vreme ce blestemat este de Dumnezeu tot cel spânzurat pe lemn; în felul acesta nu veţi pângări pământul pe care Domnul Dumnezeul tău, ţi-l dă să-l moşteneşti" (DEUTERONOM 21,22-23); "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, devenind El blestem de dragul nostru, pentru că scris este: Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn" (GALATENI 3,13), Crucea a fost sfinţită prin sângele dumnzeiesc scurs pe ea şi a devenit instrument de mântuire.
În ciuda tuturor afirmaţiilor sectare împotriva cinstirii Sfintei Cruci, Biserica Ortodoxă aduce următoarele argumente pentru cinstirea ei şi anume: -"Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1 CORINTENI 1,18); -"Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume" (GALATENI 6,14); -"Fiindcă mulţi – despre care v-am vorbit adeseori , iar acum o spun plângând – se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor este PIEIREA" (FILIPENI 3,18-19).
Să medităm adânc la cele relatate şi să ştim că fără CRUCE NU EXISTĂ MÂNTUIRE.
Sau as alege MARIA si uite de ce:
Sfanta Maria Magdalena, modelul biblic al caintei
"O frumusete mistuindu-se in singuratate ca tamaia arsa inaintea lui Dumnezeu, departe de ochii omenesti, a devenit imaginea cea mai miscatoare cu putinta a caintei... generozitatea ispasirii, darul lacrimilor au fost o tema perpetua de meditatie pentru crestini".
Maria Magdalena a fost intotdeauna una din cele mai populare sfinte, poate din pricina extremelor carierei sale: de la prostituata la eremita, de la pacat la sfintenie, de la durere la slava. Din cele mai timpurii vremuri ea a fost vazuta in Scriptura si in Liturghie ca femeia care, impreuna cu mama lui Iisus, impartasea impreuna cu apostolii rarul si esentialul privilegiu de-a fi fost impreuna cu Domnul. A fost numita "apostolul pentru apostoli", "prietena" si chiar "iubita" lui Hristos, o femeie pacatoasa care a iubit mult si careia i s-a iertat mult.
Dar cine a fost Maria Magdalena? Evul Mediu a procedat contractand persoana ei si extinzand in acelasi timp istoria ei. Din diferitele femei numite "Maria" mentionate in Biblie (cu exceptia mamei lui Iisus) el a facut una, iar apoi a investigat posibilitatile deschise acestei persoane compuse, explorandu-le cu entuziasm si desfatare. Imaginatia a mers atat de departe incat o devotata din secolul XIV a putut scrie:
"In meditatia mea nu ma tulbura cronologia; ma desfata sa povestesc despre Magdalena si ce a facut ea in acest timp dupa bunul meu plac... Cand ma gandesc la ea trebuie sa ma gandesc in acelasi timp la Iisus si la Maica Lui".
Plecand din diferite puncte ale Evangheliilor, s-a ivit astfel o Maria Magdalena a carei viata a fost variata de imaginatia devota. A fost celebrata intai de toate in Liturghie, atat la Pasti, cat si in ziua ei de pomenire, apoi in predicile si comentariile Parintilor, de la Augustin, Ieronim si Grigorie pana la Anselm si Guibert de Nogent. Imaginea ei eleganta a inspirat rugaciuni ca ale lui Anselm, versuri pasionate ca cele ale lui Petrarca. Piese de teatru despre intalnirea ei cu Hristos Cel inviat in gradina invierii, unul din cele mai dramatice momente inregistrate vreodata, au adus-o aproape de inimi. La Aix-en-Provence si la Vezelay erau venerate moastele ei si la renumele ei s-au adaugat gloriile arhitecturii. Numele ei a devenit sinonim cu "prostituata" si casele pentru reformarea femeilor pierdute se aflau traditional sub patronajul ei. In secolul XX, scriitorul Nikos Kazanzakis a creat o Maria Magdalena alternativa; Godspell si Jesus Christ Superstar nu au ignorat-o; iar Kipling pretinde o cunoastere atat de intima a istoriei sale incat poate folosi cuvintele: "A plecat, socotindu-l a fi gradinarul" drept cheia unei povestiri despre perioada imediat urmatoare primului razboi mondial.
Ce se poate afla despre Maria Magdalena din documentele cele mai timpurii care o mentioneaza, respectiv din Evanghelii? Numele, Maria din Magdala, se gaseste in Luca 8, 2 si Marca 16, 9. In Luca ea este una din femeile care L-au urmat pe Iisus si "din care scosese sapte draci", in Marcu ea este din nou "o femeie din care scosese sapte draci", dar este de asemenea si cea careia i s-a aratat mai intai dupa invierea Sa. Aceste indicii ne arata o Maria din Magdala, o femeie posedata de sapte diavoli (cu alte cuvinte o femeie ce fusese tamaduita de boala pacatului de catre Iisus): o pacatoasa iertata care I-a urmat in activitatea Lui si s-a intalnit cu El indata ce s-a sculat din morti, in Evanghelia dupa Ioan, Maria Magdalena e numita in doua situatii: mai intai impreuna cu mama lui Iisus la picioarele crucii, iar in al doilea rand intr-o relatare mai extinsa a intalnirii ei cu Iisus in gradina invierii (Ioan 19, 25; 20, 1-19). Pana aici tabloul este destul de coerent: Maria Magdalena, o femeie vindecata; o ucenica prezenta la rastignire; o martora a invierii si, dupa Ioan, cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisus apostolilor. Luca spune de asemenea ca era printre femeile care unsesera trupul Domnului pentru ingropare (Luca 24,10).
Au fost insa confundate cu Maria si alte femei mentionate in Biblie. Procesul prin care a aparut aceasta identificare a fost mai intai unul gramatical; ele erau legate intre ele prin coincidenta gesturilor lor. De exemplu, doua femei anonime se spune ca au venit la Iisus; una la inceputurile activitatii sale publice (Luca 7, 39) ca sa-i unga picioarele cu lacrimile ei, cealalta, la sfarsitul activitatii sale, inaintea patimii, ca sa unga cu miresme capul Sau (Matei 26, 6-13; Marcu 14, 3-8). O ungere se spune ca a avut loc in casa unui fariseu, cealalta in casa lui Simon leprosul din Betania. In primul caz, pacatele femeii au fost iertate "fiindca mult a iubit". Despre ea se spune ca era "o femeie din cetate care era pacatoasa", ceea ce nu desemneaza neaparat o prostituata; in fapt, ea este descrisa de Iisus ca avand "multe pacate", nu unul singur. Cea de-a doua femeie, se spune, L-a uns pe Domnul "pentru ingroparea Sa". Astfel, ideea iertarii si a marii iubiri le-au legat pe aceste doua femei de Maria Magdalena, iar "Betania" le-a legat pe toate acestea impreuna de o alta Marie, sora Martei si a lui Lazar, prietenii lui Iisus cu care statea El in Betania. Evanghelia dupa Ioan ne spune ca aceasta alta Marie "a uns picioarele Domnului cu mir si le-a sters cu parul capului ei" (Ioan 12, 13). Desi aici sunt unse picioarele mai degraba decat capul lui Iisus, femeile ungerii au fost vazute toate ca fiind Maria din Betania, sora Martei, care a fost apoi identificata ca fiind Maria din Magdala, desi fara nici un temei scripturistic. Era cea care, dupa Luca, a sezut la picioarele Domnului in loc de a o ajuta pe sora ei sa slujeasca la masa; tot Luca ne reda apararea ei de catre Iisus, aparare care a devenit argumentul clasic in sprijinul contemplativilor: "Maria a ales partea cea buna, care nu se va lua de la ea" (Luca 10,14). Femeia pacatoasa iertata era acum legata cu rugaciunea si inaltimile contemplatiei! Cuvantul "ungere" legat de picioarele si capul lui Iisus a sugerat de asemenea ungerea trupului lui Iisus pentru ingropare de catre anumite femei, printre care toti evanghelistii o numara pe Maria din Magdala (Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 20,1).
E curios faptul ca, desi a fost intotdeauna limpede ca mai multe persoane din Scripturi au fost combinate pentru a face din ele o "Maria Magdalena", a fost cu neputinta ca ulterior sa se gandeasca despre ea altfel decat in termenii acestei legende pioase. Aceasta arata o uimitoare persistenta a influentei Parintilor Bisericii, atat in interiorul, cat si in afara Liturghiei, si a conditionat lectura Bibliei pana intr-acolo incat interpretarile lor duhovnicesti au fost luate "ad litteram". In traditia latina, de exemplu, identificarea Mariilor, atat in ce priveste praznicul Sfintei Maria Magdalena, cat si, mai mult, in ce priveste citirile biblice din saptamana luminata, a fost accentuata indeosebi de omiliile Sfantului Grigorie cel Mare:
"Maria Magdalena, o femeie din cetate care era pacatoasa, si-a spalat intinaciunea pacatelor cu lacrimile ei prin dragostea sa de adevar; si s-a implinit cuvantul adevarului care spune ca "iertate i-au fost pacatele ei cele multe fiindca mult a iubit". Cea care odinioara fusese rece prin pacat s-a inflacarat de acum inainte de iubire. Fiindca atunci cand a venit la mormant si a gasit ca trupul Domnului nu era acolo, ea a crezut ca fusese luat de acolo si a spus asa ucenicilor".
O pacatoasa iertata, ungand picioarele Domnului cu lacrimi si devenind cea dintai martora a invierii, asa a fost prezentata Maria Magdalena de Sfantul Grigorie intr-o omilie privitoare la aplicarea morala si spirituala a Scripturii catre comunitatea crestina din Roma secolului VI. Omilia, folosita ulterior drept lectura duhovniceasca pentru praznicul Sfintei Maria Magdalena, si imnografia acelei zile o identifica raspicat cu Maria, sora Martei si a lui Lazar:
"Fie ca noi sa primim ajutor, Doamne, rugamu-ne Tie, prin mijlocirea fericitei Maria Magdalena la a carei rugaciune ai raspuns inviind din morti pe fratele ei Lazar dupa ce fusese mort deja de patru zile".
Acelasi gen de identificare are loc si in predicile Fericitului Augustin si in comentariile lui Beda Venerabilul in care, ca si in cazul lui Grigorie, aplicarea spirituala si morala a textului era preocuparea principala, iar nu sensul istoric. Din comentariile Parintilor pare de aceea posibil sa tragem concluzia ca Biserica veche a vazut in aceasta Marie compozita o figura a carei semnificatie trecea dincolo de partile ei componente. Faptul central al Evangheliei e acela ca: "Iisus Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi" (I Timotei 1,15) iar acesta este cel mai dramatic dintre toate exemplele posibile. Aici este vorba de o femeie eliberata din legaturile pacatului de Iisus, pe Care il intalneste intr-o gradina, ca izbavitor al intregii creatii. Aceasta figura a unei femei pacatoase intampinate si salutate de Adam cel nou intr-o gradina e prezentata ca fiind contrapartea desavarsita a tristei istorii de la inceputuri, cand primul barbat si prima femeie au pacatuit intr-o gradina facand experienta mortii si a diviziunii. Asa cum spune Sfantul Grigorie cel Mare:
"Iata vina neamului omenesc taiata chiar de acolo de unde purcede. Fiindca in rai a dat o femeie moartea barbatului; iar acum din mormant o femeie vesteste viata barbatilor si le spune cuvintele Datatorului-de-viata, asa cum o femeie (Eva) spusese barbatului cuvintele sarpelui celui de-moarte-purtator".
sau, in cuvintele mai elegante ale lui Petru Chrysologus, comentand expresia "dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii..." (Matei 28,1):
"Tarziu, o femeie, care devreme alergase spre pacat, alearga acum spre har. Seara il cauta ea pe Hristos, cea care stia ca in zori il pierduse pe Adam. "Atunci au venit Maria Magdalena si cealalta Marie sa vada mormantul" (Matei 28,1). Cea care luase rea-credinta din rai se grabeste sa ia credinta din mormant; zoreste sa rapeasca viata din moarte cea care rapise moarte din viata".
Pentru Evanghelisti ca si pentru Parinti, Maria Magdalena nu este numai un personaj sau mai multe personaje istorice; ea este Eva cea noua, primul semn al rasturnarii caderii lui Adam. Pentru marea sa iubire, ea este de asemenea femeia din Cantarea Cantarilor si, din acelasi motiv, ea este si Biserica, precum si sufletele individuale izbavite din pacat.
De ce s-a presupus atunci ca Maria din Magdala ar fi o prostituata? In Evanghelii nu se face nici un fel mentiune cu privire la ce fel de demoni o posedasera. Se spune ca din Maria Magdalena Iisus a scos "sapte diavoli", si nu numai diavolul placerii, cum se presupune in descrierile ei ulterioare; ea poate sa fi fost o ucigasa, o hoata, orice. Expresia "o femeie din cetate" (amatole polis), nu suporta in mod necesar o astfel de interpretare sexualizata, restrictiva; la urma urmei, ea nu este descrisa cu cuvantul direct hetaira, prostituata.
As sugera faptul ca motivul pentru identificarea ei cu o prostituata rezida mai adanc in insasi imagistica pacatului ce strabate intreaga Scriptura. Maria Magdalena preia imaginea Israelului infidel, descrisa de profeti ca o prostituata in privinta relatiilor sale cu Dumnezeu. Aceasta imagine a fost transferata de scriitorii Noului Testament asupra intregii umanitati si, de aceea, orice suflet pacatos poate fi acum descris drept o prostituata, drept infidel legamantului iubirii dintre Dumnezeu si om. In acest sens profund revelator la Maria Magdalena caracterul unei prostituate; deci nu fiindca placerea este un pacat deosebit de ingrozitor, ci fiindca ea este toti pacatosii, in masura in care orice pacat este o infidelitate fata de legamantul de iubire al omului cu Dumnezeu. Asa cum pacatul Evei este descris ca fiind o placere, fiindca aceasta imagine descrie cel mai bine neascultarea caderii, tot asa pacatele Mariei din Magdala au fost vazute ca fiind o prostitutie, adica o infidelitate fata de iubire, care este numele lui Dumnezeu.
Iar de la aceasta intelegere spirituala a Mariei ca o prostituata la o viziune literala asupra carierei sale n-a mai fost decat un mic pas. Mai mult, printr-o eroare nefericita, s-a crezut ulterior si ca tot ea fusese Maria Egipteanca, o sfanta mult ulterioara, dar a carei cariera semana prea mult cu aceea a Mariei din Magdala pentru ca ele sa ramana neconfundate. Maria Egipteanca, a carei viata va fi discutata mai jos, a fost o femeie pacatoasa care a devenit pustnica. Probabil ca aceasta legatura a oferit suportul material ideii pacatului sexual ca preocupare principala a Mariei Magdalena, distincta de posedarea ei de catre cei sapte diavoli. Este de asemenea posibil ca ideea Mariei Magdalena ca prostituata sa fi fost afectata de o traditie gasita in unele fragmente care provin dintr-un mediu gnostic si in care Maria Magdalena era privita ca fiind amanta lui Hristos. In Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisa ca insotitoarea cea mai intima a lui Iisus:
"Insotitoarea Mantuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii Sai si obisnuia adesea sa o sarute pe gura".
Acest text e modelat la randul lui de imagistica biblica atat a intelepciunii divine, cat si a miresei din Cantarea Cantarilor, care insa puteau avea si o interpretare mai literala. Desi scrierile care fac astfel de referinte nu au fost autentificate de credinta crestina comuna si practica liturgica a Bisericii vechi, si de aceea nu au afectat traditia medievala intr-un mod esential, ele pot reflecta o viziune asupra Mariei Magdalena deopotriva deschisa rastalmacirii la un nivel popular.
Parintii au aplicat figurii compozite a Mariei Magdalena sensul spiritual al Scripturilor in scopuri care nu erau deloc istorice; ei erau preocupati mai degraba de intelesul cuvantului lui Dumnezeu pentru auditori, exactitatea istorica detinand la ei un loc secundar. Dar imaginatia populara si-a avut propriul ei mod de a asculta subtilitatile Parintilor si, in acest caz, ca si in multe altele, ea s-a exercitat asupra istoriei propriu-zise a persoanei infatisate. Ceea ce crestinul devotat al Evului Mediu dorea sa stie cu privire la Maria Magdalena erau urmatoarele: cine au fost parintii ei, fratii si surorile ei, unde s-a nascut, cum a crescut si ce s-a intamplat cu ea dupa inaltarea Domnului? Toate acestea erau intrebari la care s-a raspuns extrem de net printr-un amestec de istorii apocrife, texte biblice si imaginatie populara exercitata asupra a ceea ce era potrivit si a ceea ce trebuie sa se fi intamplat. S-a convenit in general ca parintii ei se numeau Cyrus si Euchoria; ei erau de neam bogat si nobil, vietuind in castelul din Magdala. Maria a fost cea mai tanara dintre cei trei copii ai lor si a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul; in cinstea lor s-a serbat nunta din Cana. Cu acel prilej insa, Ioan si-a lasat mireasa pentru a urma lui Iisus, iar de ciuda Maria a devenit prostituata:
"Fugind de aici la Ierusalim, fara sa-i pese de nasterea ei si uitand de legea lui Dumnezeu, s-a facut o prostituata vulgara si dupa ce de bunavoie a facut un bordel al destrabalarii, s-a facut pe drept cuvant un templu al demonilor, fiindca sapte diavoli au intrat deodata in ea si o chinuiau neincetat cu dorinte spurcate".
Dupa o vreme Iisus a scos cei sapte diavoli din Maria, iar atunci cand a vizitat-o pe Marta si pe Lazar pentru cina, Marta si-a convins sora ratacita sa fie si ea de fata. Ea a intrat si, asa cum spune Honorius de Autun:
"A intrat la El cu capul gol si cu picioarele goale cu mirul pretios pe care il cumparase dinainte spre a-i fi de folos in destrabalarea ei... Toate lucrurile pe care inainte le oferise cu placere in slujba carnii le-a intors acum cu durere in ascultarea de Domnul".
Pana aici, detaliile povestirii, oricat de vii, mai aveau o legatura, chiar daca extrem de firava, cu Evangheliile; dar in ce priveste cariera ulterioara a Mariei, imaginatia avea sa joace rolul principal. Ce s-a intamplat cu ea dupa inaltare si Cincizecime? In traditia greaca, Maria se spune ca l-ar fi urmat pe apostolul Ioan, iubitul ei de odinioara, acum ucenic impreuna cu ea, la Efes si ca ar fi murit acolo fiind ingropata in aceeasi pestera impreuna cu cei sapte tineri adormiti. Moastele ei ar fi fost luate de acolo impreuna cu cele ale Sfantului Ioan si asezate in biserica Sfantul Lazar din Constantinopol de catre imparatul bizantin Leon VI. Traditia occidentala a fost inca si mai vie. In Viata apostolica a fericitei Maria Magdalena scrisa de un autor anonim in secolul XI, si care a fost la inceput atribuita lui Rabanus Maurus din secolul X, Maria ar fi plecat din Palestina impreuna cu Marta si Lazar cand a inceput persecutia crestinilor, sosind la Marsilia. Impreuna cu ei era si Maximin, unul dintre cei 72 de ucenici ai Domnului. Lazar ar fi ramas acolo fiind consacrat episcop al acelei cetati; Marta a avut o cariera fascinanta in Franta in care se inscrie inclusiv imblanzirea unui dragon; Maria si Maximin, ne spune scriitorul anonim, si-au continuat drumul spre Aix, unde poporul l-a ales pe Maximin episcop. Maria a dus o viata de rugaciune si pocainta si lacrimi in pesterile din Baume fiind ulterior ingropata la Aix.
Aceasta istorie a fost elaborata probabil in abatia din Vezelay, intemeiata in nordul Frantei in anul 858. Relatarea ei din Mutarea Sfintei Maria Magdalena formeaza prologul istoriei fabricate de monahi a furtului moastelor din Aix-en-Provence si a sosirii acestora la Vezelay la mijlocul secolului VIII. Scriitorul spune ca contele Girard de Burgundia, o binecunoscuta figura a legendelor cavaleresti si abatele Heudo de Vezelay l-au trimis pe monahul Badilus la Aix in secolul VIII sa vada ce s-a intamplat cu moastele sfintei in timpul atacurilor arabilor (saracinilor). El a gasit cetatea distrusa, dar unii batrani i-au aratat mormantul pustiit si in ruina. Cercetand mai cu atentie locul, a gasit insa ca el continea trupul sfintei inca nestricat. Noaptea, sfanta i s-a aratat in vis cerandu-i sa fie dusa intr-un loc mai potrivit. De aceea el a luat moastele si s-a intors cu ele la Vezelay.
Este o relatare clasica de genul piafurta, respectiv facand parte din traditia literara prin care istoria unui furt secret da seama de presupusa mutare a unor moaste. Sunt prezente toate elementele unei astfel de relatari: o vizita secreta, un mormant parasit, visul unui sfant sugerand furtul. In realitate, devotiunea fata de Maria Magdalena la Vezelay a inceput odata cu abatele Geoffrey (1037-1052), probabil dintr-o afectiune personala a acestuia fata de ea. Istoria modului in care moastele ei au ajuns la Vezelay a fost confectionata in timpul vietii acestuia pentru a autentifica pretentia abatiei din Vezelay asupra moastelor si a da substanta cultului ce incepea sa-i atraga pe pelerini intr-acolo. Procedeul a inregistrat un succes in cel mai inalt grad. in anul 1050 papa Leon IX a dat o bula in 27 aprilie prin care Sfanta Maria Magdalena a fost numita unul din patronii speciali ai lacasului din Vezelay. Opt ani mai tarziu, o bula a papei Stefan a recunoscut prezenta moastelor ei acolo. Legenda istoriei povestite la Vezelay a aprins imaginatia populara aducand intr-acolo mii de pelerini. Biserica, una din gloriile arhitecturii gotice, s-a inaltat rapid, etaland fastuos gloria sfintei. Cresterea domeniilor abatiei din Vezelay a mers mana in mana cu cresterea veneratiei la racla sfintei, in anul 1102, nu mai putin de patruzeci si una de biserici si patru cimitire apartineau abatiei Sfanta Maria Magdalena din Vezelay20. In mai/iunie 1107, abatia a fost vizitata de papa Pascal II. In 1131-1132, papa Inocentiu II era acolo consacrand noua biserica a pelerinilor, iar in anul 1146, de Pasti, se afla acolo Sfantul Bernard din Clairvaux pentru a lansa cea de-a doua cruciada, alaturi de floarea regala si nobiliara a Europei - Louis VI cu sotia sa, Eleanor de Aquitania, si fratele sau, contele de Dreux; episcopii de Ostia, Langres si Lisieux; contii de Flandra, Toulouse si Nevers.
Dar triumful abatiei din Vezelay n-a fost menit sa dainuie. Pretentia de a detine moastele sfintei a fost contestata si, fapt suficient de ironic, contestatarii au facut uz tocmai de materialul pe care cei de la Vezelay il inventasera in sustinerea propriilor lor pretentii. In 1279 monahii de la Sfantul Maximin din Aix au hotarat sa-si reclame inapoi sfanta de la uzurpatorii burgunzi. Legenda afirma prezenta pentru multi ani a Sfintei Maria Magdalena ca pustnica in pesterile de la Sainte Baume si ingroparea ei ulterioara in Aix. Monahii din Aix si din Vezelay erau de acord asupra acestui fapt; dar in Aix a inceput sa se spuna ca o noua examinare a criptei de la biserica Sfantul Lazar a revelat trupul unui sfant revarsand mireasma dulce a sfinteniei si lucrand minuni, ba chiar avand alaturi de el o mica bucata de pergament pe care statea scris: "Aici zace trupul fericitei Maria Magdalena." Le parea rau ca trebuiau s-o spuna, dar monahii din Vezelay au fost amagiti; ei au luat intr-adevar un trup la Vezelay, dar trebuie sa fi fost un alt trup. Charles de Salerno, conte de Provence, a promovat cu ardoare acest nou centru de cult si a prezidat splendida ceremonie in care moastele au fost expuse si venerate. Papa Bonifaciu VIII a proclamat indulgente pentru racla, iar Vezelay, orasul care vazuse predicarea celei de-a doua cruciade si lansarea celei de-a treia, cu pelerinii si cu daniile sale, orasul care cladise una din cele mai splendide catedrale ale Frantei, a inceput sa decada. Era o chestiune de finante ca si de prestigiu intre institutii monastice rivale, cu intrigi si aliante intre Biserica si stat atat la nivel local, cat si mai mult decat local. Ceea ce este mai interesant din punctul de vedere al cultului moastelor, este motivul pentru care moastele au fost acceptate mai intai la Vezelay si apoi la Aix. Ele aveau aceeasi istorie a provenientei lor, astfel ca nu istoricitatea lor se afla in disputa. A fost pur si simplu faptul ca oasele lucrau minuni si erau expuse ca sa lucreze minuni. Vindecarile relatate la Aix au eclipsat racla destul de inactiva de la Vezelay, fiindca vindecarile noi erau stiri iar viata unei racle noi sta in vindecarile ei. Este semnificativ ca in centrul rivalitatii celor doua centre monastice in Franta se afla unul dintre personajele mentionate in Evanghelii ca facand parte din grupul celor care il cunoscusera pe Iisus. Moastele apostolilor erau cele mai pretuite in Evul Mediu, iar Maria Magdalena fusese numita "apostolul catre apostoli". A avea patronajul ei, iar acesta incluzand posesiunea moastelor ei, era o chestiune de prestigiu si orgoliu local. Dar Maria Magdalena nu era un sfant local, ale carei moaste sa zaca pentru totdeauna necontestate in locul ingroparii ei. Prezenta ei in Evanghelii si in cult, praznicul ei pe 22 iulie, facusera din ea un sfant al intregii crestinatati. Locul ei la picioarele crucii a facut apoi din ea un element vital al focalizarii unui nou stil de devotiune in Occidentul secolului XII. Era un sfant pentru fiecare, iar moastele ei erau obiect de comert, furt si schimb. Fragmente din trupul ei erau oferite ca semne de suprema favoare unor oameni si institutii din intreaga Europa. Unul din bratele ei era expus la Fecamp in secolul XII, atunci cand Sfantul Hugh de Lincoln s-a facut de ras incercand sa smulga cu dintii doua fragmente din acesta pentru uzul sau personal:
"Dupa ce a cercetat si a sarutat cu reverenta mult veneratul os, a incercat fara succes sa-l rupa cu degetele, dupa care l-a muscat mai apoi cu maselele iar apoi cu dintii din fata".
Fragmentele smulse au fost apoi fara indoiala inserate in inelul-relicvariu de aur pe care episcopul a poruncit sa fie facut pentru colectia sa de moaste, ce numara pe atunci treizeci de piese, in secolele XII si XIII casele pentru leprosi, puse sub patronajul Sfantului Lazar, aveau adesea o casa corespunzatoare pentru prostituate pocaite, dedicata patronajului surorii Sfantului Lazar, dand astfel numele unui oras neinsemnat din Palestina acestor locuri de pocainta si ocupantelor acestora - "magdalenele".
Ceea ce a facut-o insa pe Maria Magdalena insemnata pentru Biserica veche si Evul Mediu a fost mai presus de orice imaginea calda si vie a unei femei frumoase si pacatoase caindu-se in lacrimi si invatand secretele inimii lui Dumnezeu, prin receptivitatea sa tacuta in fata tainei iubirii. Imaginea pocaitei in lacrimi atingea inimile, iar momentul din gradina invierii desavarsea imaginea prefacand-o in marele miracol al mantuirii. Acest moment al adevarului teologic formeaza centrul rugaciunii lui Anselm din Canterbury catre Maria Magdalena:
"Sfanta Maria Magdalena,
Ai venit cu izvor de lacrimi
La izvorul milei, Hristos...
Cum pot gasi cuvinte care sa vorbeasca
Despre dragostea arzatoare cu care L-ai cautat
Plangand la mormant
Si ai plans pentru El in cautarea ta?
Iar El, care nu S-a aratat amaraciunii lacrimilor,
S-a aratat dulcetii iubirii".
Intr-o meditatie de mare frumusete lirica, Anselm o cheama pe Maria Magdalena cu toate imaginile ce s-au adunat in jurul numelui ei din toate partile Scripturii ca patroana a tuturor pacatosilor ce au nevoie de mila. Semnificativ este faptul ca Anselm infatiseaza iertarea ei nu in casa lui Simon, ci in gradina invierii, unde toate pacatele sunt iertate celor "ce iubesc mult".
In aceasta prima analiza a prostituatei in traditia crestina, se pare ca preocuparea crestinilor viza ceva mult mai profund decat pacatele sexuale ale unei femei mentionate de Biblie in Palestina secolului I. Maria Magdalena este o pacatoasa si ea preia intru sine toate pacatele umanitatii vazute mai intai in Eva ca fiind acea intoarcere fundamentala de la Dumnezeu, pe care Biblia o numeste adulter sau desfranare. Mesajul Mariei este ca ea pacatuieste si gaseste mantuire prin daruirea libera a iubirii; nu iubind mai putin, ci mai mult; si tocmai in aceasta sta speranta crestina.
Eu i-as pune Andreea.
Deoarece Sfantul Andrei a propovaduit Evanghelia in tara noastra.As face-o in semn de recunostinta.
Sunt in dilema...nu stiu daca sa aleg intre Maria(de la Fecioara Maria) sau Elena(de la Elena din Troia
)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
