Prima referință la pasta de dinți vine din Egipt unde un manuscris din secolul patru AD recomanda o amestecătură de sare, piper, frunze de mentă, și flori de iris. În Roma antică se considera că urina umană este un agent de curățare a dinților foarte bun.[1]
Totuși, pasta de dinți și pudra pentru dinți nu au fost folosite prea mult până în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. Pe la începutul anilor 1800 periuța de dinți se folosea numai cu apă, dar la scurt timp pudrele pentru dinți au devenit populare[2]. Multe erau făcute în casă, cu cretă, cărămidă pulverizată și sare. O enciclopedie din anul 1866 recomanda o pudră pentru dinți fabricată din cărbune pulverizat, dar în același timp avertiza că pudrele pentru dinți ce se comercializau făceau mai mult rău decât bine.
Până în anul 1900, o pastă de dinți făcută din apă oxigenată și praf de copt (bicarborat de sodiu) a devenit combinația recomandată. Pastele de dinți pre-amestecate au fost prima oară fabricate în secolul al XIX-lea dar nu au întrecut în popularitate pudra pentru dinți înaintea primului război mondial. În anul 1896 în New York, compania Colgate a făcut prima pastă de dinți în tuburi deformabile similare cu cele folosite pentru acuarele.
Fluoruri au fost adăugate în pasta de dinți în anul 1914 și a fost criticat de Asociația Dentală Americană (ADA) în 1937. În anii '50, noile paste cu fluor au primit însă aprobarea de la ADA. Limitele acceptabile și cantitățile sugerate de fluor în pasta de dinți diferă în fiecare țară.
Înaintea celui de-al doilea război mondial pasta de dinți se vindea în containere din plumb. Chiar dacă acestea erau cerate, plumbul se amesteca cu pasta de dinți, cauzând boli și decese. După al doilea război mondial, pasta de dinți se comercializa în containere de plastic. Lucrul rău a fost că, deoarece toți membrii familiei foloseau pasta de dinți împreună cu aceeași periuță și se puteau transmite boli.
Pasta de dinți se comercializează de obicei în tuburi flexibile, deși containere mai rigide sunt disponibile (acestea având avantajul că, putând sta vertical, folosesc mai puțin spațiu).
Istoria pastei de dinti
In secolele 4-6 i. e. n., chinezii si indienii isi tratau durerile resimtite in cavitatea bucala infigand ace din aur sau argint in anumite zone ale maxilarului si ale gingiei. Ulterior, modernitatea a gasit metode mai putin dureroase, inventand - astazi banala - pasta de dinti.
Printre primele substante abrazive utilizate pentru indepartarea resturilor alimentare dintre dinti se numarau oasele zdrobite, cojile de ou si cochiliile de scoici pisate. Pudrele pentru dinti, produse din pulbere de carbune, scoarta de copac si compusi aromatici, au marcat primul progres insemnat. Aceste pudre se aplicau pe dinti cu ajutorul unui betigas.
Pudra si crema dentifrica a aparut in Britania, la sfarsitul secolului XVIII, unde se gasea ambalata in vase de ceramica. Bogatii o aplicau cu periuta de dinti, iar saracii - cu degetele.
Pastele de dinti moderne au aparut in secolul XIX. Un dentist pe nume Peabody a fost primul care a introdus sapun in pasta de dinti, in 1824. In anii 1850, John Harris a adaugat si creta, iar in 1873 pasta de dinti, de data aceasta frumos mirositoare, a devenit produs de larg consum, fiind comercializata in borcane. In 1892, dr. Washington Sheffield din Connecticut a fost primul care a pus pasta de dinti in tuburi pliabile. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial progresele inregistrate in domeniul detergentilor sintetici au facut posibila inlocuirea sapunului utilizat la fabricarea pastei de dinti cu agenti emulsificatori precum lauril sulfat de sodiu sau ricinoleat de sodiu.
Din 1960 pastele de dinti au fost imbogatite cu fluoruri, iar din 1980 se foloseste fluorura de calciu solubila. Pentru cei ce privesc cu scepticism pastele de dinti fluorurate, exista astazi si paste de dinti naturale.
Pasta de dinti este un obiect despre care nu se stie cu exactitate cine l-a inventat. Acum 5000 de ani egiptenii isi curatau dintii folosind un preparat din praf de cenusa, mir, coaja de ou pisata si piatra ponce. Se crede ca aplicau cu degetele aceasta pasta pe dinti. Dovezi ale utilizarii pastei de dinti exista inca din anul 500 IC si s-au gasit in China si in India. Grecii si romanii au fost cei care au adus imbunatatiri pastei de dinti. Ei aveau instrumente de extractie a dintilor si foloseau dinti artificiali. Persii aveau o crema facuta din solzi de stridie pisati si ipsos ars. Pasta de dinti a patruns in Anglia tarziu in sec. XVIII si era sub forma de praf sau pasta. A fost imbunatatita de doctori, dentisti si chimisti si adesea continea ingrediente periculoase pentru dinti cum ar fi praful de caramizi si portelanul. Ca sa fie mai aromata, i-au pus si glicerina. In secolul XIX s-au introdus in pasta de dinti ingrediente pentru intarirea dintilor. In 1873, compania Colgate, aceeasi care face si pasta de dinti de azi, a introdus pasta dentara Colgate, prima pasta de dinti aromata si care nu continea sapun, asa cum contineau alte paste produse de altii. In 1896, pasta de dinti Colagte a fost prima pasta de dinti ambalata in tuburi asa cum ea se vinde si azi. Pana atunci, se vindea in borcane. Dupa al doilea Rozboi Mondial s-a imbunatatit formula de producere a pastei de dinti nemaiutilizandu-se sapunul si adaugadu-se floruri si alte ingrediente.
N se stie pentru ca de exemplu acum 5000 ani 000 de ani egiptenii isi curatau dintii folosind un preparat din praf de cenusa, mir, coaja de ou pisata si piatra ponce, dar uitate mai atenta peste asta http://www.sfatulmedicului.ro/......altul_2024
anonim_4396 întreabă: