Dacă fără să vreau, în momentul în care treceam pe lângă 3 persoane, pe stradă, s-a oprit muzica din căști și fără să vreau am auzit că râdeau, dar nu am auzit exact conversația(100%), dar mie mi s-a părut că râdeau de mine, care ar fi probabilitatea ca acele persoane să râdă de mine?

Dacă eu nu am auzit concret, exact 100% ce au spus, ca să trag tot concluzia 100% că despre mine era conversația, "caterinca" deoarece totuși eu pur și simplu le-am tăiat calea și am cam fost pentru câteva secunde în aria lor vizuală, mă pot declara paranoică? Adică râsul lor și faptul că le-am trecut prin față, mie una mi-a provocat turbare, anxietate și înfuriere, dar eu concret, concret nu pot spune despre ce era râsul lor, am dedus eu că despre mine și că ar fi unul zeflemitor. Dar această experiență m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă nu cumva problema e la mine.
Ideea este că experiența de aseară, m-a făcut să-mi dau seama că ori lumea e a dracu și atunci chiar se râde de orice (cumva pentru ei, părea că eu am și căștile în urechi și deci probabil nu auzeam nimic, în concepția lor, încât ei puteau să mă bârfească liniștiți, ca acea bârfă "nevinovată" de socializare, de pe stradă, dar care face ravagii în lumea unui anxios), deci ori asta, ori eu chiar sufăr de paranoia și oamenii chiar nu au nimic cu mine.

Acum și întrebările care evident mă macină.
Ce este mai exact paranoia asta?
Este ca toate celelalte boli, de care nu mai scapi, ci doar le ții sub control cu pastile?
Are ea vreun remediu concret?
De unde vine și cum ia naștere? (Este genetică această tulburare sau are un parcurs și un factor generator?)
Anxietatea socială poate genera și paranoia asta?
Exact cum ne putem da seama că suferim de ea? Care ar fi linia de demarcație între ideea "oamenii sunt ai dracu, deci ne vor ataca" și "eu sufăr de paranoia?

Buna.Traiam aceleasi sentimente cand eram prin generala si liceu. Uneori mi se mai intampla si acum, dar eu cred ca e mai benefic pentru tine sa crezi ca nu, nu radeau despre tine, ci doar s-a intamplat atunci sa izbucneasca in ras, asa a decurs interactiunea.

Grupurile de adolescenti, de exemplu, incep sa rada in cele mai ciudate momente, desi n-ai zice ca e ceva amuzant. :)) Iti imaginez cati oameni trec pe langa un astfel de grup in decurs de cateva ore, si ii macina fix aceleasi ganduri? Raspunsul nu il poti oricum afla, daca radeau de tine sau nu, deci de ce sa mai consumi energie pentru asta? Sunt doar niste oameni pe care probabil nu-i vei mai vedea vreodata.

Eu mi-am dat seama mai tarziu in viata ca oamenii rad adesea cu mine, nu de mine.Chiar daca nu pare deloc asa, asa e. Actiunea de a rade in sine e benefica pentru noi, mai ales pentru sanatate, deci nu are sens sa-i atribuim conotatii negative majoritatea timpului. Sigur, exista persoane care rad zeflemitor, dar mie imi place sa cred ca nu le intalnesc pe acelea prea des.

Nu as numi asta boala, ci poate o fobie.Am gasit un articol despre asta in engleza,, The term gelotophobia (gelos in Greek means laughter) refers to a personality trait characterized by a disproportionate fear of being laughed at by others '' - https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2017.01954/full

Mai poti citi si
https://www.scientificamerican.com/......aughed-at/

https://www.wikihow.com/Handle-Being-Laughed-at-Behind-Your-Back

În primul rand te sfătuiesc sa nu mai mergi pe strada cu ambele casti în urechi.Se pot intampla chestii nasoale.
Nu stiu dacă au ras neapărat de tine dar da, oameni pot fi răutăcioși fără motiv.Si de mine s-au luat oameni pe strada fără sa le fac nimic, chiar am fost luat ala mișto având o problema la un picior pe vremea aceia, o luxație urata din cauza căreia schiopatam.Nu vad ce poate fi amuzant la o persoana cu probleme dar nah, aparent unii sunt suficient de retarzi.
La fel și o prietena de a mea.Acum câțiva ani venea de acasă de la ea spre mine și pe drum sa intersectat cu 2 fete ce de la distanta au început sa se coteasca și sa rada.Ea vorbea cu mine la telefon, iar când au ajuns în dreptul ei i-au vorbit urat fără ca ea sa le fi făcut ceva și au impins-o peste un gardulet din ala cu lanț și evident sa dezechilibrat, dar au plecat imediat și pana sa se ridice ea.

Paranoia e mult spus.Aia da, e o problema psihica dar nu se face asa ușor.
În schimb poți sa ai anxietate sociala, ca și mie mi se intampla sa am senzația ca se uita toată lume ala mine, ca ma considera urata, sau ca m-am îmbrăcat aiurea etc.
Sau mania persecuției.Adica creierul tău sa considere ca toată lumea are ceva cu tine, ca toate ți se întâmplă numai ție în viata...Și deși nu sunt grave, ambele ar cam trebui cercetate ca să nu te afecteze mai rău în timp.

Din ce ai povestit, chiar dacă nu suferi de paranoia, ești pe aproape.
Cum naiba să te afecteze că niște necunoscuți au zis (între ei) ceva despre tine? Indiferent ce.
Tu vrei să te iubească, să te admire și să te aprecieze toată populația planetară?
Ți-am mai spus eu într-o postare anterioară : Care e problema ta de îți pasă atât de mult de tot ce mișcă și ce se întâmplă în jurul tău? Nu poți să te relaxezi? Nu poți să te bucuri de viață fără să te mai cramponezi de toate rahaturile?

Gândești prea mult. Asta pentru că suferi de complexe de inferioritate, te simți mai mică decât ceilalți. Gândul că "au râs de mine" e ilogic, pentru că nu știi exact asta, nu ai observat toată discuția și tu știi asta. Dar în sufletul tău ai simțit-o, ca un instinct. Probabil ai fost bullied in copilărie, la școală sau acasă, s-a râs de tine și te-a afectat mai mult decât crezi. Ceea ce ai tu se numește, probabil, anxietate socială și ai fi surprinsă de câți oameni suferă de așa ceva și nu au idee că trebuie să meargă la terapie. Anxietatea nu e ereditară, dar contează mult mediul în care ai crescut. Și unii sunt mai vulnerabili psihologic decât alții, asta depinde doar de gene. Dar orice creier e precum plastilina, poate fi "remodelat" prin gândire sănătoasă, corectă. Apropo, din anxietate nu poți face schizofrenie. (paranoia) Schizo apare pe fondul unui șoc, unui eveniment profund tulburător sau se dezvoltă gradual la cei vulnerabili, cu rude de gradul I care moștenesc aceeasi boală.

Ooo!
Știu ce spui, exact pe adolescenți îi evit și eu.
Am observat ce le poate pielea.
Evident că și ăia erau adolescenți, sau ceva pe la 20 și ceva de ani, mai erau și bărbați/băieți, nu am reușit să le prevăd exact vârsta, dar vreau să spun că mi-au oferit cea mai nasoală stare din viața mea, din acea cauza, anxietatea mea a luat-o iar razna.
Dar totuși îmi place ce spui tu, sună optimistic și încurajator. Însă nu știu dacă și creierul meu ar vrea să gândească așa. Bine ar fi.
Dar îmi pare rău să aud că și tu te-ai confruntat sau încă te mai confrunți cu așa ceva. E destul de dificil să faci față anxietății ăsteia.

Acum sper că astea i le comunici creierului meu, nu spiritului meu, eu una înțeleg tot ce spui tu aici, însă creierul meu crede și gândește doar cum vrea el.

Dar aia cu iubirea planetară nu m-ar deranja. Sufăr după iubire și pace, oarecum.

Părerea mea e că băieții mai fac asta uneorii, intenționat, să te intimideze!

Posibil început de schizo și anxietate grava. Postează aici în loc sa meargă la psihiatru

Hmm, ai apărut.
God!
Deși acum nu prea-mi pică bine tot ce spui, mai ales că am impresia că-mi citești pur și simplu mintea ador ce scrii tu. Pur și simplu, am impresia că ești psiholog, dar și că înțelegi cel mai bine ceea ce spun, ceea ce întreb, ori că pur și simplu te apropii mult de stilul meu de a observa, percepe lumea și de a gândi.
Iar asta, e cumva șocant, deoarece, am impresia că cineva care chiar să prindă aceleași posturi ca mine, nu există.
Șocant!

Mi s-a mai intamplat sa ma simt ca si cum sunt mult mai mica in varsta.Era necesar trec printre grupurile de adolescenti care au iesit in pauza, iar trotuarul fiind ingust, nu aveam de ales. Si faptul ca nici macar nu ma vedeau, nu se miscau nicio clipa sa-mi faca loc, m-a facut sa ma simt ciudat.Eu ofeream mereu spatiu unui adult si eram cat se poate de atenta prin jur, sa nu blochez pe cineva care vrea sa treaca. In acelasi timp, ma deranja teribil iarna cand se formau troiene de zapada si nimeni nu curata trotuarele. Si evident ca in drum spre liceu, dimineata, fie trebuia sa merg in sir indian in spatele altora care nu se grabeau deloc, fie saream si ajungeam cu zapada pana la genunchi, apoi in strada, apoi le taiam calea urcand inapoi pe trotuar. Si toate astea in oras in zona principala, nu in vreo comuna. :))

Uite un cantec fain pe care mi l-a sugerat cineva, cica ajuta enorm pentru anxietate si alte din astea. De ascultat la casti.E facut astfel incat sa para ca il auzi fie cu stanga, fie cu dreapta, sau mixed.
https://www.youtube.com/watch?v=hPH8oDu8vI8

Când v-am spus eu că bărbații îs periculoși?!
Chiar sunt. Eu i-am experimentat pe propria-mi piele. Și dacă ceea ce am trăit ieri seară, o fost adevărul și nu doar o plăsmuire a minții mele, evident că, totul fiind pur întâmplător, ca eu să aud ceva, că fix atunci se finaliza o melodie din playlist și știi că sunt unele melodii ce chiar dacă s-au finalizat, mai o lălăie cu o încheiere ori în care nu se aude nimic, ori se aude ceva încet de tot și mai sunt și melodiile care încep mai târziu, chiar dacă ea apare că rulează deja în playlist, aia e, ăla a fost ghinionul meu, să trec fix printre ei, fix atunci ca să aud caterinca lor, dar dacă ceva din toată experiența aia, o fost reală, eu una chiar voi urî pe veci umanitatea masculină și nu îmi voi schimba chiar niciodată părerea despre bărbați. Ahhh, deja parcă mă încearcă iar niște emoții cu gândul la acea experiență.
Ba chiar mă întreb, de ce fix atunci, că melodia s-a întrerupt e una, dar de ce în acel loc, în acel moment trebuia să fie un bărbat tânăr (de fapt nu unul, ci 3), măcar de ce nu un bărbat cu un copil sau un bătrânel (sincer, am observat și bărbățeii cu copii, nu spun că e o regulă) dar am observat că părinții, chiar și cei de sex masculin, sunt cumva ceva mai pașnici, cumva, mai ales atunci când ies cu copii lor pe drum , idem și bătrâneii, uneori, unii bătrânei bărbați sunt mai pașnici decât chiar orice adolescent dar cei tineri, cei din găști și cei care nu au familie, la fel ca și cei extroverți par destul de răi. Just my opinion. Și nu sunt răi cu alții random, ci doar cu cei cu defecte vizibile sau cei care merg singuri pe drum. Cumva noi părem victimele lor perfecte. Iar treaba asta mă înfurie, nu alta. Dacă ei au norocul de a fi incluși în ceva, au apărare, nu ar trebui să-i facă superiori cu ceva, deoarece până la urmă, unii tac sau cei ca mine își iau oricum protecția după ei (căștile, în cazul meu) dar sincer, pot fi unii chiar nebuni cu adevărat care i-ar măcelări pe toți într-o secundă.
Nu zic că nu mă încearcă și pe mine niște stări de genul, uneori, dar încerc să mă abțin cât pot.

Pe stradă se întâmplă chestii de genul. De obicei, cei care fac gesturi de acest fel, ori sunt mai multi în gașcă, ori sunt prea bine dispuși și puși pe caterinca și se amuza de orice lucru apărut în cale. Nu e nimic personal, mai ales daca intre acele persoane și tu nu exista nicio tangenta.

Trist că și tu te confrunți cu anxietatea. Cât de oameni needucați care nici nu te lasă să-ți vezi de drumul tău în pace, nici nu mai am ce să zic. Sunt mulți din ăștia.
Uneori până și treaba asta mă frustrează, adică noi ăștia cu anxietate, pare că nu ne mai plângem atâta (mă rog, ne plângem, dar în sinea noastră, dar cred că ai înțeles ideea) noi nu mai vorbim așa de mult despre asta, noi respectăm un cod civic educat și ăștia care nu au anxietate, parcă nici nu le pasă de alții (iar prin păsarea de alții, nu mă refer la a veni un străin random pe stradă, să mă întrebe cum mă simt, nu, eu una chiar sunt ușor antisocială și chiar cred că e mai bine, ca fiecare să-și vadă de treaba lui, dar fiecare să-și vadă de treaba lui educat, adică, dacă e zăpadă, spre exemplu cum ai spus tu, fiecare să-și vadă de rând și în afară de cei cu condiție medicală gravă, să meargă mai repede în acele condiții speciale, oferite de natură, chiar și când spre exemplu prin București, unde apar clădirile cu buline roșii și să zicem este o stradă mai îngustă și hai într-o zi cu soare, pare că nu ți-ar cădea nimic în cap, dar dacă mai e și o zi cu vânt și trece mai multă lume pe acolo, în același timp, și la fel, s-ar crea un șir indian, lumea să aibă în vedere pe lângă ce clădiri trece și că în spatele lor mai sunt și alții, la fel, când merg pe stradă, chiar și așa "nepăsători" de alții, să se uite cumva pe unde merg și să-și păstreze aria lor personală, să nu mai scuipe pe stradă, să vorbească doar ce e de vorbit, dacă se poate fără acea caterincă și chiar și fără a ridica tonul, hai să zicem, excepții, la fel, ar fi cei care au o dispută, dar în rest fiecare să-și vadă de treaba lui, manierat.
Până la urmă, dacă e să o spunem pe cea dreaptă, cu toată libertatea din prezent, strada nu e ceva ca să ne expunem frustrările, bucuriile sau chiar tristețile, ci doar un loc prin care trecem, ca să ajungem la un scop al nostru, adică în afară de cei care chiar au boli psihice grave, pe cine vedem noi plângând pe stradă? Atunci poate și cu acel râs ar face unii ceva. Iar dacă ceea ce susțin ar părea exagerat, că aș avea eu gelotofobie și de aceea aș interzice râsul până la urechi, atunci de ce nu ni se permite să și vorbim singuri pe stradă? Când haideți să fim serioși, măcar o dată în viață fiecare din noi a experimentat măcar o dată în viață, în intimitatea lui, treaba asta.
Sper să nu par eu exagerată, dar unele lucruri chiar mă înfurie. Mai ales când știu că eu evit pe toată lumea și cel mai sincer, dacă nimeni nu ar avea nimic cu mine, măcar doar la modul de "hiihii" eu una chiar nu am nimic cu nimeni și chiar vreau liniște și pace pe stradă, și oricum străzile mai solitare sunt oarecum liniștite, și chiar și doar a merge printre străini și a auzi forfota aia, tot e liniștitor, dar când unii se apucă să te șicane și ațâțe pe stradă sau chiar să "te atingă" cu cine știe ce comportamente, păi chiar mi se pare oripilant.
Și hai să zicem că eu sunt paranoică și deci nimic nu e fondat în cazul meu, ba chiar și defectul meu fizic cu kg în plus, să zicem că e tot complexul meu și de aici îmi închipui eu lucruri și treburi că vai "ce se ia strada de mine" dar am exemplul concret că totuși oamenii sunt răi gratuit și de la vârste cât mai fragede. Exemplu concret, elevii mei. Și aici ai spune că intervine variabila, că ei totuși se cunosc colegii și da, apar altercații, dar faza e că sunt unii elevi care au bisericuțe și la prima vedere pare că ei nu ar comunica aceia din bisericuța x cu bisericuța y, dar când vine vorba de șicane, "glumițe nevinovate" dar care îi costă ochi și pumni și câte și mai câte, acolo încep să comunice intens, doar la bătaie. Așa că exemple am o groază, ca să susțin că lumea e rea și mai ales gratuit.
Pot să înțeleg că atunci când o merităm, o cam merităm, pot accepta până la un punct și ideea că deși pare gratuită, karma ne-o cam întoarce prin această metodă, un bully stradal, dar când observi că asta ia amploare, parcă te cam înfurie.

Tu te auzi ce diagnostic îmi pui?
Că vorbesc singură e una, dar la naiba dacă vreodată cineva din negura străfundului mi-a răspuns.
Așadar, sunt exclusă de la schizofrenie. Cel mult e posibil să sufăr de o oarecare paranoia, cât de anxietate am recunosc eu singură că o am. Și da, tot mă chinui să ajung la un psihiatru, dar se pare că nu mai ajung.

Live more. Grow old, f*&k more, no more paranoia. E un dezechilibru chimic/hormonal in cele mai multe cazuri, cauzat de niste lipsuri care pot fi alimentare, sexuale, samd.

Anxietate sociala sau ceva de genul asta, exista in toti oamenii dar unii sunt mai susceptibili bazat pe cum au crescut si cum a fost experienta lor, acum sa fiu topical, pe internet. Acum pentru o ''solutie'', eu am depasit aceasta stare de ''ce-or zice altii de mine'' doar prin realizarea ca in fiecare zi, soarele straluceste la fel de tare pentru noi toti.
Acum sa incerc sa ma gandesc la faza cu ''cei 3 care radeau''... Adica, depinde daca in momentul in care fix cand ai ramas fara baterie a fost un moment de liniste si apoi spontan au inceput sa rada toti 3, conteaza si daca ii cunosti sau daca sunt de varsta cu tine, daca te-ar cunoaste prin altii, si apoi iar totul la un loc duce la mentalitatea de ''astia barfesc despre mine?" - care este exact mentalitatea care te macina, din cum ai scris... Aceasta nevoie de auto-exonorare ca esti mai bun intr-o anumita/orice situatie e doar, hai sa fim seriosi, doar inca un moment de regret care modifica cum o sa abordam viata de atunci incolo. E naspa, stiu

De ce ti pasa?!

Îți pasă prea mult despre ce spun alții, ce găndesc, de ce răd, în ce cred. Fu ck'em all.
Timpul e prea prețios să ți-l irosesti pe lucruri și oamenii pe care niciodată n-ai putea să-i imbunătățești.
Imbunătățește-te pe tine. Vei reușii.

Dacă abordați problema mea așa sau pe direcția asta, aș spune doar că sunteți un clarvăzător.
Cum alimentația este în exces și cealaltă latură inexistentă 2-1=1 deci problemă rezolvată, conform cu gândirea ta. Am aflat cauza, lipsa și problema. Am deci se pare și soluția. Acum mă intrigă teoria ta la modul că aș încerca-o numai să aflu dacă asta ar fi problema.

Acum lăsând la o parte gluma, nu cred că asta ar fi totuși problema. E mult mai deep și mult mai amplă. Nu de alta, dar dacă totuși asta ar fi fost problema și exista o soluție clară, până la urmă aș fi acceptat ideea de s** mult mai deschis, doar ca să rezolv problema anxietății. Dar nu se rezolvă totul prin s** de fapt dacă s-ar fi rezolvat totul așa, până la urmă aș fi renunțat la ideea castității și aș fi cumpărat mult mai de mult vibratorul ăla (oricum pe direcția asta am avut niște tentative, ahh, dar ar trebui să încetez de discutat asta aici, pentru că deja mătușica mea mi-o spus că mi-o găsit întrebări pe aici, pe site/pe forum, numai când scria alte întrebări pe net sau dileme, ce mai căuta pe net, deci e creepy ) și mai voiam să continui cu argumentul, dar cum spuneam, ar trebui să am grijă ce scriu pe aici. Nu doresc ca cei care mă cunosc să afle ce gânduri am sau chiar rutina vieții mele. Funny e că asta îmi dă alte dileme existențiale )
Nu știam că dacă întrebi sau cauți o temă anume pe Google, Google-ul ăsta te duce automat la TPU și la un subiect dezbătut aici ) mai ales în cazul în care cel care căuta nu are cont de TPU. Interesant de ciudat și netul ăsta.

Nu sunt clarvazator, doar ca aproape orice are origini mai mult sau mai putin evidente, intotdeauna de factura explicabila. Si nu, nu vaccinurile au crescut rata de cancer din ultimele decenii, ci poluarea si stresul. Si ca o paranteza, am vazut inapti pe FB care bagau strimbele ca dumbniedzau pedepseste cu cancer, ca uite ce frumos era acum 1000 de ani, atunci se murea de ciuma. Cancer fiind depistat si la fosile de mamut sau neandertalieni.
Conform gindirii mele, cand ai niste probleme, fie lucrezi la efecte, fie la originea lor, fie la ambele.
Si lipsa unei relatii misto cu propria persoana, daca nu ai pe cineva in jur e extrem de nociva (nu ma refer la sesiuni non-frustrante de iubire a propriei persoane, alea sunt cam greu de realizat si de obicei self-lovingul duce la frustrare/anxietate pe termen mediu/lung, chiar daca pe termen scurt e o eliberare). Lasa porcariile mistice frustrante si baga ceva meditatie, relaxare, plimbari in natura. Nu de ideea ca ceva e pacat ai nevoie, ci sa descoperi ceva-urile care te ajuta sa te impaci cu propria persoana, indiferent de ce zic cei din jur.
P.S. Cu sexul e ca la bani. Nu te face fericit/a, dar a naibii de bine sa ai parte de asa ceva.