Să nu vrei să fii ca ei. Cei ce sunt ca ei, ei ca ei, nu evoluează, nu se schimbă decât forțați de împrejurări. Ei nu fac să meargă lumea înainte.
Exemplu. Pe vremea când Cristian Porumbel, Cristobal Colon, Cristofor Columb dorea să plece spre Vest, să caute un drum spre Vest către Islas Bonitas ale Pacificului, unde inima se-mbată și femeia te desfată, pline de mirodenii, unii credeau că pâmântul e plat, și dacă vor merge prea mult spre vest, vor ajunge la margine, unde apoi ar fi căzut cu tot cu corabia în cazanul cu smoală. Așa că pe lângă alți aventurieri, cărora nu le păsa când o să moară, ca și ție de altfel, au recrutat ocnași, care au acceptat ca să scape de pârnaie. Au ajuns apoi pe o mare de calm plat, fără vânt, nu putea înainta. De foame, înmuiau curelele, le fierbeau și le mâncau. Așa oameni ca tine schimbă lumea, atacă noi frontiere ale conoașterii, nu sunt prinși în capcana plăcerilor de unde-i scapă doar moartea prematură. Găsește-ți calea și vei realiza în viață de 1000 de ori mai mari lucruri ca și ei.
Dacă situația îți permite, un câine o pisică, un cobai într-o cutie, un papagal, te pot ajuta să depășești singurătatea alergătorului de cursă lungă.
Sau cum ar fi de exemplu să creezi tu în localitatea ta un club al oamenilor singuri.
Dar... raspunde si la celelalte intrebari prima data :/
Pe langa asta, da... este greu, aceasta perioada pentru tine este una foarte grea si este greu sa treci peste.
Pune-ti intrebarea, ce vrei tu cu adevarat? Vrei prieteni? Te-ai fi sinucis din cauza ca nu ai prieteni? Ai vrea sa iesi pe afara cu ei mereu? Ca asta se poate rezolva. Ce conteaza pentru tine cel mai mult?
Esti libera sa scrii orice doresti (aproape orice) aici, cand treci printr-un astfel de moment, te putem asculta cu placere si te ajutam sa treci peste. Numai bine! ^_^
Vai de mine ce tragedie! Trebuia sa ma sinucid de 100 ori la fiecare fost coleg cu care vorbeam sau nu ce m-a șters de pe Facebook
Plângi ca ești geloasa pe prietenia lor, aia e.
Ai incercat sa iti faci prieteni noi? Macar amici, sa ai cu cine vorbi? Nici nu trebuie sa iesi din casa pentru asta, nu e asa de greu. Daca fostii prieteni te-au abandonat gaseste altii noi.
Astea sunt mizilicuri, nu sunt probleme cu adevărat serioase.
Dacă îți spun prin ce trec eu de câțiva ani și mai ales de când mi o murit mama de covid o sa îți dai seama ca ești într-o poziție buna, sa nu mai spun ca prieteni din copilărie cu care mâncăm împreună din aceeași farfurie m-au vândut, tradat, am rămas efectiv fără prieteni, fără parinti și nu ma plâng ca voi pe aici din orice motiv care se poate remedia dacă se vrea.
Dacă te sinucizi ce rezolvi? Fă-ți alți amici, uitai pe cei care nu te apreciază, mergi mai departe, nu te mai plânge din orice motiv nesemnificativ precum ca, unii îți spun doamna.la tine mentalitatea e problema, probabil de asta îndepărtezi lumea de tine.
Nu-ți trebuie prieteni cel mai bun prieten al tău tu ești
Niciodată sâ nu ai așteptați de la Absolut nimeni in viața singur venim singuri Plecam asta este realitate trebuie S-o accepți așa cum este
Nu ești nebună nici ciudataă nu mai pune la inima ce spun toți deplasați fără viață ieși plimbate uitate la un film fa sport asculta muzica i-ați un job eventual găsești un loc de muncă
Cel mai pun prieten al tău cu Adevărată ești tu
1. Încearcă să-ți faci prieteni noi;
2. Dacă nici aceștia nu te plac înseamnă că tu ești "problema" și trebuie să schimbi ceva la tine (poate bârfești, faci glume proaste etc.);
3. Trebuie să vb cu prietenii tăi și să îi întrebi de ce nu mai vorbesc cu tine;
4. Dacă aceste lucruri nu merg atunci asta e, nu ai neapărat nevoie de prieteni;
În orice caz, moartea nu e o soluție.
Roagă+te la Dumnezeu și totul va fi bine! Nu e vina ta esti într-overtita! Uite: https://youtu.be/sIphlouToo8
anonim_4396 întreabă:
Nimicul întreabă: