Cum s-a spus și în comentariul de mai jos. Poți lua niște pastile care să te liniștească. Trebuie să te gândești foarte bine și să realizezi că este o necesitate să vizitezi dentistul, dacă nu o faci când nu ai dureri sau pentru a îți repara ceva, detartraj etc, o sa alergi spre dentist cand vei muri de durere, atunci vei uita de toată frica, și chiar atunci, va fi cea mai mare durere. Tratează din timp și totul va fi ok, nu vei mai sta cu frica. Control de 2 ori pe an și de 2 ori detartraj, dacă ai și o igiena orală buna, te drag vei merge la control.
Ducandu-te la dentist, altfel nu scapi, tehnologia a evoluat si nu mai trage cu clestii de dinti ca sa-i scoata, acum nu simti nicio durere, daca dai si de un dentist sociabil care sa te mai tina de vorba si sa te ia usor vazand ca ai frica o sa simti mult mai bine. Frica asta am avut-o si eu, cum auzeam de dentist parca auzea dracu de tamaie pana cand n-am mai suportat durerile de la masele si am pus mana pe telefon, m-am programat, m-am prezentat acolo si am scapat de probleme.
Te duci și te așezi pe scaun.
E ok la dentist, gândește-te ca omul îți face un bine, nu are o fericire ascunsa sa te chinuiască. Strânge ușor de mânerul scaunului dacă te ia panica.
anonim_4396 întreabă: