Intervine izolarea si ne-socializarea. Cand nu ai cu cine sa iesi afara e misto sa ai ocupatie in casa, macar 1h de mers pe jos trebuie zilnic
Eu zic sa ii bagam in Matrix, ca sa le fie mai usor.
Miscarea de baza ajunge, femeile in trecutul indepartat stateau in pestera si cresteau copii si nu aveau nimic, faptul ca mergeau de colo colo putin, ajungea.
Nu se intampla nimic, ce sa se intample? Eu fac asta de ani si nu s-a intamplat nimic, daca-ti place asa, e foarte okey.
Iesi doar la cumparaturi de 1-2 ori pe saptamana cate 20 min si atat.
Devii sedentar,obez,sau chiar depresiv. Dacă ești obișnuit nu te îmbolnăvești de boli mintale asa ușor, dar sedentarismul îți poate cauza o serie de probleme de sanatate. Dacă te referi pentru o perioada scurta,nu se întâmplă nimic,pe lângă toate acestea poți rămâne și cu probleme oftalmologice dacă stai excesiv pe telefon. Suntem ființe sociale, asta ne este dictat in ADN,dacă ne abatem de la natura,suferă și psihicul si fizicul, in special psihicul. Dar poți lucra de acasă, atunci te mai poți scoate când scoți capul in societate, dacă nu faci nimic după o vârstă, nu lucrezi, nu îți intemeiezi o familie,ești subiect de discuție a barfitorilor, din bârfe nu te mai scot, dar în zilele noastre și dacă faci totul c la carte se găsește cineva sa te denigreze, sa inventeze chestii despre tine sa te pună într-o lumina nefavorabila, asa ca fa ceea ce crezi tu ca este cel mai bine pentru tine.
Obez si depresiv nu neaparat, eu am slabit fiind f sedentar de exemplu, ca am mancat mai putine kcal decat ardeam, si acum ma mentin f bine la 67 kile la 1, 7 m.
Depresiv nu daca nu are predispozitie catre asa ceva, daca sta acasa si face ce-i place este f okey.
Da, suntem fiinte sociale, insa eu am avut grija de asta, am relatie cu trei prieteni f buni care vin pe la mine des si socializam, discutam, e okey, desi stau in casa 95 % din timp.
Daca nu socializei fata in fata deloc, da, e o mare problema.
Si ce il int pe el de barfele altora?! E o prostie sa conteze ce zic altii.
El se simte bine asa, si este okey, cu conditia sa socializeze fata in fata macar cu cineva in mod repetat, nu odata la 1 an.
Tu ai 3 prieteni, el nu are pe nimeni,nici pe net nu cred ca vorbește cu cineva. Ba da, dacă nu face mișcare si mănâncă prostii, si de obicei mănânci prostii când ai o viata dezordonata, mănânci pe baza nsrvoasa, emoțională, ajungi sa te îngrași nefăcând nimic toată ziua.nu cred ca exista om sănătos la cap care sta toată ziua în casa și nu face nimic sigur are depresie, anxietate sau autism,schizofrenie dacă sta ani de zile nu mai în casa, și nu leagă prietenii cu nimeni în realitate nu virtual. Nici un om nu rezista mult timp singur, fără sa comunice cu nimeni, măcar cu familia. știu va nu toți se îmbolnăvesc de depresie, dar o iau pe aratura la un moment dat de la atâta singurătate. Tu îți masori caloriile sau ce faci,nu toți fac ce faci tu,nu toți sunt educați, în general oamenii sunt inepți care nu se pot integra în societate,nu au grija de sănătatea lor dacă ei nu fac nimic și stau toată ziua pe telefon,la un moment dat se îmbolnăvesc, și hernia de disc,boli grave ale coloanei se produc tot din cauza asta, din lipsa mișcării, li se atrofiaza oasele,creierul dacă rutina e pe repeat la nesfârșit,și nu iese din casa. Obez dacă are ce manca, ca unii care nu fac nimic, sunt saraci, logic ca ajung ca un schelet, dacă părinții sunt saraci, nu își permit sa le dea bani toată ziua.am dat un exemplu, nu ma refeream la modul general. Pe tine nu te afectează dacă cineva te face bleg, putoare prost sau nebun, pe alții ii deranjează, nu toți gândesc ca tine, unii sunt vulnerabili la asa ceva.Am zis, lumea oricum bârfește și dacă faci un lucru bun și dacă faci ceva greșit. Poate nu socializează fata în fata deloc, nu vrea sa iasă din zona de confort, sau nu mai are încredere în oamenii fiind mereu dezamăgit. Sunt cazuri și cazuri, unii nu au avut în viata lor un prieten, sau o iubita, nu compara situatia ta, cu a tuturor. De sedentarism nu va scăpa oricum, asta o sa îl rupă mai târziu.
Depinde de om, e relativ, nu stim exact ce stare psihica are si asa mai departe, pana nu cunosti omul cu totul, nu putem da o parere.
Daca nu socializeaza nu e bine, asta e.
Bunica-mea era solitara, chiar nu suporta sa aiba relatii cu oamenii, o enervau, statea acasa de 20 de ani la TV si sedentara, nici nu iesea din casa de 15 ani, nu a avut nici pe dracu, bine eram eu cu ea, dar nu aveam asa prea mult contact, stateam fiecare in camera lui.
E relativ, unii se simt bine singuri, altii nu, nu poti generaliza.
Cu obezitatea ti-am zis, nu neaparat, nu e musai sa mananci prostii daca stai acasa, si aici depinde de om.
Sunt f multi grasi si obezi care au munca, scoala, se duc colo colo, deci aia e, majoritatea sunt din astia.
Nici eu nu eram educat in ale mancarii, dar m-am educat! Si daca am vazut ca am luat 2-3 kile, e alarma.
Ma cantaresc saptamanal, nu te cantaresti la 7 ani odata.
Si daca stai acasa, tocmai ca ai net sa te documentezi, si te educi, afli, inveti.
Sau daca nu, se suporta consecintele, asta este.
Nu trebuie sa fi educat ca sa stii ca dulciurile sunt pacatoase, ca sucurile cu zahar is pacatoase, ca fast food-ul e pacatoas, se zice peste tot la TV si pe net.
Si asta nu are absolut nici o legatura cu iesitul din casa, cu socializatul sau altele, daca nu vrei sa ajungi sa nu mai poti merge, te educi.
Iar daca ai o stare psihica care nu te lasa sa mananci sanatos, e de inteles, ca si eu am de bag in mine de multe ori ca spartul ca am probleme la cap, dar te duci la specialist, poate ai o depresie ceva, deci oricum ai da-o se rezolva.
Eu m-am dus la specialist si n-a putut rezolva, da m-am dus, n-am stat asa, dar la mine nu se rezolva ca eu m-am dus prea tarziu la doctor si depresia mea e netratabila, daca daca te duci din timp, se rezolva in mare parte la 70 % din pacienti.
Cu lipsa de miscare ai dreptate, o sa-l afecteze mai tarziu cu toate alea pe care le-ai zis.
Nu exista om pe planeta care sa nu se degradeze dacă sta pe loc,și se izolează de oameni, nebunia e relativa, nu toți se îmbolnăvesc de depresie,alții se pot îmbolnăvi de alte multe boli, depinde de context,și la faza cu slăbitul și îngrășatul contează și gena, dar dacă bagi prostii toată ziua buna ziua tot vei avea de suferit,cine nu face mișcare deloc se îmbolnăvește și fizic și psihic, la fel si cei care se izolează complet de societate și nu au nici un fel de contact cu lumea din jur,orice gena ai avea, tot ajungi sa o iei randeaua, orice om are o limita a singurătății, tu ai pe cineva, vorbești cu cineva, alții duc mare lipsa și de lucrurile pe care le ai tu, pentru alții este un vis sa aibă un prieten la nevoie oricând, asta e valabil și pentru cei sănătoși, și ăștia se confrunta de multe ori cu aceeași problema, nu au mulți prieteni adevărați. Pe unii nu ii interesează ca ajung sa arate ca naiba, nu dau 2 bani pe ei, dacă se respectau făceau cumva s nu ajungă în halul respectiv. Când ai o depresie grava e una, dar când esti sănătos la cap e alta si alegi sa ramai un ratat toată viata și sa treacă viata pe lângă tine. maica-ta te are pe tine, tu o ai pe ea, el poate nu are pe nimeni, sunt o mulțime de părinți care nu dau 2 bani pe copiii lor nu le interesează de soarta lor, la fel cum se întâmplă să fie și viceversa, ca,, copiii sa își bata joc de părinți.
Pai oricum izolarea e semn de boala de fapt, insusi prin faptul ca nu vrei sa socializezi (cum era bunica), e clar ca nu e in ordine la cap. Si oricum si bunica avea scapari...cand zicea ca nu e bine chiar singura asa, adica daca eu nu eram sa zicem.
Chiar se stie ca al doilea principal simptom am schizo dupa halucinatii, este izolarea, ca nu vrei sa socializezi cu nimeni.
Deci cu socializare ai 100 % dreptate, pai eu de aia n-am ramas in Germania cu mama, ca nu puteam sa raman izolat, ca daca ramaneam acolo nu mai puteam lua contact fizic cu prietenii mei, si nu mi-ar fi fost deloc bine.
Daca nu ii aveai pe cei trei prieteni, crezi ca ii făceai fata depresiei? Maica-ta locuiești în Germania acum? sau cu tine?
Nu faceam fata depresiei fara prieteni, locuiesc cu mama, ca, cand eram singur imi era f nasol pana sa vina de acolo, ca a trebuit sa mai stea 2 ani acolo sa rezolve problemele dupa ce sotul ei a murit, si 2 ani am stat singur in sens ca nu aveam pe nimeni din familie aici, desi cei 3 prieteni veneau des, totusi, nu eram bine fara nimeni din fam mea aici.
Deci ai dreptate cu socializatul.