1: Întemeierea coloniilor
Prima colonie grecească constituită pe ţărmul estic al Mării Negre a fost Histria (numită la început Istros), întemeiată în anul 615 î.Hr., urmată de alte două, Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia).
Caracteristici socio-economice, politice şi culturale
Oraşele greceşti au cunoscut de timpuriu o activitate economică intensă. În atelierele lor se produceau : unelte şi arme din bronz şi fier, ceramică, bijuterii, mărgele din sticlă. Toate cele trei colonii băteau monedă proprie din argint şi bronz.
Caracterul pur elen al vieţii culturale şi religioase a coloniilor este ilustrat pe inscripţiile în limba greacă şi de existenţa teatrelor şi a templelor, în care erau veneraţi zeii panteomului elen.
Relaţii cu autohtonii
Prin mijlocirea cetăţilor greceşti, geto-dacii au preluat tehnici perfecţionate de metalurgie şi roata olarului. Influenţe ale arhitecturii greceşti se observă asupra arhitecturii dacilor. În scriere, geto-dacii au folosit la început alfabetul elen şi apoi cel latin. La Ocniţa (judeţul Vâlcea) a fost descoperit un vas având o inscripţie în alfabetul elen, iar la Sarmisegetuza Regia, în Munţii Orăştiei a fost găsit un alt vas conţinând o inscripţie cu caractere latine DECEBALUS PER SCORILO, pe care unii istorici o traduc "Decebal, fiul lui Scorilo", iar alţii "Decebal (a făcut acest vas prin) Scorilo".
Concluzii
În concluzie, putem spune că coloniile greceşti au avut un rol important în formarea culturii şi civilizaţiei geto-dace, aceştia influenţându-i în anumite domenii, cum ar fi : arhitectură, limbistică, vestimentaţie ş.a. Cele mai importante tehnici preluate de la coloniile greceşti au fost cele de metalurgie şi roata olarului.
2: Sincer...Nu stiu
3: Nici p`asta n`o stiu
Soarta (L)
Macar pentru una Fundaa?