Credeti in prorooci? sincer sa te iei dupa ei sau e pierdere de timp? ast parerele voastre eu sunt intre 2 lumi metaforic vorbind adica cei ortodocsi si pocaitii cei cu prorocii. nu mai stiu ce sa cred chiar deloc

Bună ! Tot ce trebuie să faci este să crezi în DUMNEZEU. EL este creatorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Religia ortodoxă cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostasuri, ale Lui Dumnezeu (Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt = Sfânta Treime). Existenţa Lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Sfânta Scriptură (Biblia) spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută" (Evrei 11:6).
Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. Adresându-se lui Toma, Mântuitorul Iisus Hristos, afirmă: „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut, şi au crezut !" (Ioan 20:29).
Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa Lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune: „Cerurile spun slava Lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. În soare şi-a pus locaşul său; şi el este ca un mire ce iese din cămara sa" (Psalmul 18:1-5).
Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale Lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Ecclesiastul 3:11 ne spune: „…a pus în inima lor chiar şi veşnicia…". Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa Lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Sfânta Scriptură ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa Lui Dumnezeu: „Zis-a cel nebun în inima sa: « Nu este Dumnezeu ! » (Psalmul 13:1).
Oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din fapturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa că ei să fie fără cuvânt de apărare" (Romani 1:20).
Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi „ştiinţific" sau pentru că „nu ar exista dovezi". Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi astfel ar ajunge la concluzia că suntem responsabili pentru absolut toate faptele noastre înaintea Lui Dumnezeu. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.
Ştim că Dumnezeu există pentru că vorbim cu El în fiecare zi. Nu Îi auzim vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simţim prezenţa, Îi simţim călăuzirea, Îi cunoaştem dragostea pentru noi, Îi dorim harul. Lucruri minunate se petrec cu noi la fiecare pas, şi nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu ne influenţează vieţile într-un mod atât de miraculos încât nu putem face altceva decât să recunoaştem şi să lăudăm existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. Este limpede că existenţa Lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu este un pas sigur într-o zonă bine luminată.
Când vine vorba despre posibilitatea existenţei Lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură spune că unii oameni au văzut suficiente dovezi, dar că aleg să înăbuşe adevărul despre Dumnezeu (Romani 1:21). Pe de altă parte, acelora care vor să ştie dacă există Dumnezeu, Dumezeu Însuşi le spune: „Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu cu toată inima, voastră" (Ieremia 29:13).
De-a lungul istoriei miliarde de oameni de pe tot globul şi-au confirmat convingerile ferme despre existenţa Lui Dumnezeu - concluzii la care au ajuns în urma unei relaţii personale, subiective, cu Dumnezeu. Şi în zilele noastre miliarde de oameni pot relata amănunţit despre strânsa legătură a vieţii lor cu Dumnezeu. Ei ne pot arăta (dacă şi numai dacă este posibil) răspunsurile primite la rugăciunile lor, modul clar şi minunat prin care Dumnezeu le-a împlinit nevoile şi i-a călăuzit în luarea unor decizii personale importante. Ne-ar putea descrie în detaliu nu numai propriile convingeri, ci şi cum a acţionat Dumnezeu în viaţa lor. Mulţi oameni sunt siguri că există Dumnezeu, că este infinit de Iubitor, Bun, Fantastic şi Minunat.
Dumnezeu în mod constant caută să ne atragă la El.
Documentându-mă despre acest subiect, am descoperit cazul unei doamne scriitoare de profesie, numită Marilyn Adamson, şi a unei bune prietene a dânsei.
Pe când era atee, a fost foarte impresionată de viaţa deosebită a prietenei apropiate, precum şi de răspunsurile constante la rugăciunile ei. După ce şi-a provocat prietena să-şi dovedească convingerile legate de existenţa Lui Dumnezeu, Marilyn Adamson a descoperit, cu uimire, cât de numeroase sunt dovezile obiective aduse în sprijinul existenţei Lui. După un an întreg de căutări neîncetate, L-a rugat să intre în viaţa sa, şi a descoperit apoi cât de întemeiată şi de binefăcătoare poate fi credinţa în El.
„Pe vremuri nu credeam în existenţa Lui Dumnezeu. Şi nu ştiu cum se face că, precum toţi ceilalţi atei, eram foarte deranjată de faptul că unii credeau totuşi în El. Ce se întâmplă cu ateii... de folosesc atât de mult timp, atenţie şi energie, căutând să combată ceva ce ei nici nu cred că există ?! Ce ne determină să facem asta ? Când eram atee, îmi închipuiam că o fac fiindcă îmi pasă de acei sărmani oameni naivi... că o fac pentru a-i ajuta să-şi dea seama că îşi pun nădejdea în ce nu trebuie. Ca să fiu sinceră, mai aveam încă un motiv. Când îi provocam la întrebări pe cei ce credeau în Dumnezeu, eram în adâncul meu curioasă să văd dacă mă pot convinge că au dreptate. Căutam să fac acest lucru în parte şi deoarece doream să mă eliberez de « enigma Dumnezeu ». Dacă le puteam dovedi în mod convingător că greşesc, atunci îmi puteam lua gândul de la subiectul acesta şi-mi puteam vedea de viaţa mea.
Nu mi-am dat seama însă care era adevaratul motiv pentru care eram atât de măcinată de subiectul « Dumnezeu »... fiindcă Dumnezeu Însuşi îl aducea la lumină. Am ajuns să înţeleg însă că Dumnezeu vrea să fie cunoscut. Ne-a creat pentru ca să-L cunoaştem. Ne-a înconjurat cu dovezi ale existenţei Sale şi ne pune chiar sub ochi această chestiune. Parcă nu puteam să nu mă gândesc la posibilitatea existenţei Lui. De fapt, chiar în ziua când m-am hotărât să recunosc că Dumnezeu există, mi-am început rugăciunea astfel: « O.ca., ai câştigat ! » Poate că motivul subtil pentru care ateii sunt deranjaţi de cei care cred în Dumnezeu este că Dumnezeu este Cel care nu îi lasă în pace.
Nu sunt singura care a trecut prin aşa ceva. Filosoful Malcolm Muggeridge scria: « Aveam impresia că într-un fel sau altul, în îndelungile mele căutări, eu eram cel urmărit. » C. S. Lewis îşi amintea: «...noapte de noapte, ori de câte ori îmi luam gândul de la munca mea, chiar şi pentru o clipă, simţeam apropierea constantă, neostoită, a Aceluia pe care, îţi spun sincer, nu-mi doream să-L cunosc. În cele din urmă, am avut parte tocmai de acel lucru de care mă temusem îngrozitor. Am cedat şi am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat; cred că în clipa aceea nu exista în toată Anglia un păcătos întors la credinţă, care să fie mai nefericit şi mai reticent ca mine. »
Dupa aceea Lewis a scris o carte intitulată « Surprised by Joy », ca urmare a faptului că L-a cunoscut pe Dumnezeu. Nici eu nu aveam nici un fel de aşteptări... în afară de aceea de a fi cinstită şi de a recunoaşte pe drept existenţa Lui. Cu toate acestea, de-a lungul lunilor care au urmat momentului recunoaşterii Lui Dumnezeu, am devenit tot mai uimită de dragostea Sa pentru mine. "
Iisus Hristos este imaginea cea mai evidentă şi mai directă a Lui Dumnezeu.
Iisus a spus că cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Tatăl, şi că cine crede în El, crede în Tatăl.
„Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: « Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmeză Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii»" (Ioan 8:12). El a arătat astfel că are calităţi pe care le are doar Dumnezeu: de a le ierta păcatele oamenilor, de a-i elibera de obiceiurile păcătoase, de a le da o viaţă bogată şi viaţă veşnică în ceruri etc. Spre deosebire de alţi învăţători, care îi determinau pe oameni să se concentreze asupra cuvintelor lor, Iisus îi conduce pe oameni spre Sine. El n-a spus: „Urmaţi cuvintele Mele şi veţi găsi adevărul." Ci: „…Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine" (Ioan 14:6).
Ce probe a adus Iisus Hristos pentru a dovedi că este Dumnezeu? A făcut ceea ce oamenii nu pot face. A făcut minuni. A vindecat pe bolnavi: orbi, şchiopi, surzi; chiar a înviat şi trei oameni din morţi (pe Lazăr prietenul Său din Betania, pe fiica lui Iair şi pe fiul văduvei din Nain). Duminica a XXIV-a după Rusalii ne reaminteşte de una dintre aceste învieri săvârşite de Domnul Iisus – învierea fiicei lui Iair. Iată cum relatează Evanghelia după Luca această minune:
„Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui. Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: « Cine este cel ce s-a atins de Mine ? » Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: « Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine ? » Iar Iisus a zis: « S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. » Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: « Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. » Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: « A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. » Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: « Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. » Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: « Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. » Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: « Copilă, scoală-te ! » Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat" (Luca 8, 41-56).
O relatare cutremurătoare ! Un episod plin de tragism care sensibilizează până şi cea mai împiertită inimă. Scriptura ne aminteşte numele unui tată: Iair. Era mai marele sinagogii, deci un om de seamă în localitatea sa. Numai că el este pomenit aici într-un moment când trecea printr-o mare încercare: moartea fiicei sale. Propovăduitor al Legii lui Dumnezeu, Iair a lăsat deoparte rigorismele demnităţii sale şi a ieşit în calea Mântuitorului strigându-şi deschis, cu disperarea unui părinte îndurerat, moartea fiicei sale, unicul său copil ! Dinaintea unei astfel de încercări, orice mândrie dispare, convenţiile sociale se arată deşarte şi fără sens, moartea fiind cea mai dură dintre demascările pe care le suferim înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Înainte de orice alte considerente sociale, Iair a venit la Domnul ca un tată. I-a cerut smerit ajutorul. L-a cerut din toată inima şi cu toată credinţa şi nădejdea. Iar Domnul a văzut şi credinţa şi dragostea şi l-a încurajat chiar şi când ceilalţi îi aduseseră bietului tată vestea că fetiţa murise: „Nu te teme; crede numai ! (Copila) n-a murit, ci doarme". De fapt spunea un mare adevăr pe care noi, oamenii, lăsându-ne cuprinşi de durerea despărţirii de cei dragi, îl uităm: anume că moartea nu este un sfârşit definitiv, ci doar un somn, o odihnă, o despărţire temporară. Totul este numai să credem ! Ori tocmai aceasta ne lipseşte…
Domnul nostru Iisus Hristos a dovedit că are putere asupra lucrurilor: a înmulţit mâncarea într-atât încât au putut mânca pe săturate câteva mii de oameni. A făcut minuni şi în ce priveşte natura: a mers pe apă, a poruncit unei furtuni puternice să înceteze. Oamenii de pretutindeni mergeau după El fiindcă îi ajuta şi făcea minuni. El a spus oamenilor că dacă nu vor să creadă ceea ce le spune, ar trebui să creadă în El măcar fiindcă văd minunile pe care le face (Ioan 14:11).
Iisus Hristos ne-a arătat că Dumnezeu este blând, plin de dragoste, conştient de egoismul şi de defectele noastre şi că totuşi... Îşi doreşte din suflet o relaţie cu noi. Hristos ne-a revelat că, deşi Dumnezeu consideră că suntem păcătoşi şi că merităm să fim pedepsiţi, totuşi dragostea Sa pentru noi a biruit, făcându-L să Se gândească la un alt plan pentru scăparea noastră. Dumnezeu însuşi a luat chip de om şi a primit în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre. Sfânta Scriptură spune că motivul pentru care îl putem iubi pe Dumnezeu este că... El ne-a iubit mai întâi.
Iisus a murit în locul nostru, pentru ca noi să putem fi iertaţi. Dintre toate religiile din lume, vom vedea ca numai prin Iisus, Dumnezeu le întinde o mână oamenilor, deschizându-le astfel calea unei relaţii personale cu El. Iisus ne arată dragostea lui Dumnezeu, care caută să ne împlinească nevoile şi să ne atragă la Sine. Datorită morţii şi învierii lui Iisus, astăzi ni se oferă o viaţă nouă, putem primi iertarea de păcate, putem fi total acceptaţi şi iubiţi de către Dumnezeu.
Există Dumnezeu ? De vrei să ştii răspunsul, caută să afli cât mai multe despre Iisus Hristos. Sfânta Scriptură ne spune: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3:16).
Deşi Ii stă în putere să ne oblige să credem în El, totuşi Dumnezeu nu o face. Dimpotrivă, El ne pune la dispoziţie suficiente dovezi ale existenţei Sale, pentru ca noi să alegem singuri să Îi răspundem.
Trebuie să iei singur această hotărâre; nimeni nu te obligă s-o faci. Însă dacă vrei să fii iertat de către Dumnezeu, dacă vrei să ai o relaţie personală cu El, poţi începe chiar acum, rugându-L mai întâi să îţi ierte păcatele şi să vină în viaţa ta.
Iisus a spus despre toţi aceia care cred în El: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le va răpi" (Ioan 10:27-29).
Pentru început eu zic că este bine să se pornească cu citirea Bibliei pentru copii, deoarece are un limbaj mai accesibil, apoi parcurgerea unor rugăciuni scurte, a altor cărţi Ortodoxe Sfinte, mersul la Sfânta Biserică Ortodoxă, spoveditul, postitul, săvârşirea a cât mai multe fapte bune şi înfrânarea de la păcate etc., toate acestea realizate cât mai des posibil. Totul trebuie luat încetul cu încetul, pas cu pas şi astfel lucrurile se vor îmbunătăţi considerabil.
Mult succes.