Cum se face ca eu un copil aproape normal care a trait cat de cat bine si nu a trait pe strazi sau i-a murit parintii sau i-a murit iubita nu mai stiu eu ce drame, sunt asa de trist si incruntat de parca toata viata ar fi fost o iroseala? sa fiu oare trist din cauza singuratatii? (desi nu cred), oare care sa fie cauza, sa fie oare saracia? sau poate ca vreau sa ajung cineva mare si sunt constient ca nu pot devenii unul dintre cei mai buni din cauza dezavantajului ca am inceput ceva anume prea tarziu decat trebuia si geneticul nu da roade? sa fie oare pentru faptul ca nu sunt bun de nimic decat in sport si totusi nu sunt sigur ca o sa fac fata in viitor avand in vedere faptul ca urasc munca care doar iti iei un salariu patetic de 1000-1500 ron pe luna si pot sa esuez lamentabil in sport si sa nu iau bani, sa fie oare pentru faptul ca copiii de varsta mea sunt toti niste animale care isi atribute comportamentul dupa impulsuri si instincte de agresivitate si nu e ca in desene animate sau in filme unde totul devine fericit la sfarsit si toti au tot ce le trebuie?

Ce imi lipseste,de unde se declanseaza toata aceasta tristete, chiar si atunci cand capat endorfine de la zahar etc, dupa 2 ore ma simt iar trist, mai rau ma afund in muzica trista pentru a ma simtii mai bine (altii care sunt tristi cauta muzica vesela, ciudat... lol)

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook