"mentalitate destul de moderna" Hai că de aici s-a tăiat firul. Știi când o să vorbim noi de pe aceeași treaptă și vei ajunge să îți ștergi întrebarea asta? În momentul în care vei trece de 18 ani și o să îți iei primul job real. În momentul în care vei întâlni toate acele tipologii de românași cu mentalitate "modernă" cum zici tu că au. Atunci când vei ajunge de unul singur fără bani ori relații într-unul din spitalele de stat. Sau mai rău, unul din părinții tăi și te vei uita cum tot personalul medical îl ignoră complet deși este într-o stare foarte rea și spune să aștepți. Atunci când ești amenințat și deposedat de bunuri pe o stradă din mijlocul capitalei de către alți co-naționali proveniți din India dar acceptați tot de către noi. Atunci când la locul de muncă tu vei face toată treaba ta și pe a altora iar angajații mai vechi vor sta degeaba pe salariu dublu iar toate meritele vor fi ale lor iar ție o să ți se vorbească asemenea unuia care a venit acolo mai degrabă să fure decât să muncească pentru un ban. Atunci când îți vor fi încălcate drepturile de la zile de concediu la asigurare medicală. Atunci când o să observi faptul că salariul abia îți ajunge de la o lună la alta și că în oricare magazin ai intra cu 100 de lei, abia ieși cu mâncarea pe două zile la o singură persoană.
Ooff, cum ma asteptam. Din pacate nu ai priceput ce am zis, nu ai citit tot si de fapt nici nu ai incercat sa intelegi. Ai pornit hotarat pe opinia ta fara sa fii dispus macar sa o asculti pe a mea.
Ai scos lucrurile din context,, Generația noua e foarte promițătoare, suntem cunostienti de ce se intampla in afara, avem o mentalitate destul de moderna, cu toate ca țara nu este la per total așa". Am specificat clar ca ma refer la generația nouă, în care nu se încadrează doctorii de care vorbești sau colegii de muncă, nici indienii hoți de buzunare. De asemenea, am zis că țara la per total NU este așa (i.e. mentalitate modernă). Deci nu am gresit asa de mult cat crezi, dar na, nu ai avut rabdare sa citesti sau o data ce ai citit 2 cuvinte care te-au enervat nu ai mai incercat vreun pic sa intelegi. Sa stii ca nu sunt strain față de ce zici tu acolo. Acum un an mi-a fost furat portofelul cu buletinul, diverse abonamente și bani. Am lucrat,, la negru" 8 ore pe zila un moment dat, aveam colegi dublul vârstei mele, cum zici, chiar mai mult. Terminam repede și trebuia să le fac treaba lor, în afara fișei postului, primind nu de 2 ori mai puțini bani ca ei, ci mult mai puțin, cu siguranță. Așa că știu bine la ce te referi. Asta nu schimbă însă ce cred. Că generația tânără a României e promițătoare. În plus, eu comparam cu Europa de Est aici unde suntem noi. Sunt oare lucrurile mai bune in celelat etari din Europa de Est? Nu. Nedreptate este peste tot, daca ne vom compara cu idealul (care in mod real nu exista aici pe Pamant) n-avem decât sa fim fatalisti si triști. Unde nu exista hoție? Unde nu exista corupție? Unde nu exista prejudecati? Eu nu am auzit de locurile astea. Normal ca asta nu justifica raul. Nu e ok sa faci rau pentru ca altii fac, dar hai sa ne comparam cu ceva real. Un bun inceput ar fi sa avem rabdare sa ascultam parerile altora, asta ne-ar aduce la o mentalitate mai moderna, daca tot vorbim despre asta.
Am citit absolut tot ce ai scris. Am înțeles foarte clar ce ai scris. Faptul că tu tragi o concluzie greșită te privește. Mane, tu nu ai vorbit strict despre generația nouă, ai vorbit despre România la per total și ai comparat-o cu vestul și țările vecine. Ai întrebat cum vedem România. Dacă voiai un răspuns strict pe baza noii generații aka mafia orez cu lapte și abi talent atunci asta trebuia să precizezi. Vrei părerea mea în ce privește generația nouă? E vai de mama ei. Generația care nu știe să facă diferența între bine și rău, generația căreia nu-i pasă de alții, generația în care bullying-ul a făcut ravagii în școlile de pe tot globul, generația care trece pe lângă tine pe stradă și te scuipă ori te înjură, generația care promovează incultara și non talentul. Cât ai, 16 ani parcă? Vezi că-s puțini de vârsta ta care gândesc cum gândești tu sau mai mult. La per total nu sunteți o generație deloc promițătoare. Copii buni sunteți puțini. În rest numai animale crescute de către alte animale sau îndobitocite de alte animale în mediul online. De ce să compar eu România cu alte țări și mai afundate în rahat? Tragem spre mai rău sau spre mai bine? Evident că trebuie să o compar cu altele mai bune pentru că omul tinde către progres. Nu ți-am scos nimic din context, ăsta este adevărul. Mă lași cu chestiile astea cu " unde nu există hoție ". Peste tot există dar în momentul în care eu am 10 lei bani munciți, plătesc impozit către stat 4 lei, plătesc asigurare medicală, mâncare, facturi și necesități pentru a trăi încă 6 lei apoi mai vine iar statul și mărește prețurile iar eu ajung să plătesc 15 lei dintr-un venit de 10 lei și nici măcar nu există condiții în insituții de stat pentru oamenii de rând șosele ioc, școli ioc, spitale nu mai zic, locuri de muncă de îți vine să emigrezi atunci ce dracu părere bună vrei să am despre groapa asta de țară?!
Normal ca ne comparam cu vestul pentru ca acolo este mai bine, este normal sa aspiri catre mai bine. Daca intrebi un american probabil ca va alege Romania ca destinatie in comparatie cu vecinii nostri, dar daca intrebi un englez? Cred ca englezul este satul de "romanasii" nostri.
Romania are potential si atat, poate deveni peste noapte comunista sau cu adevarat democrata. Cu privire la tanara generatie, vezi ca prostia ramane constanta, chiar daca vine o mentalitate mai diferita. Printre tinerii nostri sunt multi comunisti care cred ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu, tineri injectati de parintii nostalgici comunisti cu idei tampite.
Romania in contextul Europei de Est este un pilon important de civilizatie, pana la Dragnea am fost un exemplu si am ramas un exemplu dupa ce l-am pus la pamant.
Regretele le ai mai mult pentru lucrurile pe care nu le-ai facut, nu eu am ales sa ma nasc aici. Daca regret ceva in legatura cu Romania, regret pentru faptul ca se putea si mai bine. Cred ca multi ar spune ca nu regreta, nu regreta pentru ca ei vor lua in calcul si experietele bune traite aici si cultura in care s-au scaldat pana ce au intrat in maduva oaselor, dar facand abstractie de toate acestea, regret pentru ca se putea si mai bine.
Generatia moderna e mai buna.
Exceptand 30% comunisti, 25% analfabeti, 15% care tin cu AUR, etc
Eu personal tin la tara asta.As vrea sa pot face ceva.Incerc sa fac ce pot.Cand voi putea insa, voi pleca.
Vreau sa am o familie,sa am aceleasi drepturi ca si ceilalti oameni,sa nu fiu tratat ca un monstru sau cu mila desi lucrez la fel de mult sau chiar mai mult decat altii.
As vrea sa am dreptul sa ma apar daca ma ataca cineva, fara sa fiu si eu pedepsit dupa. Vreau spitale,nu biserici, educatie sexuala, nu religie, etc.
Generatia tanara nu vrea sa lupte pentru schimbare, in afara de o parte mica dintre ei.
Ura de toate formele, prostia si fanatismul(de mai multe forme) afecteaza generatia tanara.Din 10 tineri, numai 4 sunt ok.
Insa ia in calcul din ce categorie sociala este generatia tanara? Cuplurile mai educate, sau cu studii superioare fac 1-2 copii.
Pe cand Badea si Marie de la sat fara loc de munca, fara nimic fac 4-5 copii Si se descurca cum pot, ies afara etc.
https://youtu.be/sP2tUW0HDHA
Din pacate,cunosc destui tineri cu parinti educati si muncitori,slujbe bune,care sunt plini de prejudecata si ura,"scuipa" prostii,etc.
Anturajul ii face pe destui sa ajunga... mai putin placuti.
Oricum,cate cupluri educate,cu studii superioare sunt in tara asta?
Trebuie,logic,sa-i eliminam pe cei cu facultatea facuta la fara frecventa,deci numarul de persoane cu facultate se injumatateste...
Apoi,depinde si de facultate,daca au invatat ceva sau au platit la finalul anului,etc
Oricum nu este foarte relevant,pana la urma.E clar ca zeci si sute de mii de tineri au plecat, pleaca si o sa mai plece fiindca tara asta si oamenii de aici nu ii vor, decat atunci cand se pot lauda ca" ala/aia e din Romania!"
Oamenii normali, de prea multe ori, sunt inconjurati de fanatici, oameni plini de ura, un Gigel care face mereu scandal, o Maricica care barfeste pe toata lumea si te opreste la colt de strada sau de bloc, si nu te lasa in pace fara sa-ti spuna si ce culoare are motanul unchiului matusii ficei surorii ei.Si cei antivaccin la orice colt de strada.Doamne fereste saa spui ceva de covid sau vaccin ca te linseaza.
Politia nu-si face treaba, in spital pare ca nu prea are rost sa mergi, educatie la pamant, pompieri carora daca nu le convine sa stinga incendiul, nu o vor face.
Unii oameni chiar vor o viata mai usoara sau in care sa aiba sanse de supravietuire cand merg la spital pentru o raceala, si nu vor profesori de biologie care sa-ti spuna ca omul a fost creat din pamant.Normal ca nu peste tot e perfect, dar aici e departe de a fi perfect, si pare ca unele lucruri merg din rau in mai rau...
AlexDorinel întreabă:
alexfab33 întreabă: