Odata (in scoala generala) un prof m-a intrebat:
,,Prietenul tau sau o persoana careia vrei sa-i faci o impresie bună te invita la ea acasa la o anumita ora, iar tu accepti. Dar chiar la ora respectiva, parintii tai s-au imbatat teribil, au rasturnat toate mesele dintr-un bar, iar tu trebuie sa-ti duci parintii acasa. Si nu poti veni la prietenul care te-a invitat. Ce ii zici?"
La care eu:
,, Îi zic ca au fost niste inundatii prin casa si trebuie sa imi ajut parintii sa cheme pe cineva"
La care proful:
,, Dar ce mincinoasă esti tu. Nu e bine sa minti. Cine te-a invatat sa minti?"
Si bineinteles toata clasa m-a stigmatizat ca fiind o mincinoasă.
Dar intrebarea e:
Proful care m-a judecat ca nu am fost sinceră ar fi spus adevarul in situatia aia?
I-ar fi spus persoanei careia trebuia sa ii faca o impresie buna ca parintii lui sunt niste alcoolici, iar el trebuie sa ii ajute sa mearga acasa?
Oare ar fi dat bine sa zica asa ceva?
Oare ce impresie isi facea persoana respectiva de prof daca ii zicea adevarul?
Oare ce impresie crede proful ca si-au facut toti colegii despre mine dupa ce m-a facut mincinoasă si de neincredere in fața intregii clase?
Uneori (si aici in niciun caz nu ma refer la tine, ci in general) judecam lumea fara sa ne punem in locul lor. De multe ori tragem o concluzie fara sa ne gandim mai complex la situatie. Gasim un singur vinovat, in loc sa ne punem in locul fiecaruia.
**Si aici NU ma refer la violuri sau crime sau abuzuri unde clar exista doar UN vinovat, adica cel care a violat/omorat/abuzat.
Ma refer la minciunele ca cea pe care am mentionat-o la inceputul comentariului.
In cazul pe care l-ai mentionat tu, da, minciuna poate deveni un viciu, ceea ce e extrem de rău.
Depinde foarte mult de situatiile in care minte, dar si cat de des o face.
In cazul in care o face din obisnuinta, fara vreun motiv cert, nu prea ai ce sa ii faci, mai ales daca a devenit adult, caci obiceiurile si modul de gandire implantate in copilarie si adolescenta raman (din pacate sau din fericire) aproape imposibil de schimbat. Aproape.
Insa, in cazul cazul nostru, este cam,, din nefericire", caci minciuna nu este deloc buna daca nu are un motiv intemeiat.
Depinde si cat de dornic este de schimbare. Daca lui i se pare ok ceea ce face, nu prea ai ce sa ii faci.
Insa poti sa incerci sa ii arati niste exemple in care minciuna a afectat negativ persoana care a mintit sau a inrautatit si mai tare situatia in care se afla persoana care a mintit. Un fel de,, a picat din lac in puț". Asta ar putea sa ii arate ce poate face minciuna.
Dar in acelasi timp poti sa ii arati si cate catastrofe morale poate face miciuna (cum ar fi familii destramate din cauza inselatului) sau cat de tare sunt afectate persoanele sale dragi pein faptul ca sunt mintite.
Poate ii ajung la suflet aceste exemple si o sa isi revizuiasca atitudinea față de mintit.
Insa cel mai probabil nu o s-o faca.
Si multe persoane sunt asa, mint intotdeauna. Cel mai bine este sa le depistezi inca de la inceput si sa nu ai incredere in ele.
Mult succes
Nu ai ce sa faci. Asa va face toata viata. Cunosc persoane care au ajuns la 60 de ani si tot mint ( sora mamei, varul ei, ea mi-a spus ca ei mint din copilărie). Si fosti colegi de ai mei mint. Nu ai ce sa le faci, decat sa dai un muc pe vorbele lor.
Golyat18 întreabă: