A urmat o perioada extrem de dramatica, complet deprimat, mi-am declarat ura intregii lumi, plangeam pe ascuns la serviciu sa nu ma vada seful si colegii. Nu se poate descrie in cuvinte durerea pe care am simtit-o. Mai dramatic a fost faptul ca ne-a parasit prea curand, in floarea varstei. 10 ani mai tarziu a urmat acelasi drum si tatal meu, dar am depasit mai usor momentul. Maturizandu-ma si consumand experienta vietii, am atins acel nivel de cunoastere in care am inteles rolul si sensul mortii in viata noastra si acum sunt impacat cu ideea.
Pace si vremuri mai bune
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Pai cum putea sa fie?! Nasol.
La moartea tatalui in aprilie 1987 nu am simtit mare lucru ca nu stiam eu ce si cum.
La moartea bunicii in sept 2015 m-am simtit nasol. A trebuit sa urc artificial pe 2-3 saptamani nivelul endorfinelor si serotoninei artificial ca sa ma simt bine, ca si asa suferinta aia nu ma ajuta la nimic, apoi am ramas binisor de la sine ca trecuse perioada critica. Dar altfel e nasol tare.
Răspunde
In mod deosebit nu deoarece inca mama mai traieste iar cu tata nu am fost apropiati.Mama o sa ma afecteze asta e clar bine ca inca nu stiu ce inseamna e omul care a tinut si tine la mine mai mult decat a tinut sau tine la mine cineva chiar mai mult decat sotul, m-a ajutat din prima clipa a vietii mele si pana in prezent fara sa ma judece doar gata mereu sa mi sara in ajutor cu orice i-a stat in putere chiar si acum la peste 80 de ani ai ei.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
