Salut,aceasta intrebare mi-am pus-o si eu, si cred ca i-am gasit raspunsul. Ceea ce vreau eu e ca tu sa meditezi pe baza la ceea ce iti voi spune eu, si sa afli raspunsul astfel individual.Prietenii falsi sunt niste persoane toxice care ne sunt alaturi doar in zile bune, care doar sunt cu noi din propriile interese.Atunci cand vei avea greutati in viata, cand vei avea nevoie de ajutorul lor, ei te vor trada la sigur si atunci te va durea foarte tare, si sunt sigur ca nu vei mai vrea sa ai de-a face cu ei. Exista si persoane care intr-adevar tin la noi, le putem numi iubit/a sau cei mai buni prieteni.Astfel de persoane ne vor fi mereu alaturi, si la bine si la greu, dar vor cere de la noi acelasi lucru.E greu sa gasesti asemenea persoane, dar exista si le poti gasi, dar ai nevoie de timp si de mult efort.Cu ajutorul lor,dificultatile iti vor parea mai usor de depasit si vei simti un suport care iti va da putere. Daca te legi cu acele persoane care doar te fac sa te simti trist, nu vei avea nimic bun de castigat, si care ar mai fi rostul? Sa te legi cu ele doar pentru a nu fi singur? Uneori singuratatea e mai buna de cat prietenii falsi, dar nu toti oamenii pe care-i intalnim ne vor fi prieteni foarte buni, unii pur si simplu vor fi persoane cu care ne vom pierde timpul reciproc, si nici nu trebuie sa ne bazam tare pe ele, de altfel singuri ne-ar fi foarte greu.Nimeni nu cere sa stai mereu singur cu frica de a nu suferi din cauza persoanelor false, dar sa nu ai prea multe asteptari de la cei din jur pentru ca oricum ei nu vor corespunde acestora, si te vei dezamagi singur astfel.
Nu poți trăi complet singur(ă) și să fii și fericit(ă) decât în cazuri foarte rare.
Cel mai bine este sa fii tu insati, nu o impunere sau o alegere intre doua sau zece variante. Fii vesela daca simti asta, indiferent de cine este langa tine.