Daca o persoana draga voua ar suferi un accident in urma caruia nu s-ar mai purea misca, n-ar mai vedea, vorbi si auzi, sau daca ar fi in faza terminala a unei boli care i-ar provoca dureri insuportabile, ati astepta ca natura insasi sa puna capat unei existente de leguma sau uneia in grozava suferinta sau ati avea curajul, din adanca compasiune sa ajutati fiinta aceea sa-si gaseasca sfarsitul? Cu alte cuvinte ar trebui sau nu legalizata euthanasia? Argumentati.
Mmmm...biserica si toate conceptiile care le am avut noi societatea pana acum interziceau acest lucru, il judecau si condamnau.
Intrebarea care mi-o pun mie insami este:care-i limita dintre a avea o viata oribila si a fi torturat?
Adica acum cateva secole acea persoana nu ar fi ajuns in acel stadiu pentru ca ar fi murit in curs...deci nu cumva noi cu tehnologia noastra il obligam pe el si fortam natura pana in a schimba data mortii lui(lui-a celei persoane).
Eu sincer, cu atat mai mult ca iubesc acea persoana i-as pune capat suferintii...am afost pusa o data in pozitia de a inlocui pe cineva la locul de munca.Era vorba despre un azil de batrani care erau in faze terminale.Era oribil, norocul meu ca era o chestie de trei ore, nu as fi rezistat, erau prinsi cu curele de scaun, pentru ca in dementa lor nu erau nici macar constienti ca nu mai pot sa stea in picioare, si norocosi cei care puteau sta in scaun cu pampersi, majoritatea erau lipiti de pat cu sonde si masti de oxigen... jumatate inconstienti de ceea ce li se intample si rugandu-si moartea-si nu vorbesc la figurat.
Trebuia sa le pisezi medicamentele si sa le bagi in mancare(creme, ca trebuia sa fie toutl macinat), si si asa nu vroiau sa manance stiind asta.Toata ziulica fara activitate si uitandu-se la un televizor pe care multi nu-l aud deja sau nu-l vad, stand cu ochii in perete sau privind pe fereastra cu siguranta blestemandu-si zilele.
Nu se puteau ridica, nu aveau pofta de mancare si daca vorbeau cu tine era pentru ati spune ca vor sa moara, sau aiureau si credeau ca esti altcineva care de fapt in realitate poate era deja mort, cu dureri interminabile, si de cele mai multe inconstienti...
Mie imi era mila sa-i o fortez sa manace, insa veneau asistentele si spuneau ca asa zic ei ca eu trebuie sa bag in ea cum pot... mi se parea penibil, de fapt nici nu am fortat-o.
Si va jur ca as fi fost in stare sa-i fac o injectie care sa termine cu toate acelea...si desigur nu va pot descrie in doua cuv.nici ceea ce simteai in atmosfera nici mirosul nici viziunea a acelor corpuri care pareau cadavre...
Deci desigur in putine cazuri ...insa as fi de acord, adica mie nu mi-ar placea sa ajung in acel stadiu si sa nu mi se dea dreptul cel mai mare cel poate avea un om :dreptul de a avea o viata sau nu!
Si daca ar fi o persoana iubita as duce totul pana la capat, desi as suferi sunt constienta ca as suferi pentru pierderea mea! acea persoana ar fi in sfarsit in pace...si am vazut acolo(pentru ca la subsol aveau funeraliile si tot acolo era masina cu cafea)ca rudele celor decedati sufereau insa ii simteai usurati in acelasi timp.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Mi-am pus de multe ori problema asta.
Si nu m-a interesat niciodata punctul de vedere al bisericii, pentru ca nu mi se pare unul serios, atata timp cat nu aduce argumente clare pro sau contra. M-am gandit strict din punct de vedere uman. De ce impuscam un cal sau un caine ranit? Pentru ca ne e mila de un animal, o fiinta, care se chinuie. De ce, insa, ii lasam pe cei dragi noua sa treaca prin chinuri infioratoare? In numele carui principiu?
Evident, nu ma gandesc acum la dureri care se pot ameliora cu analgezice, nu ma gandesc la situatii in care, in mod logic si stiintific, se mai poate face ceva.
Ma gandesc la cancerele in faza terminala care STIU cat sunt de dureroase, avand doi bunici care au murit de cancer. Ma refer la situatiile de coma profunda, ireversibila, cand pacientul este doar un fel de apendice agatat de o tona de aparate care ii inlocuiesc toate functiile vitale.Alta situatie pe care o cunosc bine: tatal meu a murit dupa 3 luni de asemenea coma in urma unui AVC masiv.
Da. Sunt de acord cu legalizarea eutanasiei. Nimeni si nimic nu ne da dreptul sa condamnam pe cineva la chinuri inimaginabile. Inchizitia a facut-o si, pana si Biserica a condamnat-o mai tarziu.
Răspunde
Tatal meu sa chinuit 5 ani de zile, nu m-am gandit niciodata ca ar fi o alta varianta de a deceda decat asa cum a vrut Dumnezeu. L-am ingrijit pana in ultima clipa si am dorit sa fiu un exemplu de comportament fata de copii mei.
Nu sunt de acord cu euthanasia. Poate doar in cazul in care bolnavul ar cere asa ceva in mod special.
Tatal meu si-a petrecut ultimele luni din viata in sanul familiei mele. A avut cancer. E adevarat ca a avut dureri, dar in clipele linistite stateam de vorba foarte mult, ii zambea nepoatei sale (era prea slabit pentru a se juca, cu mica faptura) si a dorit sa traiasca, sa o poata vedea mergand macar la gradinita. Stia ca are cancer (o forma mai rara) si isi inchipuia ca nu va supravietui... dar cu tot chinul prin care a trecut nu cred ca ar fi vrut sa fi petrecut mai putine clipe alaturi de noi. Si-a purtat boala pe picioare pana in ultima clipa cu foarte multa demnitate si cred sincer ca s-ar fi simtit jignit si abandonat de toti daca i-am fi propus o asemenea varianta de a scapa de dureri.
Voiam sa mai spun ca ultimele 27 de ore a fost in coma si medicul a spus ca nu mai are cale de intoarcere. Cum as fi putut sa-i fac inima sa nu mai bata, cand chiar si asa, cand se rostea numele meu langa el, ochii inchisi i se umpleau de lacrimi (eu fiind la sute de km de el).
Eu m-am gandit de mult la acest lucru. Fiecare persoana cat este sanatos sa isi expuna dorintele in caz de probleme de acest gen, iar daca dorinta ar fi moartea decat suferinta ar trebui respecatat dorinta, asta pe de o parte, pe de alta parte, omul este schimbator, poate in acel moment vrea sa duca ceva la bun sfarsit, poate noi in timp ce el lupta sa supravietuiasca noi ne gandim la ai culma suferinta, este cu dus si intors.
Multumesc april, si nu pentru fundita, ci pentru intelegerea care ai dat-o cuvintelor mele.fiecare dintre ele sustin perfect ceea ce eu cred si simt sau am trait.este o tema delicata, si desigur se poate aplica unor putine cazuri, insa cred cu tarie ca fiecare avem dreptul la o moarte digna la fel cum avem dreptul la o viata digna.
Însă nu ai de unde să ştii cu siguranţă că un om bolnav va mai trăi o zi sau o lună. În ceea ce priveşte durerea pe care o resimte acea persoană, există metode de control al durerii, iar progresul medicinei face ca unele boli, considerate incurabile, să poată fi vindecate. Nu, nu sunt de acord cu euthanasierea!
Ar fi bine sa reusim sa fim atat de capabili in a lua acest tip de hotarare pentru viata/moartea cuiva! Este crucial ca evaluarea situatiei sa fie facuta avand toate datele problemei, este imposibil sa eutanasiezi pe cineva fara sa ai mustari de constiinta chiar daca a fost vointa omului atunci cand era ok; ce spun eu? La noi oricum este relativa continuarea vietii odata ajunsi la spital! Se pot intampla atat de multe... ajungi la spital cu dureri de burta si pentru ca nu a luat nimeni decizia corecta mori din cauza peritonitei pe care nu a descoperit-o medicul! Sau ai probleme cu tensiunea, iar medicii te trateaza pentru lipsa de calciu! Un ochi plange, unul rade! Tare trist! Nu cred ca suntem in stare ca si sistem sa legalizam eutanasierea! Din punctul meu de vedere ar fi cea mai potrivita decizie aceea de a curma suferinta cuiva, mai ales ca, de cele mai multe ori, nu se chinuie numai cel in cauza ci si cel putin inca o persoana din anturajul lui! Dar la noi toate sunt altfel!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
