Nu cred in asa ceva, sfarsitul va fi peste multi ani( mii de ani, o spun cei in masura nu un film care cauta sa fie cat mai bine vandut)
Care film l-ai văzut? Cel făcut să bage lumea în panică sau documentarul? Va fi o aliniere de planete care va duce la schimbări majore (asta dacă chiar au dreptate cei care au prezis asta). Cam atât. Şi omul este o fiinţă foarte adaptabilă, poate trăi/supravieţui şi în alte condiţii. Mai bine aşteptăm, oricum nu avem ce face. Chiar dacă ştim că se va întâmpla. Natura este mult mai puternică decât noi şi nu o putem opri.
Buna.
Tu chiar iei in serios? Mai devreme sau mai tarziu tot o sa murim, nu vad ce atata agitatie!
Pa, pa.
Daca ne luam dupa filmul ala nu mi se pare nimic elocvent. Sunt niste dezastre si regizorul pune accent mai mult pe fenomene fizice decat pe cele de origine divina.Eu cred ca ceva se va intampla pe 22 decembrie 2012 dar nu stiu daca va fi sfarsitul lumii sau nu.
Nu, nu cred. Nu cred în "Apocalipsă". Sfârşitul ni-l scriem singuri. Omul va muri de mâna sa. Şi dacă "ne terminăm" în 2012, atunci e pură coincidenţă.
Eu una nu cred in 'apocalipsa din 2012'. Este doar un film pe baza spuselor maiasilor.
Desi o sa para cretin raspunsul meu, eu sper dar nu cred si daca ar fi sunt sigur ca sunt pregatite planuri secrete pentru a salva oamenii.
Ne-am batut joc de planeta. si de celelalte animale. aaaa si unul de altul.
Cei care au regizat filmul nu au de unde sa stie cum va fi.eu merg pe ideea ca va veni cand vrea D-zeu.
Da-i un search pe google ca sa vezi exact despre ce vorba, nu e vorba despre sfarsit ci despre o schimbare majora.Am citit mai demult despre chestia asta si nu mai stiu exact ce si cum, nu te lua dupa filme.
Globalizarea este un proces progresist, pozitiv şi conform cu legile de evoluţie ale Umanităţii terrane. În câteva secole, globalizarea va asigura unificarea paşnică a Omenirii, în jurul unui organ deliberativ central, cu rol de parlament mondial şi a unui guvern mondial cu activitate de orientare în toate domeniile vieţii umane: economie, ecologie, nivel de trai, politici demografice, cultură, ştiinţă etc. Astfel, pământenii vor intra într-o eră a convieţuirii paşnice, a progresului şi a civilizării depline. Deocamdată, globalizarea progresistă a făcut paşi timizi, prin globalizarea informaţiei pe Internet şi prin globalizarea sentimentelor pozitive ale tinerei generaţii care a depăşit vechile limitări rasiale, etnice şi statale.
Din nefericire, indivizi răuvoitori şi retrograzi, uniţi în Oculta globalist-regresivă, intenţionează să excludă globalizarea progresistă şi să-şi impună propriul imperiu mondial. Oculta globalist-regresivă acţionează de mai mult timp, însă numai dezvăluirile unor ofiţeri de informaţii din diverse naţiuni, făcute în ultimele trei decenii, ne-au permis să-i cunoaştem structura şi planurile negative de viitor. Oculta globalist-regresivă uneşte câteva zeci de mii de indivizi foarte bogaţi, care deţin deja mai mult de 50% din avuţia mondială şi acţionează cu tenacitate pentru concentrarea în continuare a marilor bogăţii ale Lumii în mâinile lor. Oculţii regresivi se situează deasupra naţiunilor şi statelor, impunându-şi propriile interese, prin membri şi agenţi infiltraţi în cele mai înalte niveluri de conducere statală şi internaţională.
Pentru a-şi atinge scopurile hegemonice fundamentale, Oculta globalist-regresivă apelează frecvent la acţiuni de război psihologic cu tematică economică, politică, militară sau religioasă. Practic, la ora actuală, Oculta globalist-regresivă întreţine un război psihologic de nivel mondial, prin mai multe focare situate în diverse zone ale Terrei. Agresiunea psihologică mistică constituie una din componentele principale ale războiului psihologic mondial. [/i]Liderii Ocultei globalist-regresive contează că, în viitorul lor imperiu, majoritatea populaţiei va putea fi dominată şi manipulată prin diverse forme de misticism: religii tradiţionale sau nou înfiinţate, superstiţii, magie, astrologie etc.[/i] Din această cauză, încă din faza actuală de agresiune psihologică, Oculta globalist-regresivă acordă o atenţie deosebită tematicii mistice. Ea încurajează şi sponsorizează discret diverse culte şi secte religioase, ea răspândeşte cu insistenţă magia şi astrologia în rândul populaţiei tinere, ea acţionează insistent pentru intoxicarea şi manipularea mistică a populaţiei pământene.
Structura agresorilor mistici oculţi este completa. Comanditarii acestei agresiuni sunt liderii Ocultei globalist-regresive. Programatorii acţiunilor psihologice agresive, cu caracter mistic, provin din rândul unor specialişti de elită în intoxicarea şi manipularea mistică: psihologi, neurologi, sociologi, economişti, foşti ofiţeri de informaţii, lideri religioşi. Câteva zeci de milioane de agenţi de intoxicare şi manipulare mistică, recrutaţi din rândul slujitorilor diverselor culte şi secte, a jurnaliştilor, a proprietarilor de mijloace de comunicare în masa, a unor pseudo-intelectuali şi a unor şarlatani mistici, acţionează deja la nivel mondial, sub conducerea organizatorilor oculţi. Ei răspândesc şi impun în creierele populaţiei-ţintă variantele de intoxicare şi manipulare mistică elaborate de specialiştii organizatori. Tot ei sclavizează şi programează psihic persoane mai sugestionabile, cu ajutorul drogurilor şi hipnozei, în scop de a le folosi pentru răspândirea variantelor de intoxicare şi manipulare mistică, pe toate căile posibile: Internet, televiziune, presă scrisă, radio, cărţi şi reviste, viu grai. În fine, foarte multe persoane ignorante, dar dornice de afirmare ori de câştig material, se pun în slujba oculţilor regresivi, în calitate de idioţi utili. Aceştia răspândesc cu tenacitate variantele de intoxicare şi manipulare mistică, pe Internet sau prin cărţi şi reviste, ascunzându-şi identitatea sub pseudonime. Probabil, ştiu sau bănuie faptul că activitatea lor este condamnabilă. Încă din anii 70, specialiştii occidentali au propus conducerii ONU ca agresiunea psihologică de orice fel, inclusiv mistică, să fie incriminată la secţiunea crime împotriva Umanităţii.
În ultimul timp, Oculta globalist-regresivă a declanşat o nouă agresiune psihologică cu tematică mistică, Apocalipsa 2012. Variantele din această acţiune de intoxicare, înfricoşare şi manipulare, elaborate de programatorii oculţi-regresivi, au fost puse în circulaţie pe diverse căi: Internet, materiale scrise (cărţi, reviste, articole de ziar), emi siuni de radio şi televiziune. Foarte mulţi oameni din Europa şi de pe continentul american au luat cunoştinţă de variantele de intoxicare, înfricoşare şi manipulare, iar destui dintre ei au ajuns deja victime ale acestei agresiuni psihologice subtile. Din motive încă necunoscute, Oculta globalist-regresivă a lansat această agresiune numai asupra civilizaţiei raţionale euro-americane, omiţând populaţia afro-asiatică. Mai multe false somităţi au fost atrase la agresiune, cu scop de a da un caracter aparent ştiinţific variantelor de intoxicare, înfricoşare şi manipulare mistică. De asemenea, mulţi pseudo-intelectuali s-au an grenat în această acţiune, ca agenţi, roboţi sau idioţi utili, din dorinţa de câştig material ori datorită ignoranţei.
Oculta globalist-regresivă urmăreşte să atingă următoarele scopuri, cu ajutorul agresiunii psihologice Apocalipsa 2012:
* a. Oculta globalist-regresivă contează că populaţia se va îngrozi de evenimentele prezentate în variantele lor de intoxicare-manipulare şi se va grăbi să-şi afle salvarea în misticism, îngroşând rândurile roboţilor mistici deja existenţi.
* b. Oculta globalist-regresivă speră că evenimentele apocaliptice profeţite vor abate atenţia majorităţii populaţiei ţintă de la învăţătură, creaţie şi muncă, de la supravegherea vigilentă a avuţiilor naţionale vizate de ea pentru jefuire şi de la alte acţiuni oculte condamnabile.
* c. Apocalipsa 2012 urmăreşte să dezvolte aşteptările negative în creierele populaţiei-ţintă. Aceste sentimente distructive, aşteptările negative, slăbesc şi îmbolnăvesc psihic persoanele mai puţin rezistente.
* d. În fine, oculţii globalist-regresivi urmărsc ca, prin această agresiune psihologică, să dezvolte naivitatea, credulitatea şi ignoranţa în populaţia-ţintă.
Cum combatem această agresiune psihologica cu caracter mistic, lansată de Oculta globalist-regresivă? Simplu, amicii mei. Apelăm la informaţii ştiinţifice absolut sigure, la operaţiile gândirii corecte şi la bunul simţ, pentru a destrăma toate variantele de intoxicare informativă, înfricoşare şi manipulare create de programatorii Ocultei globalist-regresive. Începem?
Iată principalele diversiuni din acţiunea Apocalipsa 2012:
1. Manipulatorii afirmă despre civilizaţia maiaşă următoarele variante de dezinformare, înfricoşare şi manipulare:
* Pe o piramidă maya ar exista următoarea inscripţie: Ne vom întâlni în ziua de 22 decembrie 2012. Aceasta ar dovedi că întreaga populaţie maiaşă ar fi fost luată de extatereştri, pentru evoluţie în alt loc din Univers. În realitate, nici o piramidă maiaşă nu conţine o astfel de inscripţie. Populaţia maiaşă nu a dispărut după cucerirea spaniolă. Circa 8 milioane de maiaşi, din mai multe triburi, trăiesc şi acum, în Yucatan, Guatemala şi Honduras, păstrându-şi unele obiceiuri sălbatice de dinaintea Conquistei.
* Celebrul calendar maya s-ar termina brusc, cu data de 22 decembrie 2012. În realitate, calendarul solar maiaş, mult perfecţionat, pentru a respecta cu stricteţe zilele de sacrificii oferite unui număr foarte mare de zei, nu s-a terminat niciodată, la majoritatea triburilor. În mediul rural de pe platourile Guatemalei, este folosit şi acum, de către bătrâni de numiţi "preoţii calendarului". Calendarul ultimului trib maiaş liber, Itza, s-a terminat la data de 14 martie 1697, dată la care trupe spaniole conduse de Martin de Ursua, guvernatorul Yucatanului, au ocupat capitala tribului, oraşul Tayasal.
* Astronomii maiaşi ar fi cunoscut precesia echinocţiilor, în 25.920 de ani, perioadă denumită şi an cosmic, an ce s-ar încheia în 2012. În realitate, maiaşii n-au cunoscut zodiacul şi n-au marcat precesia echinocţiilor prin dreptul celor 13 constelaţii zodiacale (a 13-a este Ophiucus, însă este ascunsa de astrologi, deoarece le-ar strica toate formulele). Calendarul solar maiaş nu se preta la astrologie, deoarece era compus din 18 luni de câte 20 de zile, plus o perioadă nefastă (uayeb) de 5,25 zile. Calendarul venusian maiaş, de 260 de zile, închinat zeului Kukulcan, nu avea vreo utilitate practică.
* Mai multe mituri maiaşe ar prezice că, la 22 decembrie 2012, Pământul va ajunge într-un punct de aliniere cu centrul Galaxiei noastre. În realitate, astronomii maiaşi nu cunoşteau noţiunea de galaxie şi nici un mit de-al lor nu vorbeşte despre o astfel de aliniere. Din punct de vedere astronomic, putem uni oricând poziţia Terrei cu centrul galactic, însă această „aliniere" nu produce nici un efect asupra vieţii umane de pe planetă. În centrul galaxiei, se află materie nevie arzândă, nicidecum o Conştiinţă Cosmică compatibila cu creierele pământenilor (un soi de Dumnezeu astral). Ideea sălbatică şi neadevărată a Universului viu şi conştient, compatibil cu creierele pământenilor, provine din mistica hindusă.
* În 1952, arheologul Albeito Ruz a descoperit mormântul regelui maiaş Pacal, pe a cărui placă ar fi scrisă profeţia că, în 2012, va fi sfârşitul Lumii (această profeţie ar fi fost desluşită de vizionarul Jose Arguelles). În realitate, în 1951, arheologul mexican Albeito Ruz Lhullier efectua restaurarea Templului cu Inscripţii din Palenque. Cu această ocazie, a descoperit că, la circa 20 de metri adâncime, se afla un mormânt de rege, gardat de şase schelete. Placa de mormânt, grea de cinci tone, era acoperită cu mai multe glife maiase, care au fost descifrate şi făcute publice, în 1953. Acestea nu conţin nici o profeţie despre sfârşitul Lumii, în 2012. De altfel, preoţii maiaşi nu cunoşteau noţiunea de profeţie şi nu aveau preocupări în acest sens. Ei erau convinşi că toate evenimentele se repetă, în cadrul unui ciclu de ani Preoţii practicau numai ghicitul unor evenimente apropiate, prin datul în bobi de fasole sau cacao, obicei încă păstrat de bătrânii maiaşi din Guatemala.
* Scheletul regelui Pacal ar fi cu 40 de ani mai tânăr decât ar indica vârsta înscrisă pe placa de mormânt, ar fi mai înalt decât maiaşii normali şi ar poseda un nas coroiat, de mari dimensiuni, total neobişnuit pentru specia umană. Aceasta ar indica faptul că Pacal ar fi fost răpit de extraterestri timp de 40 de ani, perioadă în care nu a îmbătrânit. În realitate, din scrierile şi desenele maya, rezultă clar că maiaşii obişnuiau să-şi modifice diferite părţi din corp, cu scop „estetic". Astfel, ei ţuguiau cutia craniană a copiilor prin presare între două scândurele, determinau copiii să privească cruciş prin atârnarea unei bile de ceară de o şuviţă de păr ce le cădea între ochi, îşi coroiau nasul prin îndopara nărilor cu diverse materii textile şi-şi alungeau urechile prin atârnarea unor greutăţi în lobii străpunşi, obicei întâlnit şi la multe triburi africane. Scheletul de la Palenquc nu depăşeşte înălţimea obişnuită a maiaşilor din secolul 7 e.n., când a trăit Pacal.
* Scrierea maiaşă Popul Vuh, cu o vechime mare şi necunoscută, ar vorbi despre alte lumi dinaintea celei actuale, lume ce se va termina printr-un potop. În realitate, Popol Vuh sau Cartea obştii (popol-obşte, vuh-carte) a fost scrisă după ocupaţia spaniolă din secolul 17 e.n., de un revoltat împotriva „vulturilor albi invadatori" şi nu cuprinde nimic din alegaţiile făcute de manipulatori. A fost tradusă integral şi poate fi consultată, pentru verificarea afirmaţiilor mele.
* Conform calendarului maiaş, a cincea lume s-ar termina în 1987, iar a şasea lume ar începe în 2012. Perioada dintre cele două lumi, numită apocalipsă sau revelaţie, ar servi, conform profeţiilor maya, cunoaşterii Adevărului. În realitate, aşa cum rezultă din scrierile maiaşe Cartea lui Chilam Balam şi Popol Vuh, maiaşii credeau că Lumea va evolua numai în patru ere: a piticilor, a fiinţelor dzolob, a poporului maya şi a unei armonii de convieţuire a tuturor popoarelor, cu înflorirea preferenţială a maiaşilor. Această credinţă nu s-a confirmat, prin distrugerea civilizaţiei maiaşe de către spanioli, în secolul 17 e.n. Preoţii maiaşi nu aveau noţiunea de Adevăr divin sau suprem. Ei divinizau câteva zeci de zei, în majoritate zoomorfi, cărora le aduceau sacrificii umane, pentru îmbunare. Nu aşteptau de la ei nici o revelaţie, ci numai ploaie, recolte bogate, lipsă de molime etc.
* Maiaşii ar fi considerat că, la 21 decembrie 2012, Terra va intra definitiv în câmpul radiant al centurii fotonice ce înconjoară constelaţia Pleiadelor, constelaţie în care s-ar afla centrul galaxiei. În realitate, sălbaticii maiaşi, aflaţi în orânduirea sclavagistă, nu aveau habar de noţiunile foton şi centură fotonică, noţiuni descoperite abia în secolul trecut. Pleiadele sau Cloşca cu pui sunt un roi de circa 120 de stele din constelaţia Taurus (nu o constelaţie distincta!), situat la circa 350 de ani lumină de sistemul nostru solar. Cea mai luminoasă stea a acestui roi stelar este Alciona. Numărul mare de stele care îl alcătuiesc îi dau înfăţişarea de centură luminoasă. Cuvântul foton derivă de la grecescul phot care înseamnă lumină, iar fotonii sunt cuante de lumină în mişcare, cu viteza cunoscută (300.000 kilometri pe secundă). Lumina, ca orice radiaţie electromagnetică, nu are nici o influenţă asupra conştiinţei omeneşti şi a destinului omului; ea poate, cel mult, perturba superficial unele procese biologice. Nici vorbă ca lumina Pleiadelor să fie Conştiinţa Cosmică sau Christică sugerată de manipulatori.
* Maiaşii ar fi scris că, în 2012, vom depăşi tehnologia actuală (din 2008), vom depăşi cunoştinţele despre timp şi spaţiu, vom depăşi necesitatea banilor, vom trece rapid prin dimensiunea a patra şi vom intra în a cincea dimensiune. Terra şi sistemul solar se vor sincroniza cu galaxia şi întregul Univers, iar ADN-ul uman va fi perfecţionat, căpătând 12 spirale în loc de 2. Această variantă de manipulare este atât de gogonată, încât numai retardaţii mental o pot crede. În realitate, maiaşii nu cunoşteau noţiunea de tehnologie, nu foloseau nici măcar roata şi vedeau în archebuzele spaniole trăsnete zeieşti. Nici o inscripţie maiaşă nu vorbeşte despre relaţia timp-spaţiu. Maiaşii nu cunoşteau banii, astfel că „moneda" lor de schimb erau boabele de cacao. Maiaşii n-au imaginat măcar un Univers cu mai multe dimensiuni. Ei cre deau în universul concret al porumbului din care trăiau, porumb din care zeii primordiali Cucumatz şi Tepeu ar fi creat primii oameni. Terra şi sistemul nostru solar sunt perfect sincronizate cu Universul, încă de la formare. În fine, sălbaticii maiaşi, cu cunoştinţe medicale mai mult decât modeste, nu aveau habar de ADN şi nici n-au făcut vreo profeţie în acest sens. Chiar şi acum, în timpul modern, cel puţin 95% din populaţia Lumii nu are habar ce înseamnă ADN şi cum se perfecţionează.
Ce concluzii tragem din variantele de manipulare bazate pe pretinse profeţii maiaşe? Maiaşii, un popor sălbatic, crud şi ignorant, n-au profeţit nimic pentru viitor, ci şi-au văzut de politeismul şi zoolatria lor. Obsesia lor pentru măsurarea exactă a timpului era determinată de teama lor de a nu supăra multitudinea de zei care aşteptau sacrificii de sânge aproape în fiecare zi; maiaşii trebuiau să ştie exact ziua în care să facă decapitări, smulgeri de inimi sau aruncări în puţuri a celor jertfiţi pentru îmbunarea zeilor imaginaţi de ei.
Cine doreşte să verifice informaţiile despre maiaşi poate consulta Codexul Dresau, Cartea lui Chilam Balani, Popol Vuh, volumul Relatări despre Yucatan de Fray Diego de Landa, The Rise and Fall of Maya Civilization de John Eric S. Thompson, World of the Maya de Victor W. von Hagen, Maiaşii de Horia Matei. Astfel, veţi scăpa de otrava intoxicării cu informaţii false şi de manipularea către credinţe eronate.
2. O altă variantă de manipulare susţine că. potrivit tradiţiei kalachakra, la 960 de ani după revelarea învăţăturii secrete din Tibet (din anul 1027), va urma o perioadă de 25 de ani de frământări, care va culmina cu sfârşitul timpului. Desigur, suma cifrelor din varianta de manipulare ne dă anul 2012. În realitate, kalachakra este de origine hindo-vedică, nu tibetană şi reprezintă concepţia vedică ciclică de evoluţie a Lumii, concepţie cu o durată mult mai mare decât cei 25.920 de ani ai anului cosmic inventat de mistici. Erele din „roata timpului", imaginate de hinduşi, sunt următoarele: kritayuga sau vârsta de aur, de 1.728.000 ani, în care domneşte zeul justiţiei şi al datoriei; tretayuga sau vârsta de argint, de 1.295.000 ani, în care virtuţile încep să decadă; dvaparayuga sau vârsta de bronz, de 864.000 de ani, era în care oamenii, influenţaţi de zeul jocului de zaruri, Dvapara, devin mincinoşi şi certăreţi; kaliyuga sau vârsta de fier, de 432.000 de ani, a început la data de 18 februarie 3102 î.e.n. Simbolizată de zeiţa neagră Kali, ea este o perioadă a răutăţii, războaielor, catastrofelor şi suferinţei. După cum vedem, „roata timpului" nu confirmă apocalipsa din 2012.
În al doilea rând, tibetanii n-au primit prin revelaţie nici un fel de secrete divine, nici în 1027, nici ulterior. Ei au fost şi au rămas un popor sălbatic şi incult, aşa cum l-aţi văzut în filmul american Doi ani în Tibet. Scriitorul german Fritz Rudolf descrie ignoranţa, sălbăticia, idolatria şi corupţia din lamaseriile tibetane, în cartea Vârfuri fără zei. Poveştile despre "sacralitatea" Tibetului şi a tărâmului „pur" Shambala mai pot păcăli doar ignoranţii, la secolul trecut, soţii Nicolai şi Elena Roerich, mari mistici, au dus guvernului sovietic (lui Lenin) o scrisoare prin care „înţelepţii din Shambala" îi felicitau pentru revoluţia bolşevică. Prin 1993, scriitorul Ion Ţugui a lansat cartea Şapte ani apocaliptici, pe baza "mărturiilor" unui pretins vizitator al Shambalei, care-şi zicea contele Incapuciato. Nimic din ce au profeţit Incapuciato şi Ţugui nu s-a adeverit. Tibetul nu ascunde nici un fel de secrete divine, ci numai ignoranţă şi sălbăticie.
3. Manipulatorii afirmă că, în 2012, se va sfârşi timpul. În scopul convingerii ignoranţilor, ei folosesc si un argument pseudo-stiinţific: creşterea frecvenţei vibratorii a Terrei ar face ca 24 de ore să însemne, în prezent, numai 16 ore, iar, în 2012, numai zero ore, deci, sfârşitul timpului. În realitate, timpul este o convenţie omenească folosită pentru a stabili ordinea cronologică a evenimentelor. El se poate măsura funcţie de orice reper dorim. Noi îl măsurăm funcţie de două fenomene astronomice sigure, rotaţia Pământului în jurul axei sale, în 24 de ore (ziua) şi mişcarea de revoluţie a Terrei în jurul Soarelui, în timp de 365,25 zile (un an). Restul unităţilor de timp sunt pur artificiale. Timpul nu se dilată, nu se contractă, nici nu se termină decât dacă ne imaginăm noi. Îl putem măsura de la diverse limite din trecut, trăind cu toţii deodată, probă că timpul nu este material şi penetrabil. Evreii îl măsoară de la „facerea Lumii", eveniment plasat în anul 3700 î.e.n. Creştinii îl măsoară de la presupusa dată de naştere a lui Jeshua – Isus Hristos. Islamicii îl măsoară de la Hegira (16 iulie 620 e.n.), adică, de la fuga profetului Muhamad de la Mecca la Medina. Budiştii măsoară timpul de la iluminarea lui Budha etc. Toţi trăim însă deodată, probă că timpul nu poate fi găurit cu vortexuri, pentru a circula în trecut sau în viitor, ca în filmele SF americane. În trecut, putem călători cu retrocogniţia, amintirea, imaginaţia şi informaţiile oferite de ştiinţele care studiază acest timp (geologia, astrofizica, arheologia etc). În viitor, putem călători cu imaginaţia, premoniţia, precogniţia şi planificări conştiente.
În concluzie, în 2012, nu se va sfârşi timpul.
4. Manipulatorii susţin că, în 2012, numai cei care vor avea o spiritualitate ridicată vor putea păşi în următoarea dimensiune, a patra, în era Vărsătorului. Desigur, pentru spiritualizare, ei sugerează credinţe şi comportări mistice. În realitate, spiritualitatea umană înseamnă cunoaşterea perfect ştiinţifică a Lumii în care trăim, creaţie permanentă de bunuri materiale şi de valori spirituale utile oamenilor, o perfectă moralitate în familie, societate şi faţă de natură. În al doilea rând, noi, pământenii, am fost creaţi să evoluăm în spaţiul cu trei dimensiuni şi aşa vom rămâne cât timp va dăinui Terra (4,5 miliarde de ani). Universul pluridimensional e o ipoteză de studiu a savanţilor şi nimic mai mult. În fine, credinţa în Dumnezeul Adevărat nu ne obligă să ne înregimentăm în nici o religie închinătoare la zei. Fiţi liniştiţi, în 2012, nu veţi păţi nimic!
5. Următoarea variantă manipulatorie susţine că, la întâlnirea centurii fotonice din Pleiade, organismele noastre vor suferi transformări radicale, devenind luminoase. În realitate, dacă bombardăm un organism uman cu fotoni, acesta nu-şi schimbă compoziţia şi organizarea. El rămâne aşa cum îl ştim, adică, format dintr-un trup de materie grosieră, condus de inconştient şi conştiinţă şi dintr-un corp invizibil (aură, biopsihocâmp) condus de Hiperconştiinţă. Corpul invizibil şi hiperconştiinţa formează împreună suflul vital nemuritor sau sufletul nemuritor al omului. Deci, nu vă speriaţi nici de această variantă de manipulare! Nemurirea oamenilor normali este asigurată şi probată ştiinţific, mai ales prin studiul cazurilor de moarte clinică şi prin regresie hipnotică.
6. Manipulatorii afirmă că inversarea polilor magnetici ai Terrei ne va produce mari tulburări si moarte. În realitate, inversarea polilor magnetici e un fenomen terestru normal, la care oamenii, animalele şi vegetalele s-au adaptat ori de câte ori s-a produs. Puteţi verifica această situaţie, dormind câteva nopţi cu capul către nord, apoi, cu capul către sud. Nu vi se va întâmpla nimic. Posibila schimbare a polilor magnetici ai Terrei, în următoarele decenii, nu va afecta viaţa omenească grav şi pentru lung timp.
7. Manipulatorii vor să vă păcălească cu imaginea unui Univers limitat viu si conştient, cam ca în miturile hinduse. În realitate, Universul e etern, infinit, nelimitat, format din materie vie şi nevie. Materia nevie (stele-sori, planete, sateliţi etc.) susţine viaţa vie inferioară (vegetale şi animale) şi superioară (oamenii şi fiinţele raţionale din alte lumi universale). Numai fiinţele superioare posedă raţiune propriu zisă; animalele şi vegetalele au rudimente de conştiinţă şi instincte. În centrul galaxiei noastre, arde o stea puternică (Alciona), lipsită de Conştiinţa Cosmica sau Hristică imaginată de mistici. Nu de acolo primim noi informaţiile civilizatoare, ci chiar din atmosfera pământeană. Da, o Hiperconştiinţă divină ne inspiră, ne ajută şi ne ocroteşte mereu chiar din atmosfera planetei noastre. Nu ştim mai mult despre această Hiperconştiinţă. Ştim doar că ne asigură evoluţia, prin perfecţionarea cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei umane, precum şi prin impunerea unei comportări morale foarte severe.
În concluzie, în anul 2012, nu se va întâmpla nimic deosebit pe Terra. Pământenii îşi vor vedea liniştiţi de problemele lor iar manipulatorii oculţi regresivi vor încasa un eşec cu acţiunea lor agresiv-psihologică numită Apocalipsa 2012. Păstraţi această carte, pentru a vă aminti, în ziua de 22 decembrie 2012, că v-am spus adevărul! La fel am procedat în 1993, când Ion Ţugui speriase lumea cu Şapte ani apocaliptici. Am demontat „profeţia" lui în romanul Balada Lupului Alb, roman pe care îl puteţi citi comparativ cu cartea lui Ion Ţugui, pentru a vă lămuri pe deplin.
( drumul invingatorilor http://www.drumulinvingatorilor.ro/showart.aspx?artId=8)
Postat in pavel corut | Etichete romani buni pavel corut succes invingatori
Mai in primul rand ala e un film.al doilea motiv e ca pamantul nu poate sa se termine niciodata e imposibil pamantul se transforma cu tecnologia
Nu sfirsitul va veni cind dumnezeu se va satura de rautatea, ura, dispretul si mizeriile oamenilor. Inca dumnezeu ne mai iubeste asa pacatosi cum suntem!
spiridush2012 întreabă: