Împerecherea cui?
Împerecherea cucuvelei care cântă cu altă cucuvea
Nici vorbă, e o aberație.
Eu am o cucuvea care și-a făcut cuib pe undeva pe lângă casă de vreun an, toată noaptea o aud, și uite că încă trăiesc.
Nu mai crede in aberatiile astea religioase.
La mine canta cucuveaua aproape in fiecare noapte de vreo 2 ani.
Aici nu e vorba de religie. E o diferență colosală între religie și supersiții folclorice.
În tradiția populară, da. Dacă nu, poate prevesti necaz, boală, probleme sau alte lucruri negative. Dar e logic că nu o să se întâmple asta. Unele tradiții românești sunt frumoase, dar asta este una dintre cele mai dubioase și nefolositoare.
Dacă unele tradiții românești sunt frumoase, noi si credem in ele, dar poate ca nu vrem să le acceptăm pe cele negative, dar sunt in balanta cu cele pozitive. Mda, nu stiu ce sa spun
Dar imi e frica când o aud cantand, si e des, si ziua si noaptea.
Uau, la asta nu m-am gândit. La faptul că tradițiile românești pozitive sunt puse în balanță cu cele negative. E o perspectivă interesantă. Dar, până la urmă, ambele tipuri de tradiții își au originea și farmecul lor. Unele au luat naștere pentru evenimente fericite, ca mireasa furată la nuntă, altele sunt puțin mai macabre, cum e cântecul cucuvelei sau împlântarea unui țăruș în inima unei persoane care a murit în mod suspicios (ca să nu se transforme în strigoi). Îți poți da seama că unele tradiții pot părea stupide, însă, cu toate astea, omenirea le-a dus mai departe odată cu timpul - semn că, probabil, nu contează atât de mult „efectul" lor, ci farmecul pe care îl au asupra oamenilor.
Nu cred că se practica partea cu țărușul. Plus ca eu nu prea cred în strigoi, ce sunt aia? Ba conteaza efectul lor, pentru că aia ii face pe oameni să le clasifice in negative sau pozitive.
Placintele bunicii sunt o traditie frumoasa. Superstitiile sunt niste mizerii primitive. Gindeste-te ca sunt inca babe care cred ca la ecliplsa maninca vircolacii luna/soarele. Tot asa esti si tu cu cucuveaua...
SunShineVlad98 întreabă:
vali4789 întreabă:
DeniseBryella întreabă: