Credeti ca procrastinarea este un lucru bun sau rau?

Am dat de ambele opinii. Unii considera ca e rea si ca e o reactie naturala a creierului care are loc mereu si ca trebuie sa luptam constant cu ea.

Iar altii considera ca e tot o reactie naturala a creierului, insa nu are loc tot timpul si este doar consecinta unui blocaj (lipsa de motivatie, burnout, traume din copilarie) sau pur si simplu consecinta suprasolicitarii creierului. Si in loc sa reprimam procrastinarea si sa luptam cu ea tot timpul (asa cum crede prima categorie), ar trebui sa o analizam, sa vedem problema noastra care o cauzeaza si sa lucram cu noi insine. De asemenea, aceasta categorie considera ca daca rezolvam problema sau problemele sursa, nu o sa mai procrastinam deloc si nu o sa mai simtim nevoia sa o facem. (Am citit o carte pe acest subiect si mi-a oferit o perspectiva noua).

Voi ce credeti?
Ca procrastinarea se intampla tot timpul sau doar cand are la baza o problema psihologica cu care ar trebui sa lucram?

E o problema psihologica, de regula.
Dar tine si de educatie, de temperament/caracter. Mai poate fi legata si de probleme de vitalitate, de epuizare, care au o cauza organica, anume omul nu are suficienta energie ca sa se apuce de ceva. Si da vina pe lene sau procrastinarea...psihogena, sa-i zicem.
Oricum, e pe ideea principiului treptei de energie minima pe care orice din natura incearca sa se aseze, inclusiv omul. Cautam sa consumam cat mai putina energie. Acuma, ideea e ca uneori e nevoie de un consum de energie, e ca o investitie de pe urma careia recuperezi energie dupa. Daca n-ai face investitia azi, ai putea consuma mai mult ulterior. Insa asta tine de cat de bine intelege omul prioritatile, ori cum ii sunt explicate, astfel incat sa-si gaseasca motivatia si determinarea.

Nu procrastinezi fara motiv. Ceva îți pune piedica. Un sentiment? Lipsa clarității în legătură cu ceea ce ai de făcut? Oboseala? Mereu e un motiv, dar uneori e normal sa procrastinezi. Problema e când devine un obicei.

Tine si de mediu si cu ce fel de persoane te inconjori. Si de vointa nu e neaparat o problema psihologica in sine. Cred.