Credeți că dragostea există? Nu atracția (n-am chef de glume) deci întreb de dragostea adevărată, cea care se simte nu se vede.
Ce sfat ați da cuiva care trăiește cu regretul că nu a întâlnit dragostea? Cum să fac să nu-l transform într-un regret mai mare?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Da, dragostea adevarata exista exista 100%!
Iti vei intalni dragostea cand vei deschide ochii mari si te vei uita in jurul tau, fiind realist.
Din pacate, nu te poti transforma in nimic, fiindca-i imposibil sa incerci sa pari ceea ce in realitate nu esti.
Răspunde
Să mă transform?! Să mă transform în ce mai exact?! 
Cel mult cred că m-aș transforma într-o acritură, dacă viața va veni cu multe deziluzii, dar măcar aici am noroc cu elevii mei, care fiind copii mici mă reînvață zilnic să retrăiesc și să mă bucur de micile lucruri ale vieții. Dar în rest nu văd în ce m-aș putea transforma.
Răspunde Tocmai, ca ti-am spus ca NU te poti transforma... mai citeste odata.
Sigur ca dragostea exista.
Probabil ai intalnit-o, poate te-a facut sa suferi. Poate tu ai ranit in dragoste. Dar tot dragoste a fost. Iti vei da seama mult mai tarziu...
Toti intalnim dragostea. Doar ca nu e ceva ce poti pastra in sensul stiut de noi: "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti"
Păi pentru mine aia ar fi adevărata dragoste. E deviza mea în viață "Dacă mă implic, dacă iubesc, dacă fac ceva ce în mod normal nu aș face, să mă apropii de un bărbat, barem bărbatul ăla să nu mă abandoneze niciodată." E unica mea dorință. Și nu am întâlnit așa ceva.
Càt de dragoste, poate ceilalți au întâlnit-o, eu una de 20 de ani o caut și nu am avut norocul să o găsesc și când zic găsesc, e la modul că ai fi găsit-o, trăit-o și da, în cele din urmă ar fi și plecat. Ei bine eu nu am ajuns nici măcar până aici. Eu una nici măcar nu am întâlnit dragostea la modul doar să o întâlnesc. Nu am fost niciodată îndrăgostită și am ajuns la concluzia că nu cred că sunt în stare să o simt, altfel nu-mi explic de ce toți din jurul meu s-au îndrăgostit, dar eu nu. Au fost poate nici clinciuri sau chiar codependențe față de amici, iar când zic amici (mă refer la fete) că amici băieți nu am avut niciodată, poate doar minime conversații și poate acolo să fi fost mici sclipiri, dar și pe alea le-am barat imediat și cum oricum erau doar în capul meu deoarece persoanele în cauză nu mă plăceau, nu a existat nimic precum suspin, să stau nopțile trează sau altceva. Deci nu știu ce spui tu aici, dar în cazul meu nu am cunoscut iubirea. Poate doar prin prisma amicelor mele cărora le-am ascultat lor suferințele din dragoste și frământările cu iubiții lor și evident, inevitabil și dezamăgirile în final. Și cel mult le-am întrebat pe ele ce se simte când spun ele că sunt îndrăgostite, dar în rest, nu am întâlnit dragostea, și când spun întâlnit, poate mai e mai simplu de întâlnit, dar eu una nu am fost capabilă să simt dragostea sau să simt ceva pentru un bărbat, mai mult decât ură, repulsie și într-un final chiar indiferență. Iar de astea cred că nu mă mai vindec. Sincer. Deci cum să nu fiu supărată pe God când văd că toți în jurul meu sunt capabili de a simți, de a se implica chiar în relații de iubire și eu sunt total incapabilă de a simți dragostea, dar evident și de a o întâlni. Pt că nu știu, ori ăsta mi-e destinul meu, ori tocmai pentru felul meu de a fi așa rece și evitant, indiferent, tocmai de aceea, la fel le sunt și eu bărbaților. Deși nu m-ar deranja nici o femeie, până la urmă, doar dacă e să fie marea dragoste, nu mă va deranja nici dacă va fi o femeie. Dar doar să nu mor fără a fi cunoscut dragostea. Iar eu când spun "cunoscut" nu mă refer numai la a privi un om și a sta lângă un om și aia e. Ci la a trăi acel sentiment de dragoste, prin toți porii, la a-l digera, la a-l analiza, la a trăi intens acel mare sentiment numit "dragostea" dar evident și persoana de lângă mine a simți pentru mine fix acele sentimente deep și intense, nu aș vrea doar ceva platonic ci ceva reciproc. Eu una asta aștept de la ideea "a-mi întâlni marea dragoste" Apoi după perioada de apogeu, de trăit sentimental, să ne clădim o viață împreună, o grădină a noastră, precum cea a Edenului, acum mna, că nu om fi musai un Adam și o Evă ci 2 Eve sau 2 Adami, aia e, dar doresc ca să-mi clădesc o viață cu marea mea dragoste și din care, prinzând rădăcini adânci și puternice să nu ne desprindem niciodată din ele.
Interesant ca spui ca tu cauti dragostea de 20 de ani. Adica de la 8 ani? Aici spui ca ai 28:
https://www.tpu.ro/......ri-dar-nu/
Nu chiar de la 8, dar de pe la 12 ani, tot o caut. 
) Deci, hai, am exagerat, dar de vreo 15 ani tot o caut. ) Dar cred că am obosit să o mai tot caut. Îmbătrânesc, nu mai am ce dragoste să mai găsesc la 30 de ani. Mai ales că de la 30 încolo, singurii bărbați pe care îi mai pot iubi, ar fi doar divorțați, văduvi sau cel mult să devin eu pedofilă ca să pot întâlni tipi virgini sau puri, căci restul, cei de vârsta mea ar fi cam deja degradați și uzați.
Deci aia e, cum o dau, nu-mi vor ieși lucrurile. Așa e viața, unora li se dau prea multe, iar altora prea puține. Totuși îmi păstrez optimismul orice ar fi, măcar neavând multe lucruri în viața asta, nu voi avea nici frica de a pierde ceva. De-a lungul vieții m-am lovit și de această frică, și crede-mă că e o frică destul de mare. Frica de a avea ceva și a știi că poți pierde acel ceva, e dureroasă. Dar așa, nu am ce pierde măcar. Oricum încet, încet, m-am resemnat, dar până accept de tot realitatea mea (cea săracă, atât financiar, cât și emoțional, cât și pe mari reușite personale) lăsați-mă, vă rog frumos, să-mi port durerile și să sufăr. ) E fain să suferi și din acest motiv, ba chiar e un sentiment unic, să nu te simți iubită, apreciată, dorită chiar în viața asta. Nu știu, dar chiar e un sentiment aparte, mai ales sezonul ăsta, când toamna vine, totul e pe ducă din vietăți, vântul se întețește și frigul apare și mergi tu așa, cel mohorât și nedorit pe drum sau stai în frig și te gândești că-ți-e frig și pe tine nu are cine să te încălzească sau înfășoare cu un fular. Cum spuneam eu chiar dacă nu am multe de la viață, știu să mă bucur chiar și din lipsuri și propria-mi suferință. Cam asta zic eu, că e un scriitor adevărat. ) Deci așa că, măcar până în 30/32 de ani, lăsați-mă să mă plâng și să sufăr din lipsa dragostei. E un sentiment unic și acesta. E un sentiment dureros de plăcut. Doar cine trece prin poveste ca a mea, poate înțelege și acest sentiment. Iar cum spuneam, toamna și chiar și iarna e și mai amplificat. Deci sorry că de acum până la primăvară o să vă tot scriu pe aici plângeri de genul. ) Dar e foarte fain să suferi și de așa ceva.
Ce treabă au rețelele de socializare cu dragostea?!
Nu pricep.
Dragostea e pur și simplu dragoste, apare din nimic și la fel se evaporă din nimic. Nu cred că rețelele de socializare au vreo influență majoră, evident, doar dacă nu se caută obsesiv acolo (unde ea nu prea există, aici poate vrei să bați, deși și aici au fost excepții și oameni care s-au întâlnit pe FB sau aplicațiile de dating și azi sunt suflete pereche, dar cum spuneam mai rar aceste cazuri) dar în rest, nu cred că ele au făcut imposibilă "îndrăgostirea" și simțirea ei, dacă ea e dată să existe, ca destin. Deci tot nu văd care-i problema rețelelor. Dacă ar fi să pun un + chiar e că, azi, tocmai rețelele sociale, cum spuneam, poate-i ajută pe oamenii cu tulburări, precum cele din spectrul autist, care în mod normal, un astfel de om nu ar reuși să desvolte o relație interumană pe viu, o poate face începând din online, apoi plăcându-i sentimentul de a comunica oarecum și a avea pe cineva care să-l asculte și vadă așa cum e și nu cum îi dictează tulburarea de fapt să fie, poate lua naștere și pe viu o relație frumoasă. La fel pentru cei mai antisociali sau timizi, rețeaua socială e un + de a comunica și lega ceva relații interumane sau măcar a comunica și conversa cu unii oameni. De asemenea pentru cei surdo-muți, e iar un +. Pentru cei cu un handicap, care în mod obișnuit nu și-ar putea face o relație prea easy, pe o rețea socială, unde ai acces la mult mai multă lume decât doar cercul tău social municipal, poți întâlni la celălalt capăt al mapamondului oameni exact ca tine, autiști, cu nu știu ce sindrom, tulburare sau cu o disfuncție sau handicap și poți fi tu însuți cu aceștia, ce-i drept, chiar dacă doar prin telefon și apeluri video, doar dacă ai bani să vă și vedeți și nu implică totuși un handicap major în viața voastră, ca să vă puteți deplasa, dar poțifi tu însuți cu cineva ca și tine, ceea ce cu ai tăi conaționali, dar diferiți, nu poți fi tu și chiar să nu te simți în largul tău. Deci chiar ți se mai pare așa de rău această cale de comunicare?!
Eu una, zic că nu. Eu cred că e perfect de fapt, că așa, îți poți găsi sosia undeva la celălalt capăt al mapamondului, fără prea mare efort, ceva ce acum sute de ani, nu puteai.
Sa inteleg ca ai o problema de sanatate care te impiedica sa fi acceptat, imi pare rau sa aud asta, sincer!
Da, in cazul tau te poate ajuta enorm.
Retelele de socializare au strivit egoul barbatilor si l-au crescut pe cel al femeilor, sunt o gramada de exemple in online, cati labari cu cosuri pe moaca dau like-uri si comentarii la tot felul de profiluri de genul '' mi-as taia o mana sa te pot atinge'' retarzi virgini care nu ies din casa cu anii si care le dau femeilor astora impresia ca ele sunt miezul, le cresc egoul si astfel traiesc toata viata lor cu impresia ca ele merita totul si in schimb nu trebuie sa ofere nimic. Aceste specimene au impresia ca toti barbatii sunt asa, problema e ca aia care le dau like-uri si astfel de comentarii nu sunt barbati, sunt un fel de pielea p...
Asa s-au stricat relatiile din ziua de azi, de aici pleaca tot, sa nu mai zic ca ele vad acolo tot felul de barbati care chipurile sunt ultra bogati au yacht si nu mai stiu ce, nici macar nu e real dar na, lor le surade, vor si ele asa!
Știi că nu sunt bărbat, right?! 
Și nu pricep care e problema ta cu virginii ăștia?! Dar eu una aș prefera un virgin care să mă aștepte oricât e nevoie sau să fie stângaci și să stea oricum mai mult în casă, ca și mine de altfel, decât vreun bombardier care are doar vorbe la el, pare super chill, funny, cică "sufletul petrecerii" și de fapt el e doar așa, nimfoman și cam sufletul petrecerii cu tot mapamondul nu doar cu mine. Și de fapt nu mă vrea pe mine ci doar să mi-o tragă, că de "eu sunt altceva" fiind genul care nu caut se* cu disperare. La fel cum nu aș vrea niciunul care să vorbească prea mult și să-mi distrugă liniștea când am nevoie de ea sau când vreau să fiu doar singură. Așa că, sorry, dar nu știu ce tot ai tu cu bărbații virginii sau cei cu coșuri pe față, dar prefer mai bine unul de ăsta, dar care să mă respecte, aștepte și clar respecte spațiul personal, fiind introvertă și având nevoie și de spațiu personal și multă singurătate uneori, decât unul care să mă compare cu x și y, să mă pună să ies în lume, dar nici măcar că el ar fi fericit cu mine ci doar ca să "bifeze" el cam tot ce se întâmplă în secolul 21 (bifez pe FB că am ieșit cu gașca, că am gagică, că am fost la sală, că am marcat golul, că i-am tras-o și tot așa) la fel cum fix acest stil la bărbat este de 2 ori mai accentuat, deja bărbatul fiind așa de la origini. Pentru bărbat i-a fost de înțeles de la început că femeia este proprietatea lui. Fix ceea ce vorbeam cu amica mea recent, când mi-a povestit că tipul de care ei i-a plăcut, dar idiotul fiind intr#o relație și umblând cu amica mea doar de distracție și mai mult pentru că nici el nu știa săracul ce voia, după ce tipa otrecut printr-o traumă în viața personală, s-a reapropiat de fostul și chiar și-a și spălat din păcate fostul ei prin acest sprijin emoțional, toată perioada asta cât ea trecuse prin iad la ea acasă, cu niște ploșnițe și o problemă legată de pierderea casei, că se punea problema să se mute, ea a stat cu fostul acolo, fostul fiindu-i unicul sprijin în toată această perioadă și uitât de idiotul care se juca cu ea și după ce a scăpat de iad și totul a redevint la normal, amica mea, i-a spus tipului cu pricina că ea ar dori să se întoarcă la fostul și că nu-l poate lăsa la cât a ajutat-o în perioada asta, și tipul a devenit gelos, insistent și chiar începuse să o caute frenetic, pentru că în fond îi era frică să o piardă. Și noi două vorbind, fix ce spun aici, i-am spus și ei. Că da, că să vadă bine, că bărbatul o consideră pe femeie, doar o proprietate și egoul lor masculin suferă când vede că altcineva pune mâna pe proprietatea lor. Și i-am zis că să-l lase în pace, că într-un an de zile ar fi avut suficient timp să facă ceea ce face acum tipul, adică să fugă după ea și chiar să se despartă de iubita lui, dacă chiar o plăcea cu adevărat pe amica mea. Dar el doar s-a jucat cu ambele, evident că-i plăcea de amica mea, pentru că ea era mai dulce și mai caldă decât iubita lui cu care oricum avea doar o relație de fațadă, apoi să și pună ordine în gânduri și să aleagă pe cine iubea cuadevărat. Dar nope, pentru că bărbatul nu iubește, frate, bărbatul are doar proprietăți și când alt macho, intră pe teritoriul lui, macho-ul reacționează, cu tot ce are în dotare. Așa că, cam ăsta e adevărul despre macho manii ăștia.
Exista. Dar nu o intalnesti la comanda. Pentru ca nu o alegi. Vine. Vine cu omul pentru care esti in stare sa faci orice sacrificiu.
Sfat? Nu fi disperat. Ca abia atunci nu ai sa o vezi. Traieste-ti viata si ea apare.
Păi eu am trăit-o și nu a apărut. Dar oricum la vârsta asta nici că-mi mai pasă, eu îmi număr doar zilele până o să plec dintre acești oameni răi și meschini. Sper doar să nu am o viață lungă, că nu o să fac față psihic.
Logic că există. Problema e că ne dorim totdeauna să vină de la alții, nu noi să facem efortul să o avem.
Mda, la asta mă gândeam și eu. )
Trist, dar purul adevăr din păcate.
Măcar îmi rămâne imaginația ca bucurie de a simți dragostea și a evada din lumea asta meschină, ce să zic. )
Poate totuși însă se inventează acea realitate augmentată (care da, știu că deja este pe piață, în curs de dezvoltare, dar poate de data asta, de aici înainte se evoluează și pe această direcție, mai mult și mai mult și măcar acolo putem trăi o dragoste arzătoare, plină de agonie și extaz, mică-mare Nirvana) deci cine știe, orice e posibil în această eră. )
Si lumea radea de filmele Matrix, Dar acolo ne cam indreptam din punct de vedere tehnologic, Trist.
Acum mă speriați :o
Dar nu cred că totuși există Matrix, asta dacă e să cred în Creator, în Alfa și Omega.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
