Cit ne traiesc bunicii...noi mai suntem copii.sunte-ti de acord? da sau nu? argumentati raspunsul

Eu nu mi-am cunoscut bunicii si, totusi, am avut o copilarie foarte frumoasa, ceea ce a fost, integral, meritul parintilor mei. Si nu cred ca le-a fost usor, tinand cont ca am copilarit in anii '60-'70.
Fiul meu nu si-a cunoscut, nici el, bunicii si m-a avut doar pe mine, ca singur parinte. M-am straduit din rasputeri sa-i ofer o copilarie frumoasa si fericita si, dupa spusele lui, se pare ca am reusit.
Deci, nu-i o regula.

Pai poti sa ai bunici si la 20 de ani si aici nu inseamna ca daca iti mai traiesc bunicii mai esti copil.Desigur,in viziunea lor pana si parintii nostri sunt copii. Deci nu neaparat.

Cat ne mai traiesc bunicii, noi mai suntem copii

Da, deoarece bunicii intotdeauna stiu foarte bine sa ne alinte sa ne faca tot pe plac
ei ne sunt ca niste parinti
insa cand ei pleaca de linga noi s-a dus si o bukata din inima noastra si toate amintirile petrecute impreuna
cine este deakord cu mine?

Cît ne trăiesc bunicii, noi sîntem copii.

Doar atît cît trăiesc bunicii noi ne mai putem simţi copii, pentru că noi, nepoţeii am fost, suntem şi vom fi copii bunicilor, iubiţi, alintaţi, mîngîiaţi şi mugurii cei mai tineri ai întegii familii.
Pentru părinţi, noi de zi cu zi tot mai mari şi mai mari suntem, pentru ce ei se bucură, iar bunicii mereu ne vor considera copii ci nu ceia ce chiar suntem, pentru că cînd v-or mai avea ei şansă să educe pe cineva, să-l alinte, să-i dăruiască ceva, numănui înafară de noi, căci după cum ştiţi viaţa e scurtă, şi fiecare vrea să realizeze cît mai mult în viaţă, mai ales să facă ceia ce au făcut-o cînd erau ei mai tineri, să o facă încă o dată dar mai bine.

Şi pentru asta le datorăm o plecăciune pînă la pămînt, şi un mare respect faţă de dînşii cît şi de ni înşine.

Da este adevărat pentru ca buncii. Ne alinta ne răsfață. Bunciul meu are 66 de ani si mie așa de frica de momentul cand o sa moara deoarece de bunici te atașezi cel mai mult eu cel puțin

Doar atît cît trăiesc bunicii noi ne mai putem simţi copii, pentru că noi, nepoţeii am fost, suntem şi vom fi copii bunicilor, iubiţi, alintaţi, mîngîiaţi şi mugurii cei mai tineri ai întegii familii.
Pentru părinţi, noi de zi cu zi tot mai mari şi mai mari suntem, pentru ce ei se bucură, iar bunicii mereu ne vor considera copii ci nu ceia ce chiar suntem, pentru că cînd v-or mai avea ei şansă să educe pe cineva, să-l alinte, să-i dăruiască ceva, numănui înafară de noi, căci după cum ştiţi viaţa e scurtă, şi fiecare vrea să realizeze cît mai mult în viaţă, mai ales să facă ceia ce au făcut-o cînd erau ei mai tineri, să o facă încă o dată dar mai bine.

Doar atît cît trăiesc bunicii noi ne mai putem simţi copii, pentru că noi, nepoţeii am fost, suntem şi vom fi copii bunicilor, iubiţi, alintaţi, mîngîiaţi şi mugurii cei mai tineri ai întegii familii.
Pentru părinţi, noi de zi cu zi tot mai mari şi mai mari suntem, pentru ce ei se bucură, iar bunicii mereu ne vor considera copii ci nu ceia ce chiar suntem, pentru că cînd v-or mai avea ei şansă să educe pe cineva, să-l alinte, să-i dăruiască ceva, numănui înafară de noi, căci după cum ştiţi viaţa e scurtă, şi fiecare vrea să realizeze cît mai mult în viaţă, mai ales să facă ceia ce au făcut-o cînd erau ei mai tineri, să o facă încă o dată dar mai bine.