Credeti ca este posibil sa fii o persoana inteligenta,dornica de a cunoaste,de a invata,care si detine un bagaj de informatii/cunostinte ridicat, care isi dedica timp studiului, dar care sa aiba si o "viata" sociala dezvoltata?
Exista vreo proportionalitate intre aceste 2 lucruri?

Exista si persoane din astea dar foarte putine

Cred ca aici cheia este sa stii sa le dozezi.
As porni de la urmatoarele principii :
-Trebuie sa inveti ca sa te dezvolti profesional. Daca ai parte de o ascensiune in cariera vei fi fericit, implinit.
- Ai nevoie de persoane care sa se bucure alaturi de tine de inaltarile profesionale si sa iti fie alaturi in situatiile dificile.
Parerea mea este ca, intr-adevar, studiul este baza, dar daca esti antisocial nu vei putea interactiona intr-un mod favorabil tie cu oamenii astfel incat sa iti asiguri succesul.
Pe timpul scolii, de exemplu, invatam anumite notiuni -nu conteaza ce obiecte, ce clasa. Bun... Dar cine va avea cel mai mult de castigat? Cel care toceste toata ziulica ignorand oamenii minunati, amuzanti, unici de langa el sau petrecaretul aproape in corigenta? Niciunul. Un hibrid intre aceste personalitati ar avea asigurat un viitor stralucit, zic eu.
Personal, sunt departe de statutul de fiinta antisociala. Merg la petreceri, ma distrez, am prieteni si comunic bine cu familia si colegii. Desigur, nu ma inteleg perfect cu toti, dar mi-am cladit relatii indestructibile cu oamenii pe care i-am ales, dupa criteriile mele - compatibilitatea ca gusturi muzicale, ca atitudine asupra vietii, ca interese, mod de a vorbi si de a actiona etc. Totodata nu ma consider inapoiata ca bagaj de cunostinte. Insa... si acesta are dilemele lui, mai multe perspective pot avansa si la acest termen. Eu vreau sa vad mai mult practica din spatele domeniului. Am divagat putin de la subiect, dar iata si sistemul educational romanesc consider ca are aici o mare problema - prea mult accent pe teorie. Elevii invata orbeste pentru test si uita dupa totul. Practica e mama invataturii.
In orice caz, eu am participat si la unele olimpiade, concursuri, aveam note rezonabile in scoala dar pana intr-un punct. Nu consider firesc sa faci o tragedie daca odata in viata, ca elev normal bun, ai luat un 5. Se intampla! Dar sa inveti de 10 pe linie chiar are o asa mare satisfactie cand te gandesti ca nu ai prieteni? Asta e o iluzie a unora...
Adevaratii olimpici - nu eu, eu eram amatoare- internationali, medaliati etc spun ca au activitati extrascolare, ies cu prietenii. Succes ai atunci cand ai si oameni langa tine. Pana la urma, noi de ce invatam? Ca sa ne facem viata usoara. Numai noua? NU. Aici intervine mediul social cu care inevitabil luam contact. Egoismul, egocentrismul sunt prea incurajate in ziua de azi din punctul asta de vedere.

De ce e "viata" in ghilimele in intrebarea ta?