De cele mai multe ori, chestiile ăstea merg mână în mână.
Adica, degeaba eşti un om inteligent dacă nu ai şi un simţ al umorului bine dezvoltat (la ăştia care mai dau aşa dovada de o umbră de inteligenţă există mereu aceeaşi problemă: consideră că sunt unele chestii de care nu ar trebui să râzi. Şi e trist, că în viziunea lor nu ar cam trebui să râzi de nimic), şi degeaba ai un simţ al umorului bine dezvoltat dacă eşti prost şi nu poţi face o glumă bună la care să râdă şi alţii.
Deci, ăstea merg mână în mână. Dacă râzi ca prostul la orice chestie cretină, nu eşti nici amuzant nici inteligent.
Depinde si ce fel de simt al umorului ai. Cand eram la scoala, radeam mult cu cocalarii care-si bateau joc de ceilalti. Nu din rautate, dar erau amuzante rau glumele lor, nu aveai cum sa nu te abtii sa nu razi si mai ales ca unele le spuneau pe buna dreptate, desi n-am tangente cu ei dar nu gonesc lumea asa ca nu sunt chitroasa ca altii. Ascult glumele rad daca sunt amuzante. Astia sunt prostii care n-au bun simt deloc, sunt buni pe post de clovni daca au simtul umorului. Ce ai spus acolo, e vorba de seriozitate si aici tine de personalitate. Sunt plictisitori oamenii seriosi si maturi, astia daca mai au si un grad scazut de inteligenta, pun limite si incearca sa le impuna si celorlalti.
Bai, dar nu apari deloc la notificari. Exista ceva care te suporta?
Nici la mine nu prea apar notificările, e de la site. Tu mă suporţi Maui, acum fugi şi adu-mi o bere să nu te lovesc!
Iti voi arunca dozele de bere ca un jucator de baseball direct in teasta. Nu meriti nici bere, nici tate, nici jocuri. Te suport de mila, existenta sumbra. Meriti un fisting automat.
Inteligenta nu trebuie demonstrata. Se vede din dialog ce fel de om esti. Iar ce ai spus despre umor... vezi, aici e diferenta.
Da ce am făcut rău?
Ai indraznit sa-mi ceri bere.
Păi şi ce altceva să-ţi cer?
Tocmai, nu cere nimic daca nu vrei sa ramana lumea iar fara un Brandon Lee.
Hai să ne batem
In Saints Row The Third vreau, ai terminat Most Wanted?
Încă mă chinui la serii . Da cred că o să-mi iau şi Saints Row, da sigur merge să jucăm amândoi? Vreau să-ţi dau ceaiu'!
Daaa merge, CO-Op si WHore Mode putem. Ne omoram cu tarfe, ingeri. Intr-una din misiuni, trebuie sa-i batem cu papusile gonflabile. La most wanted, ajunsesem la al treilea, era un mercedes alb parca, pe pod. Sa iei si Burnout The Ultimate Box, e misto rau.
Mă da ţie Saints Row îţi merge bine? M-am uitat acum la system req. şi văd că PC-ul meu e cam la limită, mai ales la ram şi procesor. Sper doar să-mi meargă bine.
Imi merge destul de bine la 1280 x 720 si detaliile low... cred ca imi merge la medium acum ca i-am dat un upgrade la placa video. Asta datorita jocului Rage.
Nu chiar. La mine, in general prima impresie inseala, dupa ceva timp ma trezesc cu o replica "nu ma asteptam sa spui asta" ca mai spun chestii de oameni maturi si inteligenti, cica. Bine, de fapt, singurii care asteapta sa le demonstrezi, sunt snobii.
Eu nu prea prefer oamenii dupa cateva calitati,poate sa fie unul inteligent,daca trairile si sentimentele,viziunea si conceptiile lui asupra lumii nu sunt profunde,nu incerc sa il afund in singuratatea mea,sa il inec in adancimea pesimismului meu,scepticismului,deceptiilor otravite,gusturi rafinate despre moarte,umor negru,etc.
Unii cred ca daca esti tacut,sau singuratic nu apartii nimanui,esti un nimic in fata lor,si imi pare bine,oricum ma consider nici inteligent,nici cu simtul umorului, chiar daca fac glume proaste cu Hombre despre capre
Sorbi a ta viata-n extaz,
Vaste lacrimi au ramas,
Conservate-n rauri de sange
Cerul incruntat, ma impunge
cu lacrimi de sange...
Iar mi-a venit cheful de poezii, am tulit-o, pa!
Oamenii inteligenţi. Oamenii inteligenţi cu care poţi purta o discuţie, dar ar fi de preferat să aibă şi simţul umorului, să ştie să aprecieze o glumă, să poţi purta şi o discuţie haioasă.
Prefer să fiu inteligent, dar să am şi simţul umorului, pentru că a fi un om inteligent înseamnă a-ţi da seama de realităţile vieţii, a înţelege mai bine lumea în care trăim, a avea cunoştiinţe despre tot ceea ce ne înconjoară.
Oamenii cu adevarat inteligenti au si simtul umorului. Cei care au tocit ceva prin scoli si isi etaleaza "teligenta" oriunde, nu au nimic: nici inteligenta si nici umor.
Apropo de "teligenta", dragul nostru Bula spune ca orice cuvint cu "in" in fata, defineste ceva rau/urit/incorect, etc.
Am intalnit oameni inteligenti dar plictisitori. De obicei majoritatea, sunt pasionati de literatura, scris, deci sunt pierduti in gandurile si linistea lor. Am intalnit persoane cu simtul umorului si nu erau prosti, ci medii )intr-adevar foarte putini) dar de treaba. Nu toata lumea poate face glume frumoase fara a jigni pe cineva.
Eh, depinde si ce fel de umor se face. Daca este de proasta calitate, nu prea au de ce sa rida. Sa stii ca cei pasionati de literatura stiu sa rida sanatos. Tocmai pentru ca au citit mult, stiu sa aleaga. Am intilnit si eu persoane care la prima vedere te speriau cu seriozitatea lor. Dar daca au cu cine vorbi, nu-i mai poti opri din povesti si din glume. Glume sanatoase fara pornografii, jigniri, etc.
Sunt si din aia, dar mai rari. Trebuie sa stai sa le demonstrezi ce inteligent esti, sa ai acelasi simt al umorului, dupa aceea isi vor da ei drumul la vorbit. Dar sunt ceilalti care chiar n-au pic de haz. Nu e ceva rau in a face glume cu tente sexuale, dimpotriva sunt destul de amuzante. Si atata timp cat sunt originale.
Prefer oamenii inteligenti cu un simt al umorului dezvoltat.
In ultimul timp mi-am dat seama ca oamenii au uitat sa glumeasca considerand alte lucruri mai importante.
Simtul umorului are un rol important in relatiile dintre oameni.
Cum ar fi sa nu mai zambim, sa nu mai radem niciodata? Ar fi o viata trista, de fapt nu ar fi deloc o viata.
Daca ar fi sa aleg pe cine as prefera sa am in jurul meu si nu as avea de ales as alege un om care ma face sa zambesc, care ma face sa rad.
Cum as prefera eu sa fiu? O persoana destul de inteligenta si cu un suficient simt al umorului incat sa nu-i fac pe cei din jurul meu sa se plictiseasca in compania mea.
Ai intalnit vreun prostalau cu simtul umorului dezvoltat? Poate cu un umor obscen, abject.La cat stres santem supusi in ziua de azi abia astepti sa intalnesti pe cineva cu umor, sa-ti mai revii dupa nebunia fiecarei zile.Pe trotuar nu vezi decat figuri incruntate, fete posomorate, la serviciu la fel.Chiar daca am o varsta, sant foarte sugubat din fire si incerc sa strang in jurul meu cand santem la o petrecere, sau un picnic in gradina, oameni asemenea mie, sa fim veseli si sa aducem veselie si celor din jurul nostru.Pentru ca sant prea putine asemenea momente in viata noastra.
Am intalnit persoane cu simtul umorului foarte dezvoltat si nu erau prea inteligente, dar de treaba. Nu-i o regula ca simtul umorului sa vina la pachet cu inteligenta.
Foarte corect.Salut si mult umor!
Tot respectul meu @prisacarul56!
Eu prefer oamenii cu simtul umorului pentru ca daca ai simtul umorului esti, automat, si inteligent.
Prefer oamenii cu simtul umorului. oamenii cu simtul umorului sunt de obicei inteligenti.cei asa zis foarte inteligenti si tocilari sunt snobi si fazi la gust nu sunt capabili de simt al umorului.