Erasmus este un subprogram al LLP care se adreseaza studentiilor, personalului didactic si nedidactic din mediul universitar. A debutat in 1987 ca un program de sprijinire a studentilor sub forma efectuarii unei perioade de studiu intr-o alta tara europeana, cu recunoasterea formala a perioadei petrecute la institutia partenera. In 1995 ERASMUS a devenit o subcomponenta a programului SOCRATES, gestionat de Uniunea Europeana. In aceasta perioada, obiectivele programului au evoluat, in aceeasi masura cu conceptia generala. Pe langa mobilitatea studentilor, care ramane o prioritate, noul program a urmarit extinderea formelor de cooperare la nivelul invatamantului superior, oferind unui numar cat mai mare de institutii posibilitatea de a participa in proiecte transnationale si de a valorifica in interes comun tehnologia informationala.
Incepand cu 1 ianuarie 2007 s-a intrat in cea de-a treia etapa a programului ERASMUS, care a devenit un subprogram al LLP, reunind o serie intreaga de activitati care se adreseaza studentilor, personalului didactic si nedidactic din mediul universitar si cuprinde actiuni destinate cooperarii europene in domeniul invatamantului superior. Se sprijina astfel dezvoltarea dimensiunii europene a studiilor universitare si postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele si domeniile de studiu.
Desfasurarea activitatilor de cooperare europeana prin programul Erasmus se face pe baza Cartei Universitare Erasmus (EUC-Erasmus University Charter), care ofera universitatilor dreptul de a participa in program si impune cadrul general al tututor activitatilor de cooperare ce urmeaza sa se desfasoare in Cadrul programului Erasmus. EUC este aprobata de catre Comisia Europeana si este valabila pe intreaga perioada a LLP (2007-2013).
Tarile si institutiile participante la program sunt:
# Statele membre ale Uniunii Europene: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda, Suedia si Anglia, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Cipru si Malta.
# De asemenea, participa la program Islanda, Lichtenstein, Norvegia (tari membre ale Zonei Economice Europene), precum si Turcia.
# Institutiile de invatamant superior din aceste tari pot participa in program cu conditia sa fi fost desemnate de Ministerul Educatiei din tara respectiva ca fiind eligibile pentru ERASMUS si sa detina Carta Universitara Erasmus.
Urmatorul pas in desfasurarea mobilitatilor este incheierea unui Acord Bilateral (Bilateral Agreement) intre cele doua universitati care doresc sa coopereze, in care se specifica numarul mobilitatilor, aria curiculara, perioada de desfasurare a unei mobilitati. Orice mobilitate Erasmus, studenteasca sau pentru cadre didactice este conditionata de existenta prealabila a unui acord bilateral intre universitatea de origine si universitatea gazda.
Obtinerea de fonduri pentru activitatile de cooperare europeana din cadrul programului Erasmus se face pe baza candidaturii depuse de catre Universitati la Comisia Europeana. O data ce Carta Universitara Erasmus este aprobata, pe baza acordurilor bilaterale incheiate cu universitati din strainatate, universitatea are dreptul de a candida la Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale in vederea obtinerii de fonduri pentru actiuni descentralizate (SM, SP, TA, OM, ECTS) si la Comisia Europeana, pentru activitati centralizate (CD-Curriculum Development Projects, IP-Intensive Programmes).
Granturi de mobilitate pentru studenti si cadre didactice
Este actiunea care concentreaza cea mai mare parte a bugetului Erasmus si care, in mod corespunzator, implica cel mai mare numar de participanti la mobilitati. Prin aceasta actiune Comisia Europeana ofera studentilor si personalului didactic universitar granturi destinate acoperirii partiale a costurilor implicate de mobilitatile efectuate la o universitate partenera. Intrucat finantarea acordata de catre Comisia Europeana acopera doar partial costurile aferente mobilitatii, ea trebuie suplimentata prin alte contributii. Finantarea complementara poate fi obtinuta dintr-o varietate de surse, din interiorul sau exteriorul universitatii, din surse nationale sau regionale, publice sau private.
Aici scrie ce inseamna Erasmus, deci nu e doar un singuri om... poti sa pui mai bine intrebare pentru mai multe raspunsuri...