Inceputurile mele literare au fost cumva influentate de opera lui. Chiar si semnatura mea are de-a face cu el. Dar nu ma regasesc in tot ce a scris, prea unilateral cum spune si syd.
Preferata mea: Ego
Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie --
Si tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine --
Aceeasi nepăsare
De oameni, si de tine.
Inspirat de poezia lui Liceu am scris ceva in 2009.
Liceu
Iubesc tot ce a fost si e liceu
Umbră de alb, umbră de negru
şi prima data supra – eu,
Cunoaştere, un ţel integru
Fantome ce umblau flămînde, însetate
Necunoscutul să găsească pe culoare,
Trăiri şi crezuri zbuciumate
Profesionişti ai vieţii amatoare
Fantome ce prind viaţă orişicînd
O minte ageră le cheamă
Odihna parcă aşteptînd
Ei neputînd să geamă
Tot aşteptînd un geniu, o sclipire
Un viitor prieten fantomic
Sperantă pentru omenire
O hartă către iniţiatic
Liceu, mausoleu fantomelor divine
Răspunde
Răspunde Am cam incetat sa trec pe foaie, dar sunt in continuare in mintea mea. Mai scriu la una, doua luni cate ceva.
Prefer sa cred ca o combinatie dintre cele doua. Poeziile mele nu sunt strict pentru a ridica dispozitia ci predomina elemente regasite mai mult in proza. Evit sa am o inima a poeziei si merg incotro ma duce penita.
Uite un exercitiu ceva mai prozaic:
Unui mic - Mare Adevăr
Ne iartă floare inumană azi! Nu te vedem, privim în josul fiinţei noastre şi atât simpli de-am spune, te-am jigni, cred eu. Simplu eşti tu, de-aceea inuman! Noi suntem doar naivi şi răi deodată, nu cred, în scuza, de-a ne fi născut nu cred, în scuza, de-a muri oricum cum nici în scuza unei vieţi de urmă ...Si tu-mi pari un microscop uitat de mult de-o specie nu de-aici, dar nici de-acolo, aceea ce-a testat o perfecţiune si apoi, creand imperfectiunea... ce e omul!?
Dar eşti al nostru. Şi nu te vrem! Copii din când în când te scaldă, c-un zâmbet, ce ţi-e parfumul si de care te goleşti zi de zi de zi.
PARFUMUL - Parfumul desprinderii de ignoranţă...
PARFUMUL - e o vedere paralelă a sinelui
PARFUMUL de care noi ne scuturăm privind prea mult în josul fiinţei noastre
Şi totuşi ai polenul fericirii, deşi, ne-ai dat cât să ne prea ajungă. Tu eşti al nostru microscop, febril, când ştim nu să privim, ci să vedem.
Aceşti titani uitaţi în zâmbetul de ieri, venind ca din senin, de nicăieri. Plecând timizi şi ruşinaţi c-au fost pe-aici. Acestora li se săruta talpa...
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
