Poate fi genul de sentiment care te insoteste pana la adanci batraneti. Sa fie "the one that got away".
Dar asta nu inseamna ca o sa provoace neaparat vreo trauma. Cand o sa fii suficient de matur o sa-ti dai seama ca iubirea perfecta pe care o intalnesti in filme si in carti exista doar la nivel de fictiune. Si atunci o sa stii ca si daca ai fi avut o relatie cu acea persoana, probabil nu ar fi fost doar lapte si miere. La stadiul ala, sentimentele pe care le vei simti cand te gandesti la tema asta vor fi mai degraba din registrul nostalgiei decat al regretului.
Evident ca cel mai bine este sa nu ajungi sa te intrebi "ce ar fi fost daca" si sa experimentezi first hand. Dar daca nu o faci, nu cred ca o sa dezvolti vreo trauma profunda din cauza asta. Again, asta in cazul in care esti un adult functional si ai ajuns la o maturitate emotionala.
Pai, tu ar trebui sa stii cel mai bine daca suferi sau nu, atata vreme cat nu vrei sa-i spui nimic.
Muschii si bogatia nu au impresionat niciodata o fata desteapta cu creier, doar o pitipoanca.
Iar daca asta dupa care te uiti tu este pitipoanca, atunci nu ai pierdut nimic.
De ce nu încerci să te bagi în seamă cu ea, să vorbești cu ea, ușor-ușor poate ieșiți împreună și uite așa se poate lega ceva între voi.
De unde naiba e chestia asta la generația vostră, să-i spui neapărat că o placi când nici nu v-ați cunoscut calumea?
Și ce?
Ce te aștepți să zică, când ea nu știe mai nimic despre tine?
"Aaa, bine că mi-ai spus, de mâine ești iubitul meu."
Pe bune?
Nu poți să te bagi cu ea în seamă, fără să-i spui nici o tâmpenie de-asta cu plăcutul, și vezi doar cum evoluează lucrurile? O să-ți dai seama dacă e interesată de tine, o să vezi dacă lucrurile merg în direcția în care vrei tu, după cum reacționează ea.
Așa e mult mai fin și mai simplu, decât să te pui și pe tine și pe ea într-o situație idioată spunându-i așa din senin "mie îmi place de tine, ție îți place de mine?"
Chiar crezi că e atât de proastă încât să nu-și dea seama că o placi și fără să i-o spui direct?
Nu poate sa-ti spuna nimeni daca vei avea acel sentiment de regret toata viata. Poate ca da, poate ca nu, poate ca e doar o dragoste adolescentina despre care peste 10 ani abia daca iti vei aduce aminte. ..depinde de felul cum esti tu construit, nu exista doi indivizi identici pe lumea asta.
Eu cred ca am insa o rezolvare la problema ta. Desi stiu ca acum ti se pare extrem de greu sa faci asta, eu te intreb totusi ce se intampla, ce ai de pierdut daca te duci maine la ea si-i spui pur si simplu ca o placi foarte mult si ti-ai dori sa o cunosti mai bine. Stiu, e greu, ai senzatia ca-ti cade cerul in cap daca faci asta, dar daca stai sa te gandesti, care-i cel mai rau lucru care se poate intampla? Poate eventual sa spuna "nu". Asa si? Ce daca? Da, e un refuz, dar exista si o parte pozitiva, macar asa stii cum stau lucrurile si mergi mai departe, iti vezi de treaba ta, fara regretul de a nu fi incercat. De ce nu incerci? Iti garantez ca nu te va musca...sau ma rog, poate la un moment dat te va si musca, dar iti va placea.
Știu ca pare ciudat pentru ca nu suntem apropiați dar ma simt foarte atras de ea, înțelegeam daca erau câteva luni dar au trecut aproape 2 ani si tot o plac, mă atrage ceva la ea, nu pot descrie ce dar mă atrage.
Daca vine la tine un baiat timid pe care nu l-ai remarcat 2 ani de zile, conteaza cat de mult te vrea in viata lui?
Maturizarea e un drum pe care inca nu ai calcat, dar trag speranta ca vei calca intr o zi . Si e normal, avand in vedere ca esti un pusti de liceu. Am sa incerc sa iti raspund pe rand la intrebari. Nu, nu te poate afecta grav...grav te afecteaza boala incurabila, moartea parintilor etc. insa te poate supara si lasa cu un sentiment de regret ca nu ai incercat. Nu toata viata, probabil maxim cateva luni pana la un an Da, categoric da
Eu când nu am curaj să îi spun cuiva ceva îi scriu un mesaj, poți să îi scrii pe un bilețel dacă nu ai numărul ei și la final îi spui că ai avut emoții prea mari ca să îi spui în față. Dacă nu îi spui acum poate vei regreta. Nu face prostia să vorbești cu o altă fată ca să o uiți pe ea, e cea mai mare tâmpenie pe care o poate face cineva. Eu am pățit asta și știu cât de aiurea îi. Dacă te va respinge o să reușești să îți revii în cele din urmă, măcar nu o să rămâi cu regret toată viața că nu ai avut curaj să îi spui. Toate au început, prima data e mai greu dar după ce îți vei declara dragostea o să te simți mult mai ușurat, mai ales dacă are și ea aceleași sentimente pentru tine
O să îi spun tot ce simt printr-un mesaj, dar nu acum, m-am gândit și astept momentul, mulțumesc!
Cu plăcere
Nu o sa ai regret toata viata ca nu i-ai spus. O sa-ti gasesti pe cineva mai incolo nitel si o sa o uiti oricum.
La cat de mult o apreciezi fara sa o cunosti, e foarte probabil sa nu fie receptiva.
Cel mai probabil o sa zica multumesc si aia o sa fie, dar daca o sa ai ghinion s-ar putea sa se simta insultata, ca te vezi destul de bun pentru ea.
N-as recomanda sa ii zici, dar daca totusi incerci sa nu iei in tragic un refuz.