Nu.
Pentru că nu am eșuat la mine în țară.
Dacă nu aș fi avut nimic de pierdut, poate.
Dacă a începe de la 0 nu înseamnă a ma naște din nou fără sa mai știu nimic din viata asta nu as mai vrea.
Nu.
Dar nici în România n-aș veni să stau prea mult.
Mi-e bine aici. Nu vreau altceva.
Pai cam asta am făcut anul trecut. Well povestea e mai lungă, dar după vreo 4 luni de depresie, am plecat în Olanda, acu sunt de aproape 6 luni aici, și aici plănuiesc sa mă și stabilesc.
Am senzatia ca discutam despre predestinare, te ai nascut aici, dar ai posibilitatea de a alege ceva mai bun, adica nu trebuie sa fii fixat pe ideea ca atat s-a putut, numai pot face nimic, mi se poate ceva wow libera alegere, oricand putem alege sa ne schimbam viata
Viitorul ni-l facem singuri ceea ce e corect. Acum depinde și ce țara, stii. Ca poate ai mai multe șanse aici decât in alta zona. Dacă as alege eu locul atunci probabil ca as alege alta țara, da. Mă gândeam când ai zis de la 0, ca sa o iei de la capat, adica din momentul nașterii , nu de la zero ca alta șansa. Deci e corect ce zici aici.
Da, as incepe de la zero daca as avea ocazia intr-o alta tara cu alta cultura si limba chiar si nestiind limba respectiva, pentru ca mi-am deschis mintea spre noi orizonturi și am atins un anumit nivel cultural și mental.
. Am reușit sa înțeleg înțelesurile vietii moderne și contemporane care au deschidere spre cultura și educație.
imi poti face un rezumat
PurpleMonster întreabă:
AmFostOdataEuOBaba întreabă:
AlexandraAle121 întreabă: