Credeti ca orice stare de fericire ascunde in spate un motiv si orice stare de tristete ascunde in spate un motiv? Credeti ca viata ar fi un motiv de tristete daca nu ar exista moartea? Poate fi viata un motiv de tristete? Daca noi am fi eterni ne-am intrista atunci cand am pierde o persoana draga(nu la moarte ma refer si la divort, despartire)? De ce ne intristam cand pierdem o persoana draga? Nu pentru ca timpul asta e limitat si ne doare faptul ca nu ne putem petrece viata cu persoanele pe care le iubim? Voi ce credeti?

Uite cum functioneaza viata unui om: Tot ce faci e pentru fericirea ta. Acesta e scopul tau in viata.
Este normal sa te intristeze moartea unei persoane, deoarece este o persoana in minus cu care te poti bucura. Nu prea imi pot imagina viata vesnica deoarece din punct de vedere biologic am arata hidosi la peste 150 de ani. Considerand ca ne fixam aspectul la 25-30 de ani, nu cred ca am ajunge intr-un punct in care sa ne intristam definitiv. Nu stiu daca este raspunsul dorit dar nu este o intrebare tocmai usoara...

Noi, de obicei, ne credem nemuritori. Atunci când pierdem o persoană ne întristăm deoarece avem amintiri legate de aceasta, nicidecum din cauza timpul limitat. Totul are un rost în viață și totul se petrece la momentul potrivit.

Viata inseamna si tristete si fericire. Daca am fi imuritori nu am intelege valoarea ei, si cum suntem muritori e tristete pentru ca stim ca are un sfarsit iar timpul e limitat.