Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 7 – 20 ianuarie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
ninsoare-cltvchannel
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu temperaturi medii sub pragul de îngheţ chiar şi în orele amiezelor şi minime între -5 şi -10 grade. Între 9 şi 11 ianuarie valorile termice vor fi în creştere, urmând a se situa peste mediile climatologice ale
perioadei, cu temperaturi maxime între medie de 3…6 grade şi minime nocturne în jurul valorii de 0 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o uşoară răcire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua decadă a lunii ianuarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare în intervalul 10 – 15 ianuarie, respectiv 18 – 20 ianuarie.
CRIŞANA
În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu medii ale temperaturilor maxime sub pragul de îngheţ şi ale minimelor nocturne situate aproximativ între -7 si -11 grade. După 9 ianuarie valorile termice vor fi în creştere, urmând ca în 11 ianuarie să se situeze peste mediile climatologice ale perioadei, cu temperaturi maxime în medie de 2…4 grade şi minime nocturne în jurul a -1…0 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o uşoară răcire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare după 10 ianuarie.
TRANSILVANIA
Intervalul va debuta cu dimineţi şi nopţi geroase, în care mediile minimelor termice vor coborî sub valoarea de -10 grade în toată regiunea, iar în zonele depresionare sub -20 de grade. În zilele de 7, 8 si 9 ianuarie temperaturile maxime vor fi negative, situându-se în medie între -8 si -4 grade. În partea a doua a săptămânii vremea va fi în încălzire, maximele termice devenind preponderent pozitive, iar valorile minime urmând a se situa în general între -6 si -2 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie temperatura aerului va fi în scădere uşoară şi se estimează un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie.
Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în perioada 07 -10 ianuarie, dar va creşte ulterior şi va fi mai mare în zilele de 11 şi 12 ianuarie, în jurul datei de 15 şi din nou în intervalul 18 – 20 ianuarie, cu menţiunea că vor predomina ninsorile.
MARAMUREŞ
În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu temperaturi medii la amiază sub pragul de îngheţ şi local sub cel de ger noaptea şi dimineaţa, când minimele termice vor coborî la -10 grade. În partea a doua a săptămânii valorile termice vor fi în creştere, urmând a se situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu temperaturi maxime în medie de 0…4 grade şi minime nocturne uşor negative. În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o răcire uşoară şi treptată a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare în intervalul 10 – 12 ianuarie, respectiv 15 – 20 ianuarie.
MOLDOVA
Vremea va fi geroasă în primele zile ale intervalului, cu temperaturi minime între -18 si 10 grade şi valori la amiază predominant între -7 si -4 grade. Dupa 9 ianuarie valorile termice vor fi în creştere semnificativă, devenind uşor pozitive la amiază în cea mai
mare parte a regiunii, în timp ce în orele dimineţilor minimele vor fi în general între -7 si – 3 grade. Deşi va fi în răcire uşoară, se estimează că regimul termic din săptămâna 14 – 20 ianuarie se va caracteriza prin valori de temperatură situate în jurul mediilor
climatologice.
Vor fi ninsori locale la începutul intervalului, apoi probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în zilele de 14 şi 15 ianuarie, respectiv 18 -20 ianuarie.
DOBROGEA
Vremea va fi rece în primele zile ale intervalului, cu valori maxime negative şi minime ce pot atinge pragul gerului. După 9 ianuarie valorile de temperatură vor fi în creştere, cele maxime devenind pozitive, iar minimele urmând a se situa uşor sub limita de îngheţ. În primele două zile ale intervalului de prognoză va ninge slab la nivel local. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii, mixte, va fi mai mare după data de 14 ianuarie.
MUNTENIA
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu valori uşor negative la amiază şi cu nopţi în care temperaturile vor coborî până la limita gerului, -10 grade. După data de 10 ianuarie vremea se va încălzi, sfârşitul de săptămâna aducând
temperaturi maxime în medie de 4…7 grade şi minime uşor negative. Pe parcursul săptămânii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variaţii termice importante, regimul termic menţinându-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie. În zilele de 7 şi 8 ianuarie vor fi ninsori slabe, locale. Apoi, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalele 13 – 15 ianuarie, respectiv 17 – 20 ianuarie.
OLTENIA
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu valori în jurul a 0 grade la amiază şi cu dimineţi în care temperaturile vor coborî izolat până la limita gerului, -10 grade. După data de 10 ianuarie vremea se va încălzi apreciabil, sfârşitul de săptămână aducând temperaturi maxime în medie de 5…8 grade şi minime uşor negative. Pe parcursul săptămânii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variaţii termice importante, regimul termic menţinându-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) va fi mai mare după 10 ianuarie, dar mai ales între 13 şi 15 ianuarie.
LA MUNTE
Intervalul va debuta cu o vreme geroasă în majoritatea masivelor. După data de 8 ianuarie valorile termice vor fi în creştere uşoară, astfel încât pe 10…11 ianuarie temperaturile medii vor fi de aproximativ minus 8 grade noaptea şi -3 grade ziua. În perioada 13 – 20 ianuarie nu vor fi variaţii termice importante, temperaturile menţinânduse în jurul mediilor multianuale ale celei de-a doua decade a lunii
Probabilitatea pentru precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, va fi mai mare după data de 10 ianuarie.
Multumesc, dar asta nu e chiar ce am nevoie. Adica sia sta, dar am envoie mai mult de numar, adica daca au fost 2, 3, -4 grade, stii tu.