Masters of the Universe-la vremea respectivă mi s-a părut superb, o combinaţie simpatică de aventură, fantasy şi comedie, Dolph Lundgren arăta bestial iar Meg Foster avea nişte ochi de vrăjitoare, nu ştiu cât de bine se mai ţin efectele speciale după atâţia ani dar tot cred că merită văzut. Dying Young e un film pe care nu trebuie să-l pierzi, râuri de lacrimi garantate iar Campbell Scott e frumos de pică în ciuda bolii, generaţii întregi au plâns de dragul lui.No Escape(Evadare din Absolom) e un film de acţiune destul de interesant dar mă miră că nu l-ai văzut până acum, Pro TV-ul îl dă destul de des...Sleeping With the Enemy-un thriller bunicel, destul de tipic pentru anii 90, cu o poveste care s-a tot repetat în alte filme, prezenţa Juliei Roberts ar putea reprezenta un bonus, dacă eşti fan. We're No Angels-mamă, ce m-a distrat la vremea respectivă cuplul Sean Penn-Robert de Niro, un film grozav, amuzant, romantic, de văzut şi revăzut, cu siguranţă! Sinbad of the Seven Seas-poţi să-l vezi dacă n-ai altceva de făcut dar e cu mult sub celelalte, ştiu sigur că l-am văzut fiindcă mi-aduc aminte că era cu Lou Ferrigno, amicul lui Schwarzenegger, dar a naibii să fiu dacă mi-amintesc şi altceva din el... Dirty Rotten Scoundrels-bun, amuzant, dialog isteţ şi haios, departe însă de comediile de azi, gen Scary Movie ori American Pie, aşa că dacă preferi comediile cu zgomote fiziologice şi alte alea, filmul ăsta n-o să-ţi fie pe plac.Nu le-am văzut pe celelalte două.