Cum ai trecut peste moartea parintilor?
Tatal meu a murit.Bine deja avea 83 de ani eu 57 nu e acelasi lucru ca si la baiatul meu care a avut 17 ani cand mi-a murit sotul deci tatal sau la 49 de ani.Mai bine povestesc pe scurt cum au trecut copiii mei peste moartea tatalui lor.Baiatul meu o zi nu a vrut sa se scoale din pat nu a vrut sa manince.A zis sa-l lasam in pace. Dupa o zi s-a sculat si foarte trist a venit la mine si a zis:mama te rog macar tu sa nu mori:te iubesc.Asta m-a miscat enorm si nu o sa uit niciodata. Fata mea care cu o luna inainte sa moara sotul a avut accident era in ghips la inmormintare(la picior) si era dusa pe brate caci singura nu se putea deplasa.Dar ani de-a rindul refuza sa mearga la mormint asa de tare nu vroia sa accepte realitatea ca el nu mai e.Ambii copii ai mei iubeau enorm pe tatal lor. Fata mea atunci a avut 20 de ani.In 2010 pe data de 27 noiembrie -de atunci au trecut 9 ani si ne-am mai adunat.Dar lipsa unui om ramane lipsa chiar daca cu timpul am acceptat realitatea si cu toti am devenit mai tari.
Răspunde
Răspunde Oare de ce simtim lipsa unui om doar cand ne lipseste?
Acuma asta e o intrebare filozofica si nu stiu ce sa-ti raspund mai bine raspund la o intrebare cu o intrebare.Sotului meu ii placea sa plece sa fie intre prieteni aproape zilnic mie totul imi era caminul nu simteam nevoia sa am prietene. Daca il intrebam de ce simte mereu nevoia sa plece? el imi spunea :sa ma pot intoarce la tine.Sa despicam firul in patru ca de ce a zis asta? sau mai bine sa lasam - sa se odihneasca in pace acolo unde e.
Ordonare:
După relevanţă
Eu nu am avut de ales şi a trebuit să merg mai departe, să mă descurc.Am avut 7 înmormântări in familie în ultimul an şi a trebuit să merg la muncă, să plătesc facturi, coroane, sicrie şi alte lucruri.Niciodată nu m-am plâns şi în mare parte nici măcar nu am avut timp pentru asta.Nu am avut sprijin de nicăieri,pentru că oamenii nu se mai uită la tine şi nici nu te mai caută, când ai probleme.Mi-am spus că pot să fac asta, că pot să merg mai departe, că mă descurc şi singură, nu depind de nimeni.Am momente în care mi-aş dori ca în loc de sicrie să pot lua bilete pentru călătorii, dar nu se poate opri timpul şi nici moartea. Când suntem copii, credem că oamenii rămân cu noi pentru totdeauna, dar când devii adult, ştii că timpul fiecăruia este limitat.Motiv pentru care e bine să păstrezi amintiri frumoase.Şi învață să îți iei Rămas-bun, altfel trecutul o să te țină încătuşat şi nu mai ai timp să trăieşti.Amintirile oricum nu ți le poate fura nimeni vreodată şi oamenii dragi îi păstrezi în suflet.Important e să laşi suferința să plece, puțin câte puțin...
Răspunde
Mi se pare cel mai bun raspuns.
Nu trebuie sa te blochezi la moartea cuiva, faci ce trebuie si accepti noua realitate. Oricum ne ducem si noi, destul de repede...
Scuze ti-a murit cumva chiar acum un parinte? ca asta nimeni nu te-a intrebat.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
