Păi, mi-am permis să fiu tristă, să sufăr, să plâng o perioadă după care am început să accept lucrurile așa cum sunt și să înțeleg că nu am putere asupra a tot ce mă încojoară, că unele situații nu depind de mine și că tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop, pe care de cele mai multe ori nu-l vezi atunci. Pe mine m-au ajutat oamenii care mi-au fost alături și m-au ascultat și mai ales, încurajat. Până la urmă, timpul reușește să te vindece, și nu el în sine, ci modul în care tu te schimbi și vezi viața pe parcursul lui. Nu-ți face griji, e normal să simți asta uneori. Încearcă să îți ocupi timpul cât mai mult, ca să ai cât mai puțin timp să te gândești la tot ce te doare și frământă pe interior. O să vezi că într-o zi rana aia nu o să te mai doară, deși o să-ți amintești că e acolo.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Nu ai de ales decât să continui și să găsești momente în care să te detașezi, să evadezi.
Cu multa muzica sau cu ajutorul persoanelor dragi (care incearca sa îți ridice moralul recurgând chiar si la chestii penibile, doar sa scoată un rânjet de la tine).
Mi-am permis sa trec prin aceasta stare dar fara sa mi-o influentez in mod negativ ( cu muzica trista de exemplu ) si fara sa dramatizez ce mi se intampla si in scurt timp mi-am schimbat-o gandind pozitiv si vazand aspectele pozitive care au venit. Am inceput sa ma detasez complet, sa dansez, sa fac sport si orice ma ajuta ca sa am un tonus mai pozitiv.
" Oamenii sunt atat de fericiti cat isi permit sa fie " - parca asa era citatul ^^
Pe bune.Nu mint 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
