Un sultan, pe nume Şahryar, revoltat de ipocrizia şi de şiretenia femeilor, işi petrece fiecare noapte cu o altă femeie din haremul său, pe care a doua zi o decapitează. Povestea aceasta durează de trei ani - Până când îi vine rîndul frumoasei şi înţeleptei Şahrazad (sau Şeherezada), care în fiecare noapte, pentru a-l distra pe sultan, îi istoriseşte o poveste foarte atractivă; dar inteligenta şi isteaţa Şeherezada are grijă ca, la apropierea zorilor, să-şi întrerupă povestea în momentul cel mai interesant, încât sultanul, curios să afle sfârşitul fiecărei poveşti, amînă în fiecare dimineaţă să-i taie capul Şeherezadei. Până când, după o mie şi una de asemenea nopţi, de poveşti neterminate, de aşteptare a sfârşitului poveştii, sultanul, cucerit de graţia şi de isteţimea Şeherezadei -care între timp i-a mai dăruit şi trei copii - renunţă definitiv s-o mai decapiteze; şi, vindecat de cruda, de absurda lui misoginie, o ţine ca soţie; Şeherezada devine deci sultană.
Acum, pentru cei care n-au citit încă O mie şi una de nopţi trebuie să adaugam că toate poveştile istorisite de Şeherezada se leagă una de alta, fiecare decurge din cea precedentă, printr-un procedeu ingenios - şi anume: spre sfârşitul poveştii unul din personaje începe să spună o nouă poveste, în care unul din noile personaje, către sfârşit începe şi el o altă poveste ş. a. m. d.
In Europa, opera aceasta a fost cunoscută mai întîi prin adaptarea (pentru că nu e deloc o traducere, ci o adaptare) a francezului Antoine Galland, apărută în 1704. Ca traducere însă cea mai bună traducere - şi completă - într-o limbă europeană este cea publicată în 1904 a d-rului Mardrus, în 18 volume. La noi, printre cele dintîi versiuni, dacă nu chiar cea dintîi este cea apărută în prima jumătate a secolului trecut, a lui I. Barac, în 8 volume.
In primul rând, trebuie precizat că O mie şi una de nopţi nu este - cum cred mulţi - nici cea mai tipic arabă, nici cea mai valoroasă operă a literaturii arabe. Literatura arabă începe în secolul al VI-lea e. n. şi perioada ei clasică se încheie odată cu secolul al XV-lea.
O mie şi una de nopţi 1001 şi-a căpătat forma definitivă în jurul anului 1400, când deci literatura arabă intrase în faza de declin, de decadenţă. Şi, alte precizări. Iată: cea mai veche urmă cunoscută Până acum a acestei opere este cuprinsă într-un fragment scurt de pe un papirus din secolul al IX-lea, scris într-o versiune arabă (deci nu persană - cum se credea Până de curînd, în legătură cu originea acestei scrieri). Locul unde materia epică a operei a căpătat dezvoltare şi amploare a fost teritoriul actualului Irak; de unde, acest patrimoniu narativ a migrat şi a fost considerabil amplificat în Egiptul arab.
Incât, în acest foarte vast material narativ din O mie şi una de nopţi, primul nucleu, cel mai vechi, reprezentat de povestirea-cadru şi de alte povestiri, este de origine indo-iranică. (Se ştie că literatura Indiei a fost întotdeauna un tezaur inepuizabil de povestiri, răspîndite apoi în toată lumea). Al doilea nucleu, arab-irakian, e constituit din povestiri care au în centrul naraţiunii figura stilizată a sultanului Harun al- Raşid. Al treilea strat epic- şi cel mai bogat, prevalent în ansamblul operei, adăugat în procesul de elaborare a operei pe teritoriul Egiptului- reflectă în mod masiv şi precumpănitor ambianţa, tipurile, obiceiurile, credinţele acestui mediu uman, din Egiptul arab. Toate aceste straturi suprapunîndu-se, au dat un ansamblu destul de capricios şi de dezordonat de basme, fabule, anecdote, istorii diverse etc. Occidentul a gustat cu pasiune în această operă poveştile feerice, sau cele de aventuri cavalereşti, sau cele care narează călătorii extraordinare, sau fastuosul cadru fantastic
oriental, sau pitorescul local, popular oriental; şi, bine înţeles, şi numeroasele povestiri erotice, fie cele de un sentimentalism fad, fie cele picante şi uneori obscene.
Cât despre valoarea realmente artistică a operei în totalitatea ei - ei bine, valoarea ei artistică este modestă. Adevărate bijuterii literare sunt povestirile care schiţează figuri şi descriu mediul popular din Egipt; sau cele care ilustrează fin, ironic şi cu un realism aspru sau savuros falsitatea, viclenia şi răutatea oamenilor. Se pare că azi, în lumea Orientului Apropiat, tocmai aceste valori literare autentice ale operei O mie şi una de nopţi sunt mai apreciate.
De ce nu le citesti singura? Sunt totusi 1001 povestiri.Nu inteleg, cum poti sa ceri asa ceva, sau poate nu le ai in biblioteca?
Mai bine citesti tu cartile. dar daca vrei tu...eu pot sa-ti povestesc decat twilight(doar pe asta am citit`o ). volumul 1:
pai.bell swan se muta in forks alaturi de tatal ei.la scoala se intalneste cu edward cullen si se indragosteste de el. ea descopera ca el este vampir. pentru vampiri sangele bellei este foarte "apetisant", asa ca ea este atacata de de vampirul james (care nu este din familia-clanul-, cullen), intr-o sala de balet. edward si restul familiei ajung la timp (inainte sa o omoare pe bella), si o salveaza, insa james o musca pe bella de mana.carlisle(tatal, adoptiv al lui edward) ii ofera bellei primul ajutor, iar ceilalti frati ai lui edward il ucid pe james.muscatura nu este singura rana pe care bella o are asa ca familia cullen ii spune parintilor ei ca a cazut pe scari. in final bella si edward se duc la balul scolii.
StimabiluI întreabă: