Am un Samsung S3 Neo. L-am luat în rate din magazin că nu ieșeam deloc bine ca abonament. L-am prins mai ieftin. Am negociat astfel un abonament mai mic. S-ar putea să spun în curând că am avut. L-am scăpat când alergam, a "murit" mușchiul brusc și din cauza asta am bușit telefonul de pământ și s-a crăpat display-ul. Totuși văd că a trecut cam 1 an și încă merge fără probleme. M-au sunat ăștia să îmi prelungesc abonamentul dar momentan le-am dat cu flit. Au din ce am văzut o ofertă pentru un J3 cu doar 1 milion pentru prelungire pe doi ani. Cred că o să accept, e bunicel telefonul. Singura chestie nasoală e că are doar 8 GB de stocare intern. Dar alte telefoane mai reușite m-ar costa de la 3 milioane în sus și nu sunt dispus să investesc în așa ceva.
Samsung a5 2015, imi place mult telefonul ma maturizat cu cativa anii, ma imbatranit telefonul asta
Samsung Galaxy A3/2017.
Am telefonul ăsta de vreo 4 luni și la fel ca tine sunt foarte mulțumită de el, n-am avut deloc probleme până acum. Prețul nu pot să zic că este unul mic, dar nici unul foarte mare, a fost vreo 1200-1300 de lei. Oricum, știu telefoane Samsung de 2 ori mai scumpe ca acesta. Este primul telefon Samsung pe care îl am, restul le luam de la Vodafone cu puncte de pe abonament și nici după jumătate de an se blocau, mergeau mult mai greu așa că trebuia să le schimb o dată la un an-doi.