De fapt important e ultimul adică persoana cu care ești în prezent sau cel cu care decizi sa ramai. Primul partener e important în sensul ca nu trebuie sa ți lase un gust amar, adică imaginea ta despre iubire sa nu fie una de dezamăgire, e important ca acel băiat sa te iubească, sa te simți iubita dar prima relație de regula nu e ultima în vremurile de azi și de aceea nu e bine nici sa ramai blocat în trecut în cazul ca suferi o dezamăgire. La băieți poate lucrurile stau un pic mai diferit
Primul sarut a insemnat mult pentru ca eu am simtit atunci ca fac ceva mai "serios" decat doar sa ma tin de mână. Realizez acum ca era doar un sărut, însă atunci a insemnat trecerea către o altă etapă a relației in care eram atunci.
Prima oară când am făcut sex nu a fost foarte deosebita, însă pentru mine si partenerul meu a insemnat " am incredere in tine si vreau sa facem asta împreună". Nu faptul că am făcut sex prima oară a fost special, ci ce a insemnat actul asta pentru relatia noastra. Pot spune ca dupa ce ne-am acomoda unul cu celalalt si am inceput a ne simtim mai confortabil unul cu celalalt, de abia atunci am inceput sa simt ca sexul este ceva deosebit pentru noi.
Nu.
Ca si cand ai intreba daca iti pare bine ca ai mancat ceva bun acum o luna.
Nu mai are relevanta, mult mai important e sa ai o viata implinita si o relatie frumoasa in prezent.
Mindfulness întreabă: