Am întâlnit și vegani cretini care consideră că mai bine moare un om decât un animal și chiar se bucură, celebrează, când moare acel om. Există și de ăștia dar așa există oameni proști printre susținătorii a orice chestie. Depinde acum în funcție de cultura fiecăruia, dincolo de treaba cu veganismul. Ai dreptate, nu e în regulă să judeci pe cineva doar pentru că are alte păcate decât ale tale. Și știu să apreciez că unii oameni fac alte chestii bune deși nu sunt vegani. Dar totuși deranjează că unii nici măcar nu își pun problema să încerce să schimbe ceva ce chiar nu ar avea repercursiuni asupra sănătății lor și chiar le-ar face bine pe termen lung. Singurele probleme ar fi dependența care dispare în timp și mai ales faptul că mesele cu produse animale sunt asociate cu prezența celor dragi în viața noastră în copilărie. Dar tocmai de asta unii vegani militează cu atâta vehemență. Ca încă de la început un copil să aibă o alimentație sănătoasă și corectă. Asta nu înseamnă că dacă acel copil îți cere vreun produs animal nu i-l dai. Dar el trebuie să înțeleagă de la bun început că există o alternativă. Cu cât va fi mai capabil de empatie și iubire și va trece de perioada de nevoie de a explora orice să știe că poate mânca și fără să producă suferință altor animale. Să poată alege, ceea ce noi nu am putut, pentru că nu ni s-a spus că se poate așa ceva. Ni s-a dat doar mereu carne, lapte, ouă.
Si voturi "pozitive", nu uita de voturi.
Crezi ca le doare pe admine? Ele nu dau 2 bani ca aia tot isi recomanda singura intrebarile. Dooh, cine naiba altcineva ar face/o.
Da' tare ţi s-a pus pata pe nişte oameni, care doar încearcă să fie mai puţin de c.ă.c.a.t. cu fiinţe, care merită cel mai puţin ca să fie cineva de c.ă.c.a.t. cu ele, fiind cele mai inocente, vulnerabile şi neglijate de majoritatea celor, care îşi spun "oameni". Scuze că empatizez cu animale şi le apăr, şi că mai empatizez şi cu nişte idioţi aroganţi, dar nu îmi vine decât să le dau nişte şuturi în fund, ca şi mie cei din trecut, de altfel, pentru că m-am lăsat manipulată de nişte norme sociale cretine şi nici nu mi-am pus problema dacă am sau nu de ales (supriză, aveam!).
Iar simplul fapt că eşti pornofob (parcă ar ţine exclusiv de pedofilie şi nu de alegerile consensuale ale unor adulţi) şi ai făcut şi tu la viaţa ta o faptă bună (coincidenţa face că şi eu am luat pe vremea mea în grijă o colegă, abandonată de rude pentru o perioadă) nu te pune mai presus şi nu te face mai empatic, aşa cum încerci să insinuezi. Apropo, după logica ta, nici tu nu ai empatizat cu veganii, pe care i-ai făcut cu ou şi cu oţet. Cum de?
"Si niciun alt coleg vegan nu a..." - aici m-ai făcut curioasă, chiar ai mulţi colegi vegani? Sau doar era musai să-i inventezi, ca apoi să ai cui să cauţi nod în papură?
"Voi, veganilor, ati fost,, mancatori de cadavre'' o mare parte din viata voastra, zeci de ani si nu va pasat de animale desi stiati foarte bine ca sunt macelarite."
Da, am fost şi noi, o mare parte din noi, nişte criminali ignoranţi şi nu ne mândrim cu asta. Iar când răbufnim, răbufnim şi pe noi din trecut...sau cel puţin eu o fac.
"Oare acum de ce va pasa?"
Nu pot să vorbesc pentru toţi, dar mie îmi pasă, pentru că m-am informat şi nu am putut să mai ignor, să mă prefac că, dacă nu văd nişte orori, ele nu există (că în teorie mi-a păsat mereu, dar doar în teorie - asta daaa ipocrizie).
"Poate doar pentru ca ati gasit un mod prin care sa va considerati superiori majoritatii fara sa va folositi cu adevarat empatia?"
Da, continuă să-ţi repeţi asta, să nu cumva să devii vegan!
"Va invit sa va cititi actiunile din perspectiva unei persoane care nu a gustat in viata ei lapte, oua sau carne si sa-mi spuneti daca voi chiar iubiti animalele din inima, considerati EMPATIA un stil de viata care sa ajunga la cat mai multa lume sau sunteti doar niste ipocriti."
Sunt ipocrită în multe privinţe, dar mult mai puţin decât eram cândva şi decât eşti acum.
Ideea nu e că aş fi perfectă, ci că am evoluat şi evoluez, nu-mi caut scuze ca să stau pe loc, mulţumindu-mă cu ceea ce sunt pe moment. Iar apropo de critici constructive (pe care le critici, dar încerci să le foloseşti), aş fi încântată dacă aş fi primit nişte şuturi în fund bine meritate acum mult timp, atunci nu mi-ar fi luat atât, ca să conştientizez nişte evidenţe şi să încetez să particip la abuzul celor mai inocenţi dintre noi, să empatizez cu care nicodată nu a prezentat pentru mine o dificultate.
...deci nu, nici aici nu ai dreptate: "Niciun vegan care scuipa vorbe grele nu e empatic. Stii de ce? Pentru ca ei nu se pot transpune in locul lor inainte sa decida ca vor sa devina vegani. Probabil daca s-ar fi purtat cineva asa cum se comporta ei cu altii, nu ar mai fi devenit niciodata vegani, ci si-ar fi aparat pozitia de,, mancatori de cadavre''."
Iar că mă crede un trompyy o lipsită de empatie şi o ipocrită e cât nu se putea mai lipsit de importanţă, că nu pentru aprobarea lui acţionez conform simţurilor şi principiilor mele, încercând să-i ajut pe cei, care o merită cel mai mult, dar, cu toate astea, sunt cei mai marginalizaţi.
"exista cultul oamenilor care nu consuma carne, lapte, oua, se numeste veganism"
Iar greşeşti. Veganismul nu este un cult, aşa cum nu este un cult nici "non-rasismul", nici "non-homofobismul", nici "non-sexismul", etc. Ţine mai mult de simţul dreptăţii, de ce e just şi ce nu, fără discriminări, şi de evitabilitatea unor suferinţe nedrepte şi inutile.
Iar apropo de pretinsul subiect al întrebării - empatia - cred că diferă de la persoană la persoană - unii empatizează cu mai toţi, alţii deloc - şi mai cred că dacă cineva nu reuşeşte să empatizeze cu nişte psihopaţi, care ar fi în stare să dea foc unui câine, doar pentru că pot şi au chef să vadă ce se întâmplă, nu înseamnă că problema e la acel cineva, în schimb, dacă un alt "cineva" nu e în stare să empatizeze fix cu cei mai puri, lipsiţi de apărare şi abuzaţi, asta îmi spune ceva nu tocmai pozitiv despre el, la fel cum o chestie similară o face în legătură cu rasişti, homofobi, misogini, nazişti, şamd.
Eu oricum o sa renunt sa mananc lapte, carne si oua, atat din mila pentru animale dar in special pentru sanatatea mea. Eu de exemplu sunt alergic la carnea de porc, nu am consumat peste decat fortat cand eram mic( pentru ca mi se pare absolut scarbos), dar am consumat pui, iar miel am mancat de 3 ori pana acum, niciodata cumparat de mine, ci de bunici de paste. Dar evident tu nu stiai asta.
Desi mi-am propus sa renunt permanent la carne, nu ma voi considera niciodata vegan. Raman la parerea mea si anume ca este un cult. Animalele sunt puse de destul de multe ori mai presus decat omul. Veganii nu pot fi de acord cu cateva lucruri cu care eu sunt de acord, cum ar fi vanatoare controlata, experimentele pe animale, folosirea animalelor de catre politie, exemple fara de care nu am fi ajuns niciodata unde suntem acum, dar mai ales, fara de care nu am putea inainta.
,, aş fi încântată dacă aş fi primit nişte şuturi în fund bine meritate acum mult timp ''. Nu, cel mai probabil ti-ai fi aparat pozitia si ai fi adus argumentele pe care le consideri prostesti si imature. Probabil nu intelegi, dar te voi ajuta punandu-ti o intrebare simpla. Cate persoane au devenit vegane dupa ce i-ai numit psihopati, nazisti sau mancatori de cadavre? Eu stiu deja raspunsul, 0. Esti o persoana inteligenta, stii ca oamenii aia nu se vor schimba daca ii jignesti. Intrebarea mea e urmatoarea: DE CE O FACI? Probabil pentru ca vrei sa iti hranesti egoul. POATE GRESESC, astept raspunsul.
Da, mi se pare ipocrizie la un nivel inalt sa jignesti un om pentru un singur aspect din viata lui, un aspect care de altfel e 100% natural ( nu exista continent, tara, oras sau sat in care sa nu se consume carne nicaieri in lume). Vezi tu, multi dintre cei pe care ii jignesti poate au salvat viata unei persoane dragi tie care a suferit un accident. Eu cel putin donez sange. Dar nu ma apuc sa scriu pe vreun site:,, ba voi toti astia care nu donati, eu sunt super empatic si voi nsite rahati psihopati ratati fara viitor si pe care nu ii duce capul. Sper sa ajungeti in situatia sa depindeti de sangele meu si eu sa va rad in fata. Atunci o sa intelegeti ca de fapt bla bla bla...'' Intelegi? Pentru mine e mai important sa conving un prieten sa mearga si sa doneze sange decat sa ma simt eu bine ca am donat si sa ii fac pe altii sa se simta de c.a.c.a.t ca nu sunt ca mine.
Legat de pornografie, e foarte simplu. Cererea dicteaza oferta. Eu consider ca un copil se poate dezvolta 100% normal intr-o familie homosexuala, e dovedit stiintific. Ei, un copil ai caror parinti sunt staruri por.no nu se vor dezvolta normal, nici cognitiv, nici socio-emotional. Daca esti cu adevarat empatica ti-ar pasa si de lucrul asta.
Imi aduce aminte de cazul neurochirurgului Leon Danaila, un geniu, un salvator de vieti, si un profesor prin a carui munca multi studenti au reusit sa ajunga la catedra facultatilor de neurochirurgie. Omul asta a facut o remarca homofoba, gata, jumatate din tara il numeste prost, bun de nimic, merita sa moara in inchisoare etc. Eu sunt 101% antihomofobie, dar oamenii care l-au injurat mi se par chiar inchisi la minte si ipocriti.
"Eu oricum o sa renunt sa mananc lapte, carne si oua, atat din mila pentru animale dar in special pentru sanatatea mea. Eu de exemplu sunt alergic la carnea de porc, nu am consumat peste decat fortat cand eram mic( pentru ca mi se pare absolut scarbos), dar am consumat pui, iar miel am mancat de 3 ori pana acum, niciodata cumparat de mine, ci de bunici de paste. Dar evident tu nu stiai asta."
Ar schimba asta cu ceva faptul că ai făcut nişte atacuri şi afirmaţii nefondate?
"Raman la parerea mea si anume ca este un cult."
Părerea ta este greşită.
"CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii."
"Veganii nu pot fi de acord cu cateva lucruri cu care eu sunt de acord, cum ar fi vanatoare controlata, experimentele pe animale, folosirea animalelor de catre politie"
Indiferent dacă te-ai considera vegan sau nu, bineînţeles că n-ai fi, în condiţiile date.
"exemple fara de care nu am fi ajuns niciodata unde suntem acum, dar mai ales, fara de care nu am putea inainta."
Înainta am putea şi fără să ne folosim de fiinţe inocente prinse la mijloc în rahatul nostru fără voia lor. Ar fi o înaintare demnă, neparazită şi nelaşă.
"Nu, cel mai probabil ti-ai fi aparat pozitia si ai fi adus argumentele pe care le consideri prostesti si imature."
Da, printre altele poate aş fi făcut şi asta, însă totuşi nu cred, pentru că niciodată nu m-am simţit guilt-free în ceea ce priveşte consumul de produse de origine animală şi nu ţin minte să-mi fi apărat vreodată stilul de viaţă distructiv înainte să devin vegană. Mereu mă simţeam cu musca pe căciulă, ştiam că ceea ce fac e greşit şi ipocrit, numai preferam să nu mă gândesc la asta, cum fac majoritatea oamenilor pentru confortul lor psihic. Problema mea era că eram prea puţin informată, deci ignoranţa a fost cauza răutăţii mele, nu rea-voinţa (apropo şi de întrebarea pusă acum câteva zile de sabin89). Chiar nu conştientizam că am de ales. Şi mi-e ciudă pe undeva că n-a venit nimeni să mă tragă de mânecă, să-mi pună oglinda în faţă.
"Cate persoane au devenit vegane dupa ce i-ai numit psihopati, nazisti sau mancatori de cadavre? Eu stiu deja raspunsul, 0. Esti o persoana inteligenta, stii ca oamenii aia nu se vor schimba daca ii jignesti. Intrebarea mea e urmatoarea: DE CE O FACI? Probabil pentru ca vrei sa iti hranesti egoul. POATE GRESESC, astept raspunsul."
Doar spun lucrurilor pe nume, fără menajamente şi, contrar a ceea ce pretinzi că ştii, au fost câteva persoane receptive la criticile mele, la argumente, care şi-au cerut scuze pentru comportamentul său de până atunci şi au decis şi ele să îmbrăţişeze un stil de viaţă vegan (inclusiv în privat şi în "viaţa reală").
"Da, mi se pare ipocrizie la un nivel inalt sa jignesti un om pentru un singur aspect din viata lui, un aspect care de altfel e 100% natural ( nu exista continent, tara, oras sau sat in care sa nu se consume carne nicaieri in lume). Vezi tu, multi dintre cei pe care ii jignesti poate sunt donatori de sange, poate sunt profesori care fac meditatii gratis cu zeci de copii, poate si-au donat un rinichi unui prieten, NU POTI STII."
Repet, doar spun lucrurilor pe nume, nu jignesc. Iar oamenii, se ştie, pot fi îngeri cu unii (familie, prieteni), şi monştri cu alţii (animale, mai puţin cele "de companie"). Întrebarea e: ce fac cu monştrii, cu criminalii din ei? Că de putut pot; deci nu faptul că sunt numiţi monştri e problema, ci faptul că nu acţionează, ca să fie mai buni (cei care n-o fac). Şi stai liniştit, am fost şi eu un monstru ignorant şi nu mi-e ruşine s-o recunosc, mi-e doar ruşine că am fost, când foarte bine puteam să nu fiu (căci sunt unii copii, care de la un an, doi, deja conştientizează, că nu e ok să faci animalele să sufere pentru plăcerile tale şi spun un "nu" hotărât cruzimii, sub orice formă a ei, inclusiv celei acceptate social şi trecute la "normalitate" - eu nu am fost atât înţeleaptă şi puternică, mi-au trebuit nişte zeci de ani ca să scot capul din nisip).
"Ei, un copil ai caror parinti sunt staruri por.no nu se vor dezvolta normal, nici cognitiv, nici socio-emotional. Daca esti cu adevarat empatica ti-ar pasa si de lucrul asta."
Da, de parcă acel copil e musai să fie expus la ceea ce fac părinţii lui în timpul său liber, mulţi de plăcere (cine sunt eu ca să le-o interzic sau ca să-i judec pentru alegerile lor personale?). Iar socio-emoţional ar fi afectat copilul mai mult din cauza celor ca tine, cu prejudecăţi de acest gen şi tendinţa de a discrimina, ca şi în cazul copiilor din familii cu ambii părinţi de acelaşi sex (cu care zici că n-ai nimic şi foarte bine).
"Imi aduce aminte de cazul neurochirurgului Leon Danaila, un geniu, un salvator de vieti, si un profesor prin a carui munca multi studenti au reusit sa ajunga la catedra facultatilor de neurochirurgie. Omul asta a facut o remarca homofoba, gata, jumatate din tara il numeste prost, bun de nimic, merita sa moara in inchisoare etc. Eu sunt 101% antihomofobie, dar oamenii care l-au injurat mi se par chiar inchisi la minte si ipocriti."
Nici eu nu merg pe ideea că un aspect negativ - sau mai multe - al omului îi anulează toate calităţile şi faptele pozitive, dar pe undeva aveau dreptate şi acei oameni, care îl acuzau de prostie, căci până acum nu am întâlnit o homofobie născută din inteligenţă (valabil şi pentru rasism, sexism, etc)...şi nu ştiu cât de închişi la minte erau, dar ipocriţi oricum suntem cam toţi, doar că unii mai mult, alţii mai puţin, şi unii o recunos, iar alţii se mint că n-au de a face cu aşa ceva.
Nu sunt atacuri si afirmatii nefondate. Eu sunt o persoana care a considerat veganismul ceva minunat, pana am realizat ca majoritatea veganilor nu sunt departe de crestinii romani. Sunt buni cu aproapele lor (cat timp aproapele lor e tot vegan), iar restul ar trebui arsi in ulei incins, sa le fie scosi ochii de vii, sa fie hraniti cu propria carne arsa. Dar stilul lor de viata e unul moral si empatic! (a se observa ironia)
Nu, nu am vreun interes sa te mint ca am avut colegi vegani. Chiar i-am rugat sa vina la mine la tara sa vada cum arata jumatate de lan de porumb pus jos de mistreti. Sa vada cum se traieste cu o pensie de 600 de lei. Sa vada cate zeci de luni au muncit pe branci, de la 6 dimineata la 10 noaptea, ca sa faca un gard de 4500 de lei pe care l-au facut praf porcii mistreti in 5 zile. Dar heiiii, hai sa uitam de chestiile astea, ca unii oameni nu au ce sa manance din cauza animalelor salbatice si sa postam ceva pe Facebook despre cat de psihopati sunt toti vanatori si ce bine ar fi sa se impuste din greseala intre ei. Vezi, ASTA E SUPERFICIALITATE. Daca tu esti impotriva vanatorii mi se pare normal ca tu sa gasesti o solutie mai buna.
Vrei sa-ti mai spun de ce veganismul mi se mai pare o prostie? Pentru ca veganii nu prea au initiative.Ai citit Popa Tanda? Iti recomand! Singura initiativa a veganilor e sa se certe cu niste copii pe diverse forumuri. Frate, tii la cainii de pe strada ca la oamenii adevarati? Atunci de ce nu iei si tu 3, 4 acasa? Daca toti veganii, vegetarieni si orice persoana care se considera empatica ar face lucrul asta, in 3 zile nu ar mai exista caini pe strazi. Doar ca atunci cand vine vorba de implicare, de fapte...
De ce nu faci un site prin care posesorii cainilor pierduti sa ii poata recupera? De ce nu iti faci un canal de Youtube si prezinti date stiintifice legate de beneficiile consumului alimentelor de origine vegetala? De ce nu te implici ca voluntar in construirea adaposturilor pentru animale? Nu, veganul de rand se ia de Gheorghe ca mananca ceafa de porc si inseamna ca Gheorghe e un psihopat care trebuie sa moara si sa-i fie si lui mancata ceafa. Observi vreo diferenta?
Cult inseamna si religie, e in dex.
"Nu sunt atacuri si afirmatii nefondate."
Tocmai ţi s-a demonstrat şi nu doar de mine că sunt.
"Eu sunt o persoana care a considerat veganismul ceva minunat, pana am realizat ca majoritatea veganilor nu sunt departe de crestinii romani. Sunt buni cu aproapele lor (cat timp aproapele lor e tot vegan), iar restul ar trebui arsi in ulei incins, sa le fie scosi ochii de vii, sa fie hraniti cu propria carne arsa. Dar stilul lor de viata e unul moral si empatic!"
http://imgur.com/1o8ZUAq
Greşeşti şi exagerezi groaznic. Mai toţi prietenii mei şi cei din familie sunt carnişti şi deşi nu le aprob stilul de viaţă, nu consider că "ar trebui arsi in ulei incins, sa le fie scosi ochii de vii, sa fie hraniti cu propria carne arsa" şi ce a mai născut fantezia ta bolnavă. Doar că văzând atâta nedreptate în jur, aş vrea nişte legi, care măcar să aducă vag a dreptate şi aşa cum pedepsim prin privare de libertate un violator de copii sau un psihopat, care îşi găseşte plăcerea în torturarea şi uciderea oamenilor, aşa şi în cazul animalelor non-umane ar trebui să existe nişte legi, care să le protejeze, care să interzică un astfel de comportament faţă de ele, care, cum am tot spus, sunt cele mai nevinovate şi lipsite de apărare, private de drepturi elementare, ceea ce mi se pare foarte trist.
Iar exemple de tipul "ochi pentru ochi" mai prezint ocazional pentru a trezi în oameni empatia, pentru a-i ajuta de a se pune în locul celor, pe care îi rănesc constant, pentru a-i face de a-şi pune întrebări de tip "dar mie mi-ar fi plăcut să mi se facă ceea ce fac acelui porc, acelei vaci, acelei găini?". Îi ajut să vizualizeze ororile, prin care trec acele biete animale...zi de zi, clipă de clipă.
"Nu, nu am vreun interes sa te mint ca am avut colegi vegani. Chiar i-am rugat sa vina la mine la tara sa vada cum arata jumatate de lan de porumb pus jos de mistreti. Sa vada ce pensie au bunicii mei care au amandoi peste 65 de ani, si cate zeci de luni au muncit pe branci, de la 6 dimineata la 10 noaptea, ca sa faca un gard de 4500 de lei pe care l-au facut praf porcii mistreti in 5 zile. Dar heiiii, hai sa uitam de chestiile astea si sa postam ceva pe Facebook despre cat de psihopati sunt toti vanatori si ce bine ar fi sa se impuste din greseala intre ei. Vezi, ASTA E SUPERFICIALITATE."
Să înţeleg că acei mistreţi merită ucişi doar pentru că sunt mistreţi şi se poartă ca mistreţii, şi nişte unii, care se întâmplă să fie bunicii tăi, nu îşi pot proteja recolta în mod non-violent, ceea ce ar trebui să fie treaba lor, nu vina mistreţilor? Îţi înţeleg subiectivitatea, dar nu aprob ceea ce a rezultat din ea.
"Vrei sa-ti mai spun de ce veganismul mi se mai pare o prostie? Pentru ca veganii nu prea au initiative.Ai citit Popa Tanda? Iti recomand! Singura initiativa a veganilor e sa se certe cu niste copii pe diverse forumuri. Frate, tii la cainii de pe strada ca la oamenii adevarati? Atunci de ce nu iei si tu 3, 4 acasa? Daca toti veganii, vegetarieni si orice persoana care se considera empatica ar face lucrul asta, in 3 zile nu ar mai exista caini pe strazi. Doar ca atunci cand vine vorba de implicare, de fapte... mda."
Observ că eşti plin de tot felul de prejudecăţi. Ştii câte animale salvate are fiecare vegan în casă? Numai eu am 5 pe moment (cărora altele şi altele le vor lua locul, când le voi găsi o nouă casă, unde vor fi îngrijite adecvat, nu tratate ca jucării sau gunoaie). Veganismul este mult mai mult decât vezi cu colţul ochiului pe un site oarecare.
"De ce nu faci un site prin care posesorii cainilor pierduti sa ii poata recupera? De ce nu iti faci un canal de Youtube si prezinti date stiintifice legate de beneficiile consumului alimentelor de origine vegetala? De ce nu te implici ca voluntar in construirea adaposturilor pentru animale? Nu, veganul de rand se ia de Gheorghe ca mananca ceafa de porc si inseamna ca Gheorghe e un psihopat care trebuie sa moara si sa-i fie si lui mancata ceafa."
Repet, de unde ştii ce face şi ce nu face lumea? Ai pus pe cineva să fie urmăriţi toţi 24/7? Eşti plin de tine, de prejudecăţi şi de generalizaţi aiurea.
"Cult inseamna si religie, e in dex."
Tocmai, asta îţi sugeram şi eu. Poţi să-mi demonstrezi că veganismul, care e paralel cu basme şi dogme religioase, e o religie?
Veganismul este doar o renunţare la carnism, la speciism, o eliberare de normele sociale profund greşite, de îndoctrinarea societăţii, o răsturnare a mentalităţii şi o şansă la a privi pentru prima dată pe toate fiinţele conştiente (sentient beings) ca pe egali, fără discriminări de tipul celor întâlnite în rasism, sexism, nazism, etc.
1.,,Tocmai ţi s-a demonstrat şi nu doar de mine că sunt. '' De catre cine? De tipul ala super empatic care si-ar lasa un coleg pe care il cunoaste de cativa ani, sa doarma in canale daca nu are un caracterul care ii convine lui? De tipul ala care zicea ca nu se poate pune intr-o anumita situaite si ca ii e scarba? Da, mi-a aratat el mie... ma declar invins si imi e rusine de mine.
Nu, voi v-ati simtit atacatati pentru ca nu ati putut trece de cuvantul veganism si superficialitate in aceiasi intrebare. Vezi tu, nimeni nediagnosticat cu vreo forma de boala psihica nu o sa se ia de tine ca mananci salata, nimeni. Ei, daca dezbaterea empatiei intr-un anumit stil de viata tie ti se pare atac si afirmatie nefondata, atunci da, poti sa pozezi in victima cat vrei, dar nu o sa schimbi faptul ca esti fanatica si minti.
2.,, http://imgur.com/1o8ZUAq ''. Nu, nu faptul ca majoritatea veganilor se comporta cu oamenii care consuma carne ca si cum ar fi niste gunoaie, iar voi niste intelectuali neprihaniti ma face pe mine sa nu fiu vegan, ci faptul ca veganismul e utopie pura din foarte multe puncte de vedere.
Eu ti-am pus o intrebare pe care ai evitat-o schimband subiectul (si
eu ti-as fi putut vota raspunsul ca nefolositor din cauza asta, dar nu sunt chiar atat de imatur) Te-am intrebat foarte simplu si clar :,, Cate persoane au devenit vegane dupa ce i-ai numit psihopati, nazisti sau mancatori de cadavre? '' Nu mi-ai raspuns clar la intrebare deoarece esti constienta ca raspunsul e 0, esti constienta ca numarul asta nu se va schimba niciodata, never ever, esti constienta de faptul ca tu iti hranesti egoul si iti versi frustrarile personale si ca asta nu are nicio treaba cu salvarea vietilor animalelor sau convertirea oamenilor la veganism. Are o mai mare legatura cu faptul ca vrei sa te simti superioara si vrei ca altii sa sufere inutil, nedandu-le macar posibilitatea sa se schimbe.
Revenind la poza pe care mi-ai trimis-o si de ce multi nu au posibilitatea sa se schimbe. Da, o comunitatea poate schimba modul in care cineva percepe o religie, un sistem politic, sau un stil de viata si implicit decizia de a adera la acel stil de viata si comunitate. Nu ma crezi pe cuvant? Hai sa-ti dau un exemplu. Eu nu stiu daca nenea Karl Marx si Friedrich Engels au gandit comunismul asa cum a si fost pus in practica de catre comunisti. Poate comunismul in viziunea lor nu avea in vedere uciderea intelectualilor, torturarea, manipularea prin propaganda. Ar fi putut fi mai bun decat democratia. Nu stiu. Dar stiu altceva. Stiu ca cel mai probabil nu va mai fi pus niciodata in practica sub nicio forma in Romania din cauza perceptiei colective data de modul in care a fost deja pus in practica de PCR.
,, Greşeşti şi exagerezi groaznic. Mai toţi prietenii mei şi cei din familie sunt carnişti şi deşi nu le aprob stilul de viaţă, nu consider că "ar trebui arsi in ulei incins, sa le fie scosi ochii de vii, sa fie hraniti cu propria carne arsa" şi ce a mai născut fantezia ta bolnavă. ''
Da, aici chiar ai dreptate. Cu fantezia bolnava si...
https://www.youtube.com/watch?v=pn8Rd3efEqk&t=75s
Ops
https://www.youtube.com/watch?v=DJ60PDUuwsI&t=141s
Ops
Sa iti mai trimit si raspunsurile in care scriai ca ai vrea ca toti mancatorii de carne sa sufere cum sufera animalele? Cred ca le stii foarte bine.
Cred ca cea mai mare prostie care ai scris-o pana acum a fost ca ai prieteni care consuma carne. NU, nu eu reprezint autoritatea care sa decida ce prieteni sa-ti alegi. Dar eu nu fac diferente de respect intre prieteni si straini. Adica eu nu ii spun unui strain ca este un psihopat si un necrofag, dar pe prieten nu-l tratez asa. Asta e superficialitate. Ii tratez la fel! Empatie se numeste.
,, Să înţeleg că acei mistreţi merită ucişi doar pentru că sunt mistreţi şi se poartă ca mistreţii, şi nişte unii, care se întâmplă să fie bunicii tăi, nu îşi pot proteja recolta în mod non-violent, ceea ce ar trebui să fie treaba lor, nu vina mistreţilor? Îţi înţeleg subiectivitatea, dar nu aprob ceea ce a rezultat din ea.'' Minti din nou si alegi doar parti din raspunsuri. Ei au incercat unica si singura metoda non violenta si am scris clar ce s-a intamplat. Nu, nu merita sa moara pentru ca sunt mistreti. Si nici un sat intreg nu merita sa moara de foame pentru ca asa vrei tu. Cum tu ti-ai dori ca mancatorii de cadavre sa treaca prin suferintele la care supun animalele si eu iti doresc ceva. Iti doresc DOAR UN AN sa te trezesti de la ora 6 dimineata. Sa te speli cu apa de la fanatana rece ca gheata, sa sapi cate 10 ore pe zi, 4 din ele in arsita pana cand simti ca ai mai pus un tricou foarte subtire pe tine, care de fapt e pielea ta arsa pe care nu o poti atinge, sa curga transpiratia pe tine ca si cum ai facut cateva ture de bazin cu haine pe tine si sa realizezi ca e de abia ora 4. Timp de 4 ore mai cari cativa saci cu grau in spate pana in pod. Si e de abia ora 8 seara. Si crezi ca o sa te odihnesti. Dar nu o sa te odihnesti. Tu de la ora 8 pana la ora 3 dimineata vei sta sa urli pe camp cat te tin plamanii sa nu vina porcii si vei curata fasole. Nu ai cum sa-ti aperi recolta, asa ca intri in rezervele stranse timp de 2-3 ani si te mai imprumuti si pe la rude si faci un gard de 4500 de lei care sa-ti apere recolta. In 5 zile gardul ala e jos, praf, la fel si jumatate din toata munca ta. In minunatele 3 ore de odihna pe care tu ar trebui sa le folosesti pentru somn, tu te vei gandi ca ai 600 de lei pensia, din care 450 se duc pe pastile. A trecut o singura luna din 12. Dar vei mai avea de indurat inca 11, iarna, inghetul, caratul lemnelor, mersul la wc la 3 noaptea prin zapada cand esti inca in pijamale, saracia de trei ori mai mare, pentru ca nu vei mai a avea gradina si nici ce vinde. Credeai ca se termina? Nu, vreau sa vina la tine o persoana care da 500 de lei pe un prafum, careia nu i-a lipsit niciodata nimic in viata, care are pielea alba ca laptele si imbracata dupa cele mai noi revistele de moda si sa-ti spuna.,, Mistretii nu pot fi ucisi pentru ca se comporta ca niste mistreti. E problema voastra. Eu sunt o vegana, adica eu ma pun in locul altora si sufar uneori. Am auzit ca vrei sa chemi vanatorii. Nu mi se pare normal, consider ca e mai bine ca tu impreuna cu toti cei din satul asta sa muriti de foame, dar iti apreciez subiectivitatea in chestiunea asta''
"De catre cine? De tipul ala super empatic care si-ar lasa un coleg pe care il cunoaste de cativa ani, sa doarma in canale daca nu are un caracterul care ii convine lui? De tipul ala care zicea ca nu se poate pune intr-o anumita situaite si ca ii e scarba?"
Da' vai, sigur nu are dreptate tipul în zeci de privinţe, doar pentru că ai găsit în răspunsul lui ceva ce nu-ţi convine. Chiar vrei să te impui cu orice preţ, este?, chiar dacă asta înseamnă să joci murdar.
Îţi explicam omeneşte nişte chestii, pe care nu le-ai înţeles, dar se pare că n-am cui.
"Vezi tu, nimeni nediagnosticat cu vreo forma de boala psihica nu o sa se ia de tine ca mananci salata, nimeni."
Ai fi surprins.
"Ei, daca dezbaterea empatiei intr-un anumit stil de viata tie ti se pare atac si afirmatie nefondata, atunci da, poti sa pozezi in victima cat vrei, dar nu o sa schimbi faptul ca esti fanatica si minti."
Este amuzant cum în aceeaşi propoziţie, în care încerci să demonstrezi, că nu ai atacat şi nu ai făcut afirmaţii nefondate, continui să faci tocmai asta.
"veganismul e utopie pura din foarte multe puncte de vedere"
Ce să mai, trăiesc o utopie! Mersi că m-ai informat!
"Eu ti-am pus o intrebare pe care ai evitat-o schimband subiectul (si
eu ti-as fi putut vota raspunsul ca nefolositor din cauza asta, dar nu sunt chiar atat de imatur) Te-am intrebat foarte simplu si clar :,, Cate persoane au devenit vegane dupa ce i-ai numit psihopati, nazisti sau mancatori de cadavre? '' Nu mi-ai raspuns clar la intrebare deoarece esti constienta ca raspunsul e 0, esti constienta ca numarul asta nu se va schimba niciodata, never ever, esti constienta de faptul ca tu iti hranesti egoul si iti versi frustrarile personale si ca asta nu are nicio treaba cu salvarea vietilor animalelor sau convertirea oamenilor la veganism. Are o mai mare legatura cu faptul ca vrei sa te simti superioara si vrei ca altii sa sufere inutil, nedandu-le macar posibilitatea sa se schimbe."
Pe lângă agresiv aiurea şi plin de prejudecăţi obsesive, mai eşti şi chior? Nu ştiu cum aş fi putut să-ţi răspund mai clar, decât am făcut-o deja. Nu, pe degete nu i-am numărat, dar mi-ar fi luat mai mult de zero.
Până acum credeam că problema ta e mai mult bazată pe frustrări personale şi ignoranţă, dar observ că până la urmă rea-voinţa joacă principalul rol. Doar asta se poate deduce dintr-o atitudine voit agresivă cu răstălmăciri murdare, care duc la acuzaţii gratuite, de dragul de a acuza.
"Sa iti mai trimit si raspunsurile in care scriai ca ai vrea ca toti mancatorii de carne sa sufere cum sufera animalele?"
Da, chiar te rog.
Nu mă suprinde că spun una şi înţelegi alta, că aşa faci şi aici deja nu ştiu a câta oară.
"Cred ca cea mai mare prostie care ai scris-o pana acum a fost ca ai prieteni care consuma carne. NU, nu eu reprezint autoritatea care sa decida ce prieteni sa-ti alegi. Dar eu nu fac diferente de respect intre prieteni si straini. Adica pe unul nu-l fac necrofag psihopat si cu altul nu discut subiectul asta. Asta e superficialitate. Ii tratez la fel! Empatie se numeste."
Să înţeleg că acum mă tratezi exact aşa cum faci cu un prieten? Îţi compătimesc prietenii. Empaticule ce eşti!
"Nu, nu merita sa moara pentru ca sunt mistreti. Si nici un sat intreg nu merita sa moara de foame pentru ca asa vrei tu. Cum tu ti-ai dori ca mancatorii de cadavre sa treaca prin suferintele la care supun animalele si eu iti doresc ceva. Iti doresc..."
Spre deosebire de tine nu ţi-am dorit niciun rău până acum (nici altora ca tine, deşi tot asta interpretezi), doar dacă s-ar întâmpla să îl păţeşti, nu aş spune "săracu', nu l-a meritat!", ci "săracu', e nasol ce i se întâmplă!" (iar în categoria celor, care îl merită, mă includ şi pe mine).
Iar pentru bunicii tăi, dacă chiar trec prin asta, îmi pare foarte rău, nu aş dori nimănui aşa ceva, dar nici să plătească pentru confortul lor nişte animale nu mi se pare o soluţie justă. Până la urmă, e şi habitatul mistreţilor acolo, iar când mai mulţi împart aceeaşi casă, fair-play ar fi să se mute din ea cei care n-au loc de alţii (nu să-i omoare pe cei, de care se simt deranjaţi), existând nenumărate locaţii fără mistreţi în ţară şi în afara ei (cu condiţii mai bune şi munci mai uşoare). Iar în loc să stai să-mi dai lecţii nesolicitate, mai bine dă o mână de ajutor bunicilor, care clar au nevoie de unul (vezi ce am făcut aici? nu e plăcut, este? oricum, ajută-i mai mult!).
,,Scuze că empatizez cu animale şi le apăr, şi că mai empatizez şi cu nişte idioţi aroganţi''. Te referi aici si la prietenii tai, nu? Si eu sunt ala care se comporta urat cu prietenii lui? Delicios comentariu . Te rog sa alegi din tot ce am vorbit noi, un singur moment in care am facut pe cineva cu ou si cu otet. Un singur moment care pe mine m-ar face o persoana si un prieten rau. Vezi, tu nu intelegi niste termeni simpli si de asta te enervezi degeaba. Faptul ca eu consider veganismul o chestie superficiala nu inseamna ca veganismul e o chestie gresita si ca trebuie interzisa. Nu intelegi termenii! Superficial inseamna de suprafata, care nu atinge profunzimea. Faptul ca eu consider ca veganii carora le pasa doar de animale, dar nu au o empatie reala fata de oameni ( ca tine), persoane lipsite de profunzime, asta ma face pe mine agresiv? Serios? Foarte interesant. Asta inseamna cult, asta inseamna religie si asta inseamna fanatism! Cand iti pui stilul de viata pe un piedestal, cand oricine are opinie diferita e un atacator agresiv, pe care nu-l duce capul si care trebuie pus la respect cumva.
,, Greşeşti şi exagerezi groaznic. Mai toţi prietenii mei şi cei din familie sunt carnişti şi deşi nu le aprob stilul de viaţă, nu consider că ar trebui arsi in ulei incins, sa le fie scosi ochii de vii, sa fie hraniti cu propria carne arsa" şi ce a mai născut fantezia ta bolnavă''. Am fantezii bolnave? Deloc agresiv
,, Pe lângă agresiv aiurea şi plin de prejudecăţi obsesive, mai eşti şi chior?'' uau, deloc agresiv.
,, Da' vai, sigur nu are dreptate tipul în zeci de privinţe, doar pentru că ai găsit în răspunsul lui ceva ce nu-ţi convine. Chiar vrei să te impui cu orice preţ, este?, chiar dacă asta înseamnă să joci murdar. '' Nu, nimeni nu l-a obligat sa raspunda la intrebare, sa se declare empatic si apoi sa dea SINGUR cu mucii in fasole ( pe romaneste) spunand ca ii e scarba sa se puna in locul unui elev intr-o anumita situatie si ca ar ajuta un coleg sa nu doarma pe strazi, doar daca are un anumit caracter care ii convine lui. Nimeni. Si nimeni nu te-a obligat sa spui ca el a demonstrat ceva. Unde e,, jocul murdar'', de care vorbesti? Poate ca nu exista?
Nu, singura care joaca murdar esti tu. Si ar trebui sa-ti fie rusine! Intrebarea mea era clara,, Cate persoane au devenit vegane dupa ce i-ai numit psihopati, nazisti sau mancatori de cadavre?'' Tu ai raspuns ca datorita tie unele persoane au devenit vegane. Ai schimband TOT sensul intrebarii ca sa iasa ca tine si tot tu ma jignesti. Esti o dulce .
,, Să înţeleg că acum mă tratezi exact aşa cum faci cu un prieten? Îţi compătimesc prietenii. Empaticule ce eşti! '' Te tratez cu acelasi respect pe care i-l ofer si celui mai bun prieten. Daca nu sunt de acord cu ceva eu ii spun ca nu sunt de acord si de ce, 100% neagresiv, spre deosebire de tine.
,, Spre deosebire de tine nu ţi-am dorit niciun rău până acum ''. Pai si eu ti-am dorit vreun rau? Eu chiar iti doresc ca macar un an(ceea ce e oricum putin) sa vezi ce inseamna viata la tara. Ai stabili alte raporturi fata de tine, fata de cei din jur cat si fata de credintele tale. Eu nu sunt adeptul suturilor in fund, dar daca vrei poti sa-l numesti asa. Asta e viata la tara, buna sau rea, ea trebuie sa existe. Altfel tu nu ai avea ce sa cumperi de la magazin. Asta a fost viata bunicului meu tip de 60 de ani. Consider ca daca ai trece prin procesul asta, un an, ai deveni cu mult mai rationala si mai inteleapta si ai intelege ca vanatoarea fie ca o consideri morala, fie ca o consideri imorala, la sfarsitul zilei ramane doar necesara, asta daca nu cumva vrei sa mori de foame sau sa iti vinzi casa asa cum propui tu. Hai sa ne prefacem ca porcilor mistreti li se cuvine nu padurea, ci si satul integ cu toate casele taranilor si cu toate gradinile lor. Ok, deci am stabilit. Lupu poate manca oaia. Toate animalele salbatice au voie sa omoare alte animale, dar omul nu are voie nici macar sa aiba o gradina amarata si trebuie sa-si paraseasca locuinta daca vin mistretii peste recolta lui. Logica ta pana aici e extrem de buna, recunosc, nu ma asteptam. Dar hai sa-ti zic inca o chestie. Pleaca lumea, se muta in alt sat. Ghici ce? In padurea de langa primul sat in care locuiesc bunicii mei nu exista pradatori pentru porcii mistreti in afara de vanatori. Ieiiiii, vegaaaan poweeeeer. Nu, fara ieiiii. Stii ce se intampla oare cand un animal nu are pradatori si nici nu mai are cine sa planteze porumb? Se inmultesc ca iepurii, deja nu mai au mancare si apoi ataca alte gospodari.
,, Iar în loc să stai să-mi dai lecţii nesolicitate, mai bine dă o mână de ajutor bunicilor, care clar au nevoie de unul (vezi ce am făcut aici? nu e plăcut, este? oricum, ajută-i mai mult!).''
Probabil vara asta i-am ajutat mai mult decat ai muncit tu fizic in ultimi 5 ani pentru oricine, inclusiv pentru tine . Vezi ce am facut aici? Nu e placut, este? Dar apreciez atitudinea agresiva
",,Scuze că empatizez cu animale şi le apăr, şi că mai empatizez şi cu nişte idioţi aroganţi''. Te referi aici si la prietenii tai, nu?"
Nu, m-am dus în extrema cealaltă, pentru că mă acuzai de lipsa de empatie faţă de specimene de genul sau în general faţă de cei, ideile şi alegerile cărora le critic. Îţi explicam că empatia nu lipseşte acolo, ci doar rezultatul ei este unul diferit - fiecăruia pe merit.
"Si eu sunt ala care se comporta urat cu prietenii lui? Delicios comentariu happy."
Păi, nu tu ai pretins că îi tratezi pe toţi în mod egal, deci cam ca pe mine. Adevărul e că m-am simţit tratată regeşte.
"Te rog sa alegi din tot ce am vorbit noi, un singur moment in care am facut pe cineva cu ou si cu otet. Un singur moment care pe mine m-ar face o persoana si un prieten rau."
Alege-ţi singur din sumedenia de atacuri la persoană şi agresivităţi gratuite de mai sus!
"Vezi, tu nu intelegi niste termeni simpli si de asta te enervezi degeaba."
Mă vezi nervoasă? Da' sigur, eu sunt cea care nu înţelege.
"Faptul ca eu consider veganismul o chestie superficiala nu inseamna ca veganismul e o chestie gresita si ca trebuie interzisa. Nu intelegi termenii! Superficial inseamna de suprafata, care nu atinge profunzimea. Faptul ca eu consider ca veganii carora le pasa doar de animale, dar nu au o empatie reala fata de oameni ( ca tine), persoane lipsite de profunzime, asta ma face pe mine agresiv? Serios?"
Nu, făcând atacuri la persoană, afirmaţii nefondate de caracter personal şi pretinzând că n-am înţeles ceva, despre care nici n-am vorbit, acuzându-mă de orice ţi-ar trece prin cap, eşti o blândeţe pură.
"Asta inseamna cult, asta inseamna religie si asta inseamna fanatism!"
Mai fă-mă de zece ori religioasă şi fanatică şi mai repetă-mi de alte zeci cum nu ataci şi nu jigneşti!
",, Să înţeleg că acum mă tratezi exact aşa cum faci cu un prieten? Îţi compătimesc prietenii. Empaticule ce eşti! '' Te tratez cu acelasi respect pe care i-l ofer si celui mai bun prieten. Daca nu sunt de acord cu ceva eu ii spun ca nu sunt de acord si de ce, 100% neagresiv, spre deosebire de tine."
Nu că ai zero prieteni? Hai că te las să vorbeşti cu ei.
Eu am dat exemple clare de agresivitate, pacat ca tu nu ai .
Da, daca un prieten e fanatic o sa-i spun ca e fanatic. Asta nu inseamna ca o sa-l fac chior, psihopat,idiot, arogant, fara prieteni, lenes. Astea sunt atacuri la persoana nefondate. Cand tu consideri ca un sat trebuie sa se mute si ca locul mistretilor nu e in padure ci in curtile oamenilor este fanatica. Asta poate spune orice om sanatos la cap. Nu iti place ca esti fanatica? Nu ma acuza pe mine de greselile tale si schimba-te!
,, Scuze că empatizez cu animale şi le apăr, şi că mai empatizez şi cu nişte idioţi aroganţi''. Te referi aici si la prietenii tai, nu?"
Tu i-ai facut idioti si pe prietenii tai aici. Ca recunosti sau nu, asta tine de bunul simt, dar vad ca iti lipseste.
Da, esti nervoasa. Daca nu erai nu te apucai sa votezi toate raspunsurile ca fiind eronate, fara sa poti da o replica inteligenta .
,, Nu, făcând atacuri la persoană, afirmaţii nefondate de caracter personal şi pretinzând că n-am înţeles ceva, despre care nici n-am vorbit, acuzându-mă de orice ţi-ar trece prin cap, eşti o blândeţe pură.'' Exemple? Nu prea avem, nu?
,, Nu că ai zero prieteni? laughing Hai că te las să vorbeşti cu ei.''
Inca un exemplu pur ca nu poti da o replica la ceea ce am scris. E mai usor sa arunci cu vorbe grele si sa acuzi pe altul ca e agresiv, nu? Asta fac oamenii empatici?
Eu am demonstrat tot ce am avut de demonstrat. Am demonstrat ca acuzi de jocuri murdare, desi tu esti singura care minte, jigneste, si tot tu ma faci chior si agresiv apoi ceea ce mi se pare absolut scarbos, apoi cand iti dau replica nu mai scrii nimic de asta, ci arunci cu vorbe grele.
Bravo, NOname. Eu nu o sa iti votez vreun raspuns, nici nu te voi jigni. Te voi raporta in schimb.
Sunt vegan şi e adevărat că mă consider o persoană empatică. Adică mă pun foarte ușor în locul altui om sau animal sau insectă. Cu atât mai mult cu atât am trăit ceva similar în viața mea și știu câtă suferință produce. Nu consum nici măcar nimic din ce e făcut cu ulei de palmier şi nici produse apicole. Da, consum pornografie încă deşi să ştii că am luat în considerare să încetez a face asta. Cum de exemplu am mai luat în considerare să nu mai mănânc fructe exotice deoarece creșterea cererii lor duce la distrugerea ecosistemelor și exploatare. Am rărit ambele fenomene dar nu le-am ''abolit'' încă. Nu îmi poți spune că sunt doar ipocrit de vreme ce merg la piață cu borcanul să iau fructe şi îmi asum că se uită toți ca la un nebun doar pentru a nu consuma plastic și nu contribui la poluare. Încerc să consum cât mai puține resurse şi gunoaiele le reciclez întocmai - hârtie, metal, plastic, sticlă. Încerc să merg pe jos cât mai mult, fără taxiuri și nici măcar autobuz. Sunt multe schimbări pe care încetul o să ajung să le fac. Un om are multe provocări în viața de zi şi voința se duce repede. De asta schimbarile majore se fac pe rand. Altfel vei claca pentru că pe lângă ce îți propui tu apar ştii alte chestii care te scot din zona de confort. Totuși dacă era vorba doar de empatie nu cred că îmi puneam aceste probleme. Cum mulți la tăierea porcului zic săracul porc şi chiar au un sentiment de milă dar după înfulecă așa cu poftă la pomană. Moralitatea se bazează pe chestii limitate şi are un puternic fundament religios deci pentru mine e cancer. Zgârie problemele doar la suprafața. Pentru mine rădăcină deciziilor mele este etica. Adică o judecată la rece care exclude ideea că sunt atotputernic şi merit mai mult decât alte ființe. Un șir îndelung de DE CE - uri care mă ajută să fiu cât mai sigur, după informațiile pe care le am, că acțiunile mele nu au repercursiuni sau acestea sunt cât mai mici. În același timp îmi asum că nu sunt vreun sfânt. Am și partea mea de răutate, de calcule de putere, de dorință de a domina și chiar umili uneori. Și îmi dau voie să fiu și așa, nu există viață fără ego. Nu trebuie extirpat ci îngrijit, dar pus la locul lui și accesat din când în când cât să nu se simtă neglijat și să pornească rebeliuni.
M-am pus pe locul doi de multe ori pentru unii oameni. Am renunțat să ies în oraș de exemplu pentru a vorbit cu un prieten care se simte singur, lucrând în alt oraș. Deși nu prea avem ce vorbi, chestii banale care mie îmi displac de obicei. Dar seara când ies de la muncă, uneori la două seri, îl sun și vorbim câte 30 minute - 1 oră. Firește nu fac astfel de lucruri mereu. Nu prea fac compromisuri dacă eu mă simt gol. Dar dacă mă simt fericit și mi-a mers bine simt nevoia să fiu acolo pentru alții care au probleme.
Da, mă simt superior multora. Pentru că știu prin câte am trecut și mulți alții s-ar fi rătăcit pe drum și ar fi fost mult mai limitați. Mă simt superior tocmai pentru asta, pentru a vedea cât de departe am ajuns. Așa simt acum, că sunt mai aproape de adevăr decât alții. În același timp mă uit în sus către alții și caut să îi ajung. Știu că mai e mult de muncă. Dar sunt fericit cu cine sunt, cu faptul că sunt un proiect în derulare și nu mă complac, nu îmi ajunge cine sunt acum.
Femeile sunt mult mai empatice ca barbat e dovedit stiintific, e si normal asa, femeile lupta pentru drepturiile animalelor pentru ca leaga noi conexiuni emotionale., barbati creaza doar legatura sexuale cu sexul opus ei find mai putin empatici, mai violenti, agresivi
Eu nu cred ca empatia are legatura cu moralitatea. Nu pot sa vorbesc in numele tuturor veganilor, insa pot sa vorbesc in numele meu. Sunt multe chestii pe care le fac si imi pare rau ca le fac. De exemplul consumul de carne. Ma simt prost de fiecare data cand mananc carne, ma simt prost pentru puiul sau porcul pe care il mananc, insa in acelasi timp pot sa ignor sentimentul ala pana cand nu il mai simt. La fel si in cazul avortului. Eu sunt pro alegere si imi pare rau pentru copiii avortati si pentru viata pe care ar fi putut sa o abia. Totusi, rational vorbind, mi se pare ca mai bine este asa decat sa aiba o viata mizerabila a unui copil nedorit.
Este una sa ai un sentiment si alta este sa alegi sa il ignori. La mine nu empatia este problema, ci banuiesc ca lipsa moralitatii in unele cazuri. Insa daca stau sa ma gandesc mai bine, moralitatea este o chestie ce tine de perspectiva, deci nu stiu daca imi lipseste sau doar am alt fel de moralitate. Oricum ar fi, sunt convinsa ca exista o gramada de persoane care au un anumit sentiment, insa aleg sa il ignore. Sunt astia si cei care doar sunt ipocriti si vorbesc despre niste sentimente pe care nu le au sau nu le inteleg.
Foarte proasta comparatia, ca cica daca cineva e vegan nu e moral pentru ca e posibil sa consume pornografie.Asa si, ce e cu asta?
Nu iau apararea nimanui, dar logica e proasta.
Asa pot sa zic de oricine, face destul acte de caritate, dar daca acasa se masturbbeaza de 3 ori pe zi in timp ce se uita la gangbang-uri?
Apreciaza omul ca da dovada de empatie in o anumita directie si atat.
Nu trebuie sa il cobori spunandu-i ca nu e perfect ca nici tu nu esti si nu e nimeni probabil si nici sa il inalti ca daca daca dovada de empatie intr-o directie, inseamna ca in orice aspect al vietii e la fel.
De chestia cu avortul nu discut, nu e ok sa aduci un copil pe lume si sa ajunga un nimeni pe strazi si sa sufere dar nici sa il omori, ca nu stii ce ajunge, deci depinde de la caz la caz si cine poate sa spuna ce e drept sau nu, nu stiu, dar nu sunt eu ala azi.
Nu "suntem elevi " hai ca ma scarbesc deja. Daca eram elev si eram in situatia aia, depinde de caracterul acelui coleg si doar de asta, daca il ajutam sau nu.
Ah, nu vorbim de vegani dar " voi veganilor ati fost mancatori de cadavre", hai ca e buna asta.Mai adu veganismul de vreo 10 ori in discutie apoi spune-mi ca vorbim de rugby.
Doame fereste ce aberezi mai fata mai.Pai si ce daca nu le-a pasat? Fiecare face greseli, invata, SE SCHIMBA, nimeni nu se naste invata.
Poate la anul observ un defect ce nu il observ acum si ma schimb, care e problema?
S-au schimbat, vad lucrurile altfel si actioneaza conform noilor perceptii, etc nu mai conteaza cum erai atata timp cat nu mai fac aceleasi greseli - vorbesc de oameni in general si de VEGANI dar scuze, de fapt vorbesc de altceva, doar pare ca vorbesc de ei, dar eu vorbesc de altceva, da da da.
Ma duc sa tai porcu acum.
Da, am spus clar, folosesc exemplul veganilor care se autodeclara empatici pentru ca asta e tema discutiei, anume empatia. Daca esti vegan si nu din motive empatice, atunci intrebarea asta nu este despre tine. Intrebarea asta nu este despre tine nici daca recunosti ca esti,, empatic'' doar cand iti convine tie, iar veganismul e unul din acele momente. Intrebarea nu este centrata pe vegani, ci pe oameni care judeca o singura parte din viata unui om pentru a-l categorisi. Din pacate veganii sunt fruntasi la sportul asta.
1. De ce este o comparatie proasta? Sa folosesti oamenii ca pe niste obiecte pentru propria ta placere sexuala, distrugandu-le viata sociala, profesionala PENTRU TOTDEAUNA, tie ti se pare un comportament de om empatic? Tu te pui in locul parintilor lor si al copiiilor lor daca tot esti empatic? Eeee, lasa, nu exista un cult pentru asa ceva, deci e o comparatie proasta.
2.Da, vezi tu, majoritatea veganilor care se autodeclara empatici, nu apreciaza oamenii pentru ca dau dovada de empatie intr-o alta directie in afara de veganism, chiar deloc. Indiferent de ce fac, cat timp un om consuma carne el ramane un mancator de cadavre imputit care ar trebui sa sufere, sa fie torturat, violat, marcat cu fierul incins si facut snitele. Nu conteaza ca omul ala merge cu bicicleta si rar cu autobuzul si nu polueaza mediul in care traieste. Nu conteaza ca omul recicleaza. Nu conteaza cate sute de oameni a ajutat din proprie initiativa. Nu conteaza! Stii de ce?
Iti spun eu: pentru ca majoritatea oamenilor nu au un cult si implicit un grup. Nu exista grupul oamenilor antimasini sau grupul oamenilor care recicleaza, dar exista cultul oamenilor care nu consuma carne, lapte, oua, se numeste veganism.
3. Da, nu esti elev. Si te scarbesti tocmai pentru ca nu esti obisnuit sa-ti folosesti empatia intr-o alta situatie decat cele care te favorizeaza pe tine. De ce sa depinda de caracterul colegului? Daca acel coleg nu e vorbaret, nu e prea inteligent, asta inseamna ca merita sa doarma in canale? De ce nu te pui in locul lui? Pai inseamna ca nu esti empatic de fapt, ci superficial.
4. Da, empatia nu inseamna mila, inseamna sa te pui in locul cuiva sau a ceva. Chiar si in locul tau! Niciun vegan care scuipa vorbe grele nu e empatic. Stii de ce? Pentru ca ei nu se pot transpune in locul lor inainte sa decida ca vor sa devina vegani. Probabil daca s-ar fi purtat cineva asa cum se comporta ei cu altii, nu ar mai fi devenit niciodata vegani, ci si-ar fi aparat pozitia de,, mancatori de cadavre''.
Stii care-i treaba? Obisnuiam si eu sa am empatie pentru altii si inca mai am, doar ca incerc sa o izolez si asta pentru ca la un moment dat a aparut in viata mea o persoana foarte egoista, chiar nu-mi venea sa cred peste ce am dat.
Asa, si stii ce mi-a spus? "Ignorance is bliss". Si asa e!
De ce sa te bagi tu in viata cuiva cand pur si simplu poti sa-ti traiesti tu viata linistit? Fiecare om are crucea lui pe care trebuie s-o care (nu fac nicio referire religioasa ci doar am luat expresia), iar tu trebuie sa iei un loc in public si sa stai sa te uiti la spectacolul care te inconjoara numit lume, intelegi?
Pentru ca in viata asta vei intalni fel si fel de oameni, care mai buni, care mai putin buni si vei vedea ca nu trebuie sa pui suflet, dar asta inveti prin esuarea relatiilor pe care le dezvolti cu ei. Pentru ca la inceput mai toata lumea are inima si bunatate, dar usor usor, se constrage si se transforma in egoism si individualism.
Adica "Bai, e treaba lui, nu a mea."
Revenind la acea persoana de care am pomenit, tu stii ce ii ieseau toate, cand eu ii luam raul asupra mea? Ii ascultam durerile sufletesti, era sa-mi iau scandal de la unii cand ea statea pur si simplu lejer in spate si astepta ca bufonul de eu sa-si faca jocul. Si na, cand mi-a venit si mie randul sa ma plang, chiar primisem o veste foarte proasta in legatura cu unul din parintii mei, ce sa vezi? A zambit si a continuat sa-mi vorbeasca despre viata ei, iar eu am ramas perplex! Si in momentul ala am realizat ca in lumea asta veninoasa trebuie sa te schimbi, omenia nu e pretuita, ci f****a (scuze de expresie), iar tu trebuie sa devii un sarpe ca sa supravietuiesti.
Desigur, nu-mi este bine, ma doare inima la propriu cand vad cata ignoranta este in lumea asta. Un exemplu asa, din o suta, e oras Houston, SUA, care a fost literalmente inundat, iar compania Google a strans in prima saptamana 1 milion de $, ATENTIE! 1 MILION de dolari, intr-o tara care are cei mai bogati oameni ai planetei. Mi se face greata si nici nu-mi vine sa mai discut.
Ce pot spune? sunt de acord, daca as putea vota intrebarile ti-as da toate like-urile din lume.
La partea de incheiere unde zici ca persoanele vegane doar vor sa se simta mai superioare ...nu stiu poate si sunt careva, dar banuiesc ca majoritatea o fac nu din empatie, la fel cum afirmi tu, ci din grija pentru propria sanatate sau respectul pentru vietati. Presupun ca realizeaza faptul ca animalele sunt practic ucise pentru satisfactia noastra. Sau altele au fost speriate cu documentare de groaza, sau socate in copilarie, vazand cum tata-i taie capul iepurasului sau puisorului lor drag.
Toti oamenii sunt empatici. Absolut toti au aceasta calitate, unii sunt empatici doar cu persoanele la care tin, altii sunt emaptici cu toti. Insa empaticii adevarati nu se limiteaza doar la mila pe cate o simti in momentul cand vezi animale maltratate sau oameni suferind, empaticii adevarati au ai calitatea de-a simtii ceea ce simt ceilalti, de a fi afectati de asta. Iti dau un exemplu, eu spre exemplu cand stau langa doua persoane care abia se cunosc, simt grav tensiunea dintre ele, ori. Pot simti atunci cand i se schimba starea cuiva, ce e mai ciudat e ca pot face asta si cand vorbesc prin mesaje cu cineva. Ideea pe care vreau s-o dezvolt e ca empaticii adevarati sunt mult mai mult decat milosi.