Fara sa am un plan de viitor nu cred ca as putea face ce fac azi, fie ca e viitorul apropriat sau departat.
Prin a gandi la viitor eu automat asociez asta cu cariera si familia, cariera fiind mijlocul prin care imi pot face un viitor iar familia reprezinta motivul. Trailul meu acum depinde de modul cum am gandit eu viitorul acum 5 ani, daca nu ma gandeam la viitor nu as fi putut face ce fac acum, de a trai cum traiesc acum si prin asta ma refer la cariera alesa si la munca depusa pentru a construi un viitor care acum este timpul prezent.
Trebe sa fie bun viitorul nu as zice altceva, numai sa iesim din criza economica.
Prezentul e singurul care contează, pentru că în funcţie de el îţi conturezi şi viitorul.Doar acum mai poţi schimba ceva.
Am intrebat daca stai sa te gandesti bine la actiunile tale din prezent si cum se vor proiecta in viitor sau nu.
De obicei, acţionez din impuls şi apoi gândesc. Poate că tocmai ăsta e motivul pentru care am mereu tendinţa să cred că fac eu ceva greşit.Dar da, mă gândesc mereu la cum evoluează şi vor evolua lucrurile pe viitor, însă niciodată nu am ce vreau.Viaţa niciodată nu e roz.
Momentan mă preocupă mai mult trecutul și consecințele din prezent.
În general nu dau prea mare importanță viitorului... poate și pentru că de obicei mă decid pe moment.
Baftă!
Mai tot ce am facut eu a fost spontan.Deciziile luate au fost gandite cam 5-10 minute inainte de a fi luate.
Nu am de gand sa ma gandesc la ce o sa fac.Ma gandesc la ce-mi place sa fac acum.Doar merge asa facand ce imi doresc sa fac si vad ce se intampla.
Mi-am planuit mult viitorul, si mi-am ales un plan realizabil, prin care sa-mi exploatez toate resursele.
Dupa ce am gandit atent fiecare detaliu, m-am apucat de treaba si am inceput sa vad cum visul meu se transforma in realitate pe zi ce trece. Fiind vorba si de pasiune, nu simt munca deloc, oboseala apare de la program, si nici asa nu o vad uneori.
Cand trag linie de fiecare data sunt multumit de realizari, insa uneori parca simt ca nu traiesc suficient prezentul, si sunt prea visator, dar acest repros dispare deodata cu socializarea.
Parerea mea e ca viitorul depinde de prezent. Deci mi se pare normal sa te gandesti intai la prezent si apoi la viitor.
Totusi, nu am cum sa nu am ganduri in legatura cu viitorul meu.
Viitorul mă preocupă în sensul alegerii carierei mele.În rest,nu îmi fac planuri.Să fiu sinceră,mă gândesc destul de mult la trecut, deşi ştiu că asta mă afectează foarte mult, dar încerc să trăiesc şi în prezent.Îmi analizez foarte bine cuvintele înainte de a spune ceva şi încerc să nu rănesc oamenii pe cât posibil, chiar daca asta primesc de foarte multe ori.
Dacă eu nu pot fi fericită încerc să îi fac măcar pe alţii fericiţi. c:
În rest, aştept ca viitorul să mă surprindă cu ceva.
Cateodata, cateodata ma gandesc ce am sa fac peste 5 ani, 10 ani. asa cum am m-am gandit si acum 5 ani, sau mai bine, vedeam totul altfel si imi inchipuiam viata fiind diferita de ceea ce traiesc acum, si nu se potriveste nimic. asa ca am incetat sa imi mai fac atat de des astfel de ganduri. ma gandesc doar la viitorul apropiat si imi stabilesc obiective pe termen scurt deocamdata. de obicei nu mi-au iesit planurile, din cauza mea, sau a altora, asa ca am renuntat sa le mai fac.
Nu stiu ca va aduce ziua de maine, ce rost are sa ma gandesc timp indelungat? viata poate lua intorsaturi foarte ciudate uneori, am simtit-o pe propria piele.
Uneori vad ceva bun cand ma gandesc la viitor, altfeori nu, depinde de starea de spirit pe care o am. stiu doar un singur lucru, ca in mare parte depinde de mine, si ca trebuie sa fac tot posibilul sa fiu independenta din punct de vedere financiar si sa traiesc viata asta, asa cum e.Si sper doar sa am si putin noroc ca in rest am ceea ce imi trebuie.
Iti urez succes in viata!
Eu in fiecare zi ma gandesc la viitor pentru ca vreau sa imi gasesc scopul in viata cat mai devreme, sa stiu ce am sa fac mai incolo, nu sa stau pe strazi si sa cersesc.
In principiu,ma concentrez asupra prezentului (nu imi pot petece viata gandindu-ma zilnic la ce imi rezerva viitorul si sa nu traiesc prezentul, caci astfel as trece degeaba prin viata-nu as profita din plin de clipele frumoase traite- )dar, ca orice om, am momentele mele in care ma gandesc la viitor: la cum voi arata peste multi ani, la familia pe care o voi avea.Ma intreb daca dorinta de a avea cariera care ma pasioneaza mi se va indeplini sau daca destinul imi va alege un alt drum, diferit de cel la care ma gandesc acum.Eu cred ca este bine sa te gandesti si la viitor,dar trebiue sa traiesti si prezentul, caci acesta iti creeaza amintiri -placute sau neplacute-, care, peste ani, vor deveni povesti intiparite vesnic in memoria ta.