Respect, pentru ca au avut curajul sa-si marturiseasca in mod deschis iubirea fata de Dumnezeu si pentru ca, imbracand haina monahala, pledeaza pentru o lume mai buna. Dar daca s-au calugarit din cauza unei mari suferinte in trecut si din dorinta de a se indeparta de toata lumea, simt mila pentru ei, mila pentru ca nu au fost capabili sa-si infrunte destinul si au luat calea singuratatii.
Mai degraba as vedea un mister amestecat intre iubirea pentru Dumnezeu si sinceritatea, bunatatea acesteia/acestuia.Bineainteles si respect ceea ce fac acesti oameni si anume ca-l slijesc pe Bunul Dumnezeu, fara a se mai uita in urma, fara a mai vrea sa vada lumea cu alti ochi decat prin ochii Lui Dzeu.Pa,Pa!
Spre a feri, mai degraba.
Eu de mica am avut o oarecare aversiune fata de calugari/calugarite, oameni imbracati in vesminte monahale.Nu stiu de ce, dar ma feream de ei, probabil si din cauza negrului ce predomina intreg aspectul hainelor. Acum...nu pot decat sa ii respect ca au renuntat la o viata in societate (ispite, femei, alcool, tutun, and so on) pentru a se retrage in manastiri.
De ce ar trebui sa simt iubire? Doar pentru ca slujesc in Biserica?"Fa cum zice popa, nu cum face el..."
Respect pentru curajul si vointa de care au dat dovada cand au acceptat sa imbrace haina monahala stiind ca vor fi privati de multe lucruri.
Depinde pe ce "strada " merg
Probabil ca daca as vedea calugarite, calugar undeva la munte, intr-un loc mai uitat de lume, unde este o manastire as avea un sentiment de. respect
Da`... Am inceput de ceva mai mult timp sa nu mai " cred " in imbracamintea lor. adica stiu ca in spatele acelor haide, se poate afla si o mare vrajeala
Eu una, nu mai cred asa de tare in chestia asta
Mult respect, cu atat mai mult cu cat persoana respectiva are mai multi ani de calugarie.
Respect. Si pace...parca toata strada se umple de pace. Si nu ma uit niciodata insistent la ei, au destul parte de priviri "lungi". Depinde ce i'a determinat sa imbrace rasa monahala. Daca au suferit si au ramas marcati, nu au putut trece peste, atunci e pentru a ascunde. Altfel, o vad ca pe o dezvaluire a credintei lor nestramutate.
Admiratie pentru ca sunt oamenii Domnului si ma bucur ca si-au gasit adevarata vocatie. Ii admir pentru faptul ca au o relatie atat de buna cu Dumnezeu si ma gandesc ca inevitabil vor ajunge in Rai dupa moarte.Compasiune nu am de ce sa simt.Asta simt ei pentru noi, muritorii de rand.Eu cred ca numai cei care au vocatie ar trebui sa devina slujitor al Domnului nu orice student care termina Teologia si nu are deloc tragere de inima spre cele sfiinte.Parerea mea
Teama, ma ganmdesc ca poate fi un ninja care vrea sa ma omoare acum serios: cred ca sunt nebuni, fac pe inocentii cand de fapt in spatele acelei haine se ascunde alta persoana mult mai perversa.
Pana acum cativa ani, mi-erau indiferente. De cand cu cazul Tanacu, intrat in mine o frica ciudata, pur si simplu simt inima cum mi-o ia la goana de spaima cand vad un calugar sau o calugarita.
chiftelutacrocanta întreabă: