Toma Alimoş
La poalele unui munte, şade un haiduc pe nume Toma Alimoş alături de murgul său. El este trist, deoarece nu are un tovarăş căruia să îi închine. Doreşte să închine murgului, dar este 'vită mută'. Îşi numeşte armele surori, iar codrul frăţior. Aceste obiecte îl avertizează de apropierea unui pericol. Vine Manea, boierul moşiilor care îl acuză de producerea unor pagube pe care haiducul nu le-a creat şi cere drept despăgubire murgul. Toma, calm, deşi acuzat pe nedrept, îi oferă lui Manea plosca haiducească, în semn de pace. Manea prefăcându-se că acceptă, ia cu dreapta plosca, iar cu stânga îi taie maţele cu un paloş. După aceasta, el fuge, dând dovadă de laşitate. Haiducul, cu o forţă inimaginabilă, îşi adună maţele şi îi cere ajutor murgului ca să îl prindă pe acest răufăcător. Murgul îl ajută şi îl omoară pe Manea. Pe Toma Alimoş îl ajunge moartea şi îi lasă un testament murgului. În acesta el doreşte să îi sapă groapă din picior, să-i aşterne fânişor, la cap flori să îl plângă mândra şi îi cere acestuia să îl lese doar pe un fecior cu părul gălbior şi cu semne de vărsat, să îl încalece. După aceste spuse, el moare, cu trei lacrămi plâns. Murgul îi îndeplineşte testamentul şi pleacă la paltinii trăsniţi, la voinicii poposiţi.
Sper că am făcut bine, că nu am luat de pe net. :d
O zi splendidă tuturor, vă doresc!
Şi La Mulţi Ani de 1 Iunie!
In balada se povesteste cum un haidug din tara de jos foarte viteaz si intelept se odihneste. apoi vne boierul manea urtul si artagosul care minte ca haiducul a facut niste fapte considerate imposibile.haiducul incearca sa-l linisteasca, insaacesta il inseala sil injunghie.dar toma cu toate puterile lui se ridica si-l omoara pe manea.la sfarsit isi trimite calul.inainte de moartela un frate al sau de haiducie
Cel mai bun rezumat doar ca finalul e cam gresit dar nu-i nimic
Radu_Alexandru_1999_jehw întreabă:
anonim_4396 întreabă:
Metallicaaaa întreabă:
LisaJulie întreabă: