Darwin stia de existenta ADN-ului cand a zis ca omul ar fi provenit de la maimuta?
Ordonare:
După relevanţă
Ce maimuta? darwin presepunea ca ceva se transmite genetic dar nu avea tehnologia disponibila,darwin nu a spus ca am fost maimute,in primul rand maimutele astea se impart in speci,multi cretini spun maimute uita repetenti la biologie ca astea se impart in mai multe speci, desi cimpanzei astia din prezent nu existau atunci asa cum nici homo sapiens, cele doua speci = au aparut dintr un stramos comun =o specie comuna, e stramosi cimpanzeilor au luat-o pe o cale, stramosi nostri pe alt drum, faza e ca erau mai multe speci de homonoizi, deci erau mai multe speci, cate erau =e un mister, 8 milioane de evolutie,nu vezi omul ce a facut din caini cate rase,evolutia este un proces pe termen lung,desi omul nu e din maimute = maimutele se imparti in multe speci,sub speci,rase,nu vezi care rase sunt,sunt diferente pentru ca fiecare s-a adaptat diferit, plus erori genetice, mutati, stiinta nu este o credinta noi nu credem, noi spunem ca presupunem ca stim cat stim in prezent, maine se poate descoperi ceva, imaginneazati evolutia Samsung cu fiecare generatie sa imbunatit, asa e si evolutia, microbi, virusi evolueaza si ei o data cu noi, daca ai intrebari sunt aici
Răspunde
Sa vedem niste dovezi, ca stim nu credem
Fosilele servesc la evidențierea diferențelor și asemănărilor dintre speciile actuale și cele dispărute, arătând evoluția formei în timp.
Anatomie similară între diferite specii evidențiază originea lor comună și poate fi văzută în structuri omoloage și vestigiale.
Embriologia oferă dovezi pentru evoluție, deoarece formele embrionare ale grupurilor divergente sunt extrem de similare.
Distribuția naturală a speciilor pe diferite continente susține evoluția; speciile care au evoluat înainte de destrămarea supercontinentului sunt distribuite în întreaga lume, în timp ce speciile care au evoluat mai recent sunt mai localizate.
Biologia moleculară indică faptul că baza moleculară a vieții a evoluat foarte devreme și a fost menținută cu puține variații în întreaga viață de pe planetă.
Termeni cheie
structură omologă: trăsăturile organismelor care rezultă din împărtășirea unui strămoș comun; astfel de trăsături au deseori origini și dezvoltări embriologice similare
biogeografie: studiul distribuției geografice a ființelor vii
structură vestigială: structuri sau atribute determinate genetic care, aparent, și-au pierdut cea mai mare parte sau toată funcția ancestrală într-o specie dată
Dovezi ale evoluției
Dovezile evoluției sunt convingătoare și extinse. Privind la fiecare nivel de organizare din sistemele vii, biologii văd semnătura evoluției trecute și prezente. Darwin a dedicat o mare parte din cartea sa, Despre originea speciilor, identificării tiparelor din natură care erau în concordanță cu evoluția. De la Darwin, înțelegerea noastră a devenit mai clară și mai largă.
Fosile, anatomie și embriologie
Fosilele oferă dovezi solide că organismele din trecut nu sunt aceleași cu cele găsite astăzi; arată o progresie a evoluției. Oamenii de știință calculează vârsta fosilelor și le clasifică pentru a determina când au trăit organismele unele față de altele. Registrul fosil rezultat spune povestea trecutului și arată evoluția formei de-a lungul a milioane de ani. De exemplu, oamenii de știință au recuperat înregistrări foarte detaliate care arată evoluția oamenilor și a cailor. Flipperul de balenă are o morfologie similară cu apendicele păsărilor și mamiferelor, indicând faptul că aceste specii au un strămoș comun. De-a lungul timpului, evoluția a dus la modificări ale formelor și dimensiunilor acestor oase la diferite specii, dar acestea au menținut același aspect general. Oamenii de știință numesc aceste părți sinonime structuri omoloage.
imagine
Figura: Strămoși comuni: Construcția similară a acestor anexe indică faptul că aceste organisme au un strămoș comun.
imagine
Figura: Evoluția oamenilor și a cailor: (a) În acest afișaj, hominidele fosile sunt aranjate de la cele mai vechi (jos) la cele mai noi (sus). Pe măsură ce hominizii au evoluat, forma craniului s-a schimbat. (b) Interpretarea de către un artist a speciilor dispărute din genul Equus relevă faptul că aceste specii antice seamănă cu calul modern (Equus ferus), dar au variat în mărime.
Unele structuri există în organisme care nu au deloc o funcție aparentă, parând a fi părți reziduale ale unui strămoș comun. Aceste structuri nefolosite (cum ar fi aripile păsărilor care nu zboară, frunzele unor cactuși și oasele picioarelor din spatele balenelor) sunt vestigiale.
Embriologia, studiul dezvoltării anatomiei unui organism până la forma sa adultă, oferă dovezi pentru evoluție, deoarece formarea embrionilor în grupuri de organisme foarte divergente tinde să fie conservată. Structurile care sunt absente la adulții unor grupuri apar adesea în formele lor embrionare, dispărând în momentul în care se ajunge la forma adultă sau juvenilă. De exemplu, toți embrionii de vertebrate, inclusiv oamenii, prezintă fante și cozi branhiale la un moment dat în dezvoltarea lor timpurie. Acestea dispar la adulții grupurilor terestre, dar sunt menținute la adulții grupurilor acvatice, cum ar fi peștii și unii amfibieni. Embrionii maimuței mari, inclusiv oamenii, au o structură a cozii în timpul dezvoltării lor, care se pierde la naștere.
O altă formă de dovadă a evoluției este convergența formei în organismele care împărtășesc medii similare. De exemplu, speciile de animale fără legătură, cum ar fi vulpea arctică și ptarmiganul care trăiesc în regiunea arctică, au fost selectate pentru fenotipuri albe sezoniere în timpul iernii pentru a se amesteca cu zăpada și gheața. Aceste similitudini apar nu din cauza ascendenței comune, ci din cauza presiunilor de selecție similare: beneficiile de a nu fi văzute de prădători.
imagine
Figura: Adaptări: haine de iarnă: haina albă de iarnă a (a) vulpii arctice și (b) penajul ptarmiganului sunt adaptări la mediul lor.
Biogeografie
Distribuția geografică a organismelor pe planetă urmează modele care se explică cel mai bine prin evoluție coroborat cu mișcarea plăcilor tectonice de-a lungul timpului geologic. Grupurile largi care au evoluat înainte de destrămarea supercontinentului Pangea (acum aproximativ 200 de milioane de ani) sunt distribuite în întreaga lume. Grupurile care au evoluat de la despărțire apar în mod unic în regiunile planetei, cum ar fi flora și fauna unice ale continentelor nordice care au format
om supercontinentul Laurasia în comparație cu cel al continentelor sudice care s-au format din supercontinentul Gondwana.
Marea diversificare a marsupialelor din Australia și absența altor mamifere reflectă lunga izolare a Australiei. Australia are o abundență de specii endemice (cele care nu se găsesc nicăieri altundeva), care este tipică insulelor a căror izolare prin întinderi de apă împiedică migrația speciilor. De-a lungul timpului, aceste specii diverg evoluționar în specii noi care arată foarte diferit de strămoșii lor care ar putea exista pe continent. Marsupialele din Australia, cintezele de pe Galápagos și multe specii din Insulele Hawaii sunt toate unice pentru un singur punct de origine, dar prezintă relații îndepărtate cu speciile ancestrale de pe continent.
Răspunde
Esti sigur ca n-a fost ideea lui toata schema aia cum s-ar fi transformat omul din maimuta?
A existat tehnologie, dar unde disparuta 
Ca e descrisa in textele hinduse.
Poate atatea milenii au durat sa invete "europenii" cum functioneaza.
Care maimuta omule? sunt speci diferite, cimpanzei nu sau tras din uragutani, nici homo sapiens, zi-mi ce intelegi tu din maimute, am citit despre hinduism
Daca cineva gaseste o specie moderna -fosile corespunzator cu 1 milion de ani in urma evolutia,cade,nimeni nu a putut gasi, faza e ca astia au credinta, nu vor dovezi, sunt ignoranti, vor credinta
"humans evolved from APES" sau ceva de genu.
Arpopo, ape inseamna maimuta in romana, si noua la istorie, imi amintesc lectia ne explica cum s-a transformat omul din maimuta. Cineva a zis ca aceea e teoria lui darvin.
Si caini dintr o specie de lupi salbatica, dar au avut un stramos comun,asta e ideea,omul nu a evoluat din maimute,realiza ca maimutele astea se impart in mai multe speci, noi suntem primate, homo sapiens ca si cimpanzei, apropo cimpanzei au evoluat din maimute? care maimute? gandeste si tu rational, https://www.mdr.de/......n-100.html cimpanzei astia rezolva totul prin sex, femela este dominanta,astia fac sex non stop, lesbiene,gay, incest, tata cu fiu, mama cu fiu, frate cu sora, o specie sexuala fata de cmpanzei care rezolva totul prin violenta, eu as prefera sa rezolv totul prin sex
Nici o specie nu evolueaza in una actuala, cimpanzei in urgutani, homo sapiens in cimpanzei
Da, eu chiar am invatat prostia aia la scoala, si cu notele mici care le primeam mereu, am o memorie excelenta inca. De atunci, de fiecare data cand ma privesc in oglinda ma gandesc ca arat ca o maimuta si cum a evoluat omu din aspectul de maimuta.
Cum explică evoluția organismele complexe precum oamenii?
Evoluția nu se întâmplă dintr-o dată, mai ales în organismele complexe, cum ar fi ființele umane. Oamenii moderni sunt produsul proceselor evolutive care se întorc în urmă cu mai mult de 3, 5 miliarde de ani, până la începuturile vieții pe Pământ. Am devenit oameni treptat, evoluând noi trăsături fizice și comportamente pe lângă cele moștenite de la primate anterioare, mamifere, vertebrate și cele mai vechi organisme vii.
Care este legătura dintre oameni și maimuțe?
Oamenii și maimuțele sunt ambele primate. Dar oamenii nu sunt descendenți din maimuțe sau din orice alt primat care trăiește astăzi. Împărtășim un strămoș maimuță comun cu cimpanzeii. A trăit între 8 și 6 milioane de ani în urmă. Dar oamenii și cimpanzeii au evoluat diferit față de același strămoș. Toate maimuțele și maimuțele au o rudă mai îndepărtată, care a trăit acum aproximativ 25 de milioane de ani.
Au evoluat oamenii în linie dreaptă, o specie după alta?
Evoluția umană, la fel ca evoluția la alte specii, nu a evoluat în linie dreaptă. În schimb, o diversitate de specii s-a îndepărtat de strămoșii comuni, precum ramurile de pe o tufă. Specia noastră, Homo sapiens, este singurul supraviețuitor. Dar au fost de multe ori în trecut când mai multe specii umane timpurii au trăit în același timp.
Nu este evoluția controversată în rândul oamenilor de știință?
Evoluția este piatra de temelie a biologiei moderne. Nu există nicio controversă științifică dacă evoluția a avut loc sau dacă aceasta explică istoria vieții pe Pământ. La fel ca în toate domeniile științei, cunoștințele despre evoluție continuă să crească prin cercetare și dezbateri serioase. De exemplu, oamenii de știință continuă să investigheze detaliile despre modul în care s-a produs evoluția și să rafineze exact ce s-a întâmplat în momente diferite.
De unde știu oamenii de știință vârsta fosilelor?
Oamenii de știință au dezvoltat mai mult de o duzină de metode pentru determinarea vârstei fosilelor, a artefactelor umane și a sedimentelor în care se găsesc astfel de dovezi. Aceste metode pot datează obiecte vechi de milioane de ani. Mai mult, metodele pot fi testate unele împotriva altora pentru a oferi o înregistrare extrem de fiabilă a trecutului. Citiți mai multe despre metodele de întâlnire aici.
De unde știu oamenii de știință cum erau clime din trecut?
Printre sursele majore de dovezi se numără miezurile de sedimente de pe fundul oceanului. Păstrează fosilele unor organisme minuscule numite foraminifere. Măsurând oxigenul în scheletele acestor organisme, oamenii de știință pot calcula fluctuațiile de temperatură și umiditate de-a lungul a milioane de ani. Unele dintre cele mai dramatice fluctuații climatice din toată istoria Pământului au avut loc în perioada evoluției umane.
Ce s-a descoperit despre evoluție de la Darwin?
Mult! De când a murit Darwin în 1882, descoperirile din multe domenii au confirmat și au extins foarte mult ideile sale. Am aflat că Pământul este suficient de vechi pentru ca toate speciile cunoscute să fi evoluat. Am descoperit ADN-ul, care confirmă faptul că toate organismele sunt legate între ele. Și am descoperit milioane de fosile care oferă dovezi ale modului în care o formă de viață a evoluat în alta în timp.
Poate conceptul de evoluție să coexiste cu credința religioasă?
Unii membri ai comunităților religioase și științifice consideră că evoluția este opusă religiei. Dar alții nu văd niciun conflict între religie ca o chestiune de credință și evoluție ca o chestiune de știință. Alții încă văd o relație mult mai puternică și constructivă între perspectivele religioase și evoluție. Mulți lideri și organizații religioase au afirmat că evoluția este cea mai bună explicație pentru varietatea minunată a vieții pe Pământ.
Cum putem reduce conflictul dintre religie și știință?
Mulți oameni de știință sunt oameni de credință care văd oportunități de dialog respectuos cu privire la relația dintre religie și știință. Unii oameni consideră știința și credința ca două domenii separate ale înțelegerii umane care le îmbogățesc viața în moduri diferite. Acest muzeu încurajează vizitatorii să exploreze noi descoperiri științifice și să decidă cum aceste descoperiri își completează ideile despre lumea naturală.
Ce zici de lacunele din cunoștințele despre evoluția umană?
În știință, lacunele în cunoaștere sunt forța motrice a studiului în curs al lumii naturale și a modului în care a apărut. Știința originilor umane este un câmp vibrant în care noi descoperiri se adaugă continuu la înțelegerea noastră despre modul în care am devenit oameni. Puteți afla despre unele dintre cele mai recente descoperiri din această expoziție.
Cum se raportează cunoștințele științifice despre evoluție la credințele culturale despre originile noastre?
Societățile din întreaga lume își exprimă convingerile printr-o mare diversitate de povești despre modul în care au apărut oamenii. Aceste povești reflectă curiozitatea universală pe care oamenii o au despre originile noastre. Timp de milenii, ei au jucat un rol vital în a ajuta oamenii să dezvolte o identitate și o înțelegere a lor, precum și a comunității lor. Această expoziție prezintă cercetări și descoperiri bazate pe metode științifice care sunt distincte de aceste povești.
Am evoluat de la maimuțe?
Oamenii nu au evoluat de la maimuțe. Oamenii sunt mai strâns legați de maimuțele moderne decât de maimuțe, dar nici noi nu am evoluat de la maimuțe. Oamenii împărtășesc un strămoș comun cu maimuțele africane moderne, cum ar fi gorilele și cimpanzeii. Oamenii de știință cred că acest strămoș comun a existat
Acum 5 până la 8 milioane de ani. La scurt timp după aceea, specia a divizat în două linii separate. Una dintre aceste linii a evoluat în cele din urmă în gorile și cimpanzei, iar cealaltă a evoluat în strămoșii umani timpurii numiți hominizi.
Aflați mai multe
Evolutia umana
2. Cum au evoluat oamenii?
De când cele mai vechi specii de hominide s-au îndepărtat de strămoșul pe care îl împărtășim cu maimuțele africane moderne, acum 5 până la 8 milioane de ani, au existat cel puțin o duzină de specii diferite ale acestor creaturi asemănătoare omului. Multe dintre aceste specii de hominizi sunt rude apropiate, dar nu strămoși umani. Majoritatea s-au stins fără a da naștere la alte specii. Unele dintre hominizii dispăruți cunoscuți astăzi sunt totuși aproape sigur strămoși direcți ai Homo sapiens. În timp ce numărul total de specii care au existat și relațiile dintre ele sunt încă necunoscute, imaginea devine mai clară pe măsură ce se găsesc noi fosile. Oamenii au evoluat prin aceleași procese biologice care guvernează evoluția întregii vieți de pe Pământ. A se vedea „Ce este evoluția?", „Cum funcționează selecția naturală?" Și „Cum evoluează organismele?"
Origini ale omenirii Aflați mai multe
Origini ale omenirii
3. Este cultura rezultatul evoluției?
Cultura unei societăți constă din comportamentul său învățat acumulat. Cultura umană se bazează cel puțin parțial pe viața socială și pe limbă, deși capacitatea unei specii de a inventa și utiliza limbajul și de a se implica în comportamente sociale complexe are o bază biologică. Unii oameni de știință fac ipoteza că limbajul s-a dezvoltat ca mijloc de stabilire a unor relații sociale durabile. Chiar și o formă de comunicare la fel de casuală ca bârfa oferă un instrument social ingenios: brusc, devenim conștienți de informații cruciale pe care nu le-am fi cunoscut altfel. Știm cine are nevoie de o favoare; cine este disponibil; cine a luat deja; și cine caută pe cineva - informații care, dintr-o perspectivă evolutivă, pot însemna diferența dintre eșec și succes. Deci, este cu siguranță posibil ca forțele evolutive să fi influențat dezvoltarea capacităților umane de interacțiune socială și dezvoltarea culturii. În timp ce oamenii de știință tind să fie de acord cu privire la rolul general al evoluției în cultură, există încă un mare dezacord cu privire la contribuțiile sale specifice.
Dragostea este în ADN-ul nostru? Aflați mai multe
Dragostea este în ADN-ul nostru?
4. Care este legătura dintre oamenii moderni și neanderthalieni?
Există mari dezbateri cu privire la modul în care suntem înrudiți cu neanderthalienii, rude apropiate ale hominidilor care au coexistat cu speciile noastre de acum mai bine de 100.000 de ani până acum aproximativ 28.000 de ani. Unele date sugerează că atunci când oamenii moderni din punct de vedere anatomic s-au dispersat în zone dincolo de Africa, au făcut-o în benzi mici, în multe regiuni diferite. În timp ce făceau acest lucru, conform acestei ipoteze, oamenii s-au contopit și s-au încrucișat cu neanderthalienii, ceea ce înseamnă că există un mic neanderthal în toți europenii moderni.
Cu toate acestea, opinia științifică bazată pe alte seturi de date sugerează că mișcarea oamenilor moderni din punct de vedere anatomic din Africa s-a produs la o scară mai mare. Aceste mișcări ale oamenilor moderni mult mai avansați din punct de vedere cultural și tehnologic, afirmă ipoteza, ar fi fost dificil de adaptat pentru neanderthalieni; oamenii moderni ar fi depășit concurența pentru neandertalieni pentru resurse și i-ar fi condus la dispariție.
Origini ale omenirii Aflați mai multe
Origini ale omenirii
5. Ce au în comun oamenii cu organismele unicelulare?
Evoluția descrie schimbarea în timp a tuturor ființelor vii dintr-un singur strămoș comun. „Arborele vieții" ilustrează acest concept. Fiecare ramură reprezintă o specie, fiecare conectată la alte astfel de ramuri și la restul arborelui în ansamblu. Furcile care separă o specie de alta reprezintă strămoșii comuni împărtășite de aceste specii. În cazul legăturii dintre oameni și organismele unicelulare, o călătorie de-a lungul a două căi diferite - una începând de la vârful ramurii umane, cealaltă începând de la vârful ramurii unui organism unicelular - ar duce în cele din urmă la o furculiță lângă baza copacului: strămoșul comun împărtășit de aceste două tipuri foarte diferite de organisme. Această călătorie ar traversa nenumărate alte furci și ramuri de-a lungul drumului și ar putea acoperi poate mai mult de un miliard de ani de evoluție, dar demonstrează că chiar și cele mai disparate creaturi sunt legate între ele - că toată viața este interconectată.
Deep Time Aflați mai multe
Deep Time
6. Ce s-a întâmplat în explozia cambriană?
Viața a început cu mai mult de 3 miliarde de ani înainte de Cambrian și s-a diversificat treptat într-o mare varietate de organisme unicelulare. Spre sfârșitul Precambrianului, în urmă cu aproximativ 570 de milioane de ani, o serie de forme multicelulare
au început să apară în evidența fosilelor, inclusiv nevertebratele asemănătoare cu bureții și meduzele, precum și unele forme de viață încă necunoscute. Când a început Cambrianul, majoritatea planurilor de bază ale corpului nevertebratelor au apărut din aceste forme precambriene. Au apărut relativ rapid, în sensul geologic - peste 10 milioane până la 25 milioane de ani. Aceste forme cambriene nu erau identice cu nevertebratele moderne, ci erau strămoșii lor timpurii. Grupurile majore de organisme vii, precum pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere, nu au apărut decât la milioane de ani după sfârșitul perioadei cambriane.
1. Este doar o teorie
Da, oamenii de știință o numesc „teoria evoluției", dar aceasta recunoaște statutul său științific bine acceptat. Termenul „teorie" este folosit în același mod în care teoria gravitațională explică de ce, atunci când un măr cade din mâna ta, se îndreaptă spre sol. Nu există nicio incertitudine că mărul va cădea la pământ, în același mod în care nu există nicio incertitudine că bug-urile rezistente la antibiotice vor continua să evolueze dacă nu limităm utilizarea generală a antibioticelor.
Deși oamenii folosesc „teoria" în conversația de zi cu zi pentru a însemna o ipoteză nu neapărat dovedită, acest lucru nu este cazul în termeni științifici. O teorie științifică înseamnă de obicei o explicație bine fundamentată a unui aspect al lumii naturale care se află deasupra legilor, inferențelor și ipotezelor testate.
2. Oamenii sunt descendenți din maimuțe
Ce ar face Darwin din faptul că oamenii încă nu înțeleg teoria sa? Herbert Rose Barraud (1845-1896), CC BY-SA
Nu, stră-stră-stră-strămoșul tău nu era o maimuță. Teoria evoluției indică faptul că avem strămoși comuni cu maimuțe și maimuțe - printre speciile existente, acestea sunt rudele noastre cele mai apropiate. Oamenii și cimpanzeii împărtășesc mai mult de 90% din secvența lor genetică. Dar acest strămoș comun, care a cutreierat pământul cu aproximativ 7 milioane de ani în urmă, nu era nici o maimuță, nici un om, ci o creatură asemănătoare maimuței, despre care cercetările recente sugerează că avea trăsături care au favorizat utilizarea instrumentelor.
3. Selecția naturală este intenționată
Există multe organisme care nu sunt perfect adaptate mediului lor. De exemplu, rechinii nu au o vezică cu gaz pentru a-și controla flotabilitatea (pe care o folosesc de obicei peștii osoși). Refută teoria evoluției? Nu deloc. Selecția naturală poate favoriza în mod aleatoriu cel mai bun din ceea ce este disponibil, nu transformă în mod intenționat toate organismele vii într-o singură super creatură.
Ar fi foarte convenabil dacă oamenii ar putea fotosinteza; foamea putea fi vindecată imediat stând la soare (și mult mirata dietă minune s-ar fi găsit: rămâneți înăuntru). Dar, din păcate, abilitatea genetică de a fotosinteza nu a apărut la animale. Totuși, selectarea celei mai bune opțiuni posibile a dus la o diversitate uimitoare de forme remarcabil de bine adaptate mediilor lor, chiar dacă nu perfecte.
4. Evoluția nu poate explica organele complexe
Ochiul pare să fi evoluat din organe primitive, care detectează lumina. TobiasD / pixabay
Un argument comun în favoarea creaționismului este evoluția ochiului. Un ochi pe jumătate dezvoltat nu ar avea nicio funcție, deci cum poate selecția naturală să creeze încet un ochi funcțional într-un mod pas cu pas? Darwin însuși a sugerat că ochiul ar fi putut avea originea în organe cu funcții diferite. Organele care permit detectarea luminii ar fi putut fi apoi favorizate de selecția naturală, chiar dacă nu ar oferi o viziune completă. Aceste idei s-au dovedit corecte mulți ani mai târziu de cercetătorii care studiază organele primitive de detectare a luminii la animale. La moluștele cum ar fi melcii și viermii segmentați, celulele cu sens de lumină răspândite pe suprafața corpului pot face diferența dintre lumină și întuneric.
5. Religia este incompatibilă cu evoluția
Este important să clarificăm faptul că evoluția nu este o teorie despre originea vieții. Este o teorie care explică modul în care speciile se schimbă în timp. Contrar a ceea ce cred mulți oameni, există, de asemenea, un conflict redus între evoluție și cele mai comune religii. Papa Francisc a reiterat recent că o credință în evoluție nu este incompatibilă cu credința catolică. Mergând mai departe, reverendul Malcom Brown de la Biserica Angliei a declarat că „selecția naturală, ca modalitate de a înțelege procesele fizice evolutive de-a lungul a mii de ani, are sens". El a adăugat: „Buna religie trebuie să lucreze în mod constructiv cu o bună știință" și invers. Sunt complet de acord.
Degeaba,asta e educatia si ramane intiparita in cap toata viata. Asa se formeaza gandirea, nu se uita, asa se dezvolta psihic.
Si chiar aveam 2 carti, mi-o cumparasem pe cealalta, si avea si poza in carte, dar nu-mi amintesc numele darvin sa fi fost pe acolo.
De fapt, imi amintesc ceva K de la scoala, care nu le pot scoate din cap, si ma afecteaza, imi provoaca scarba.
Tu credeai nu stiai,scoala nu promoveaza gandirea,devi o marioneta perfecta pentru ploticieni,religie, toti vor sa te controleze,sa te manipuleze, sa nu iti folosesti ratiunea, un crestin mereu va spune noi credem =niciodata noi stim pentru ca nu stiu nimic,vor sa scape de povara necunosteri prin credinta,tu nu vezi ca se folosesc explicati panamornale si nimic stiintific, in Romania o natie unde nici medici nu au habar de un virus ce sa spui, eu iti spun nu crede in nimic, cauta cerceteaza nu chesti care iti confirme ceea ce vrei, eu mereu caut sa vad pareri pro vs contra, aleg ceea ce e bazat pe dovezi nu fantezi care confirma credintelle unora
Gândirea critică a fost descrisă în multe feluri de-a lungul anilor, însă există anumite idei recurente:
:: evită să tragi concluzii pripite (Amână judecata; păstrează-ţi mintea deschisă până când obţii dovezile adecvate; acceptă incertitudinea; evită suprasimplificarea.)
:: Examinează presupunerile (Defineşte problema; identifică premize sau presupuneri care iau naştere; stabilește ţeluri, constrângeri sau obiective; caută înclinaţii.)
:: Generează idei noi (Gândeşte; scrie orice idee îţi vine în minte fără critică iniţială; experimentează cu idei opuse celor luate în considerare în mod normal; pune întrebări; analizează alte perspective; realizează diagrame şi desene pentru a clarifica planurile.)
:: Evaluează dovezile (Întreabă cum poate fi testată o idee; evaluează dovezile oferite. Fii precaut cu generalizările transferate de la un context la altul. Învaţă despre problemele des întâlnite în cadrul cercetărilor şi care pot duce la rezultate greşite. Învaţă ce este aceea o dovadă şi caută surse multiple şi independente de dovezi pentru orice afirmaţie importantă.)
Acestea sunt sfaturi bune, deşi niciunul nu constituie o noutate. Unele sunt chiar antice. De exemplu, William James le-a spus studenţilor de la filosofie să „cultive obiceiul de a vedea alternativa" în anii 1880. Sfatul izvorăște doar din bun-simţ şi totuşi nu-şi pierde valoarea nicicând. Am văzut cu toții oameni care emit judecăți pripite sau emoționale și suprasimplificate ori care acceptă idei ce sunt absurde sau ciudate. În mod evident, este un lucru bun să rămâi deschis la idei noi, să pui sub semnul întrebării vechi presupuneri şi să vii cu alternative inovative.
Cu toate acestea, cea de-a patra idee este probabil cea mai importantă. La urma urmelor, după ce ţi-ai păstrat mintea deschisă şi ai generat noi idei, rămâi cu probema evaluării dovezilor. Aceasta este specialitatea ştiinţei: să adune şi să evalueze dovezi. Acesta este, de asemenea, un punct slab major al educaţiei publice din SUA şi probabil şi din alte ţări. Când Fundaţia de Ştiinţe Naţionale a SUA a făcut un sondaj referitor la atitudinea publică şi cunoştinţele despre ştiinţă, aceasta a descoperit că 70% dintre americanii adulţi au spus că sunt „interesaţi" de ştiinţă, dar mai puţin de 30% dintre aceștia au putut să dea un exemplu pertinent de experiment sau ipoteză ştiinţifică. Rensberger (2000) a scris:
"Fără o înțelegere a modurilor de gândire ştiinţifice, omul de rând nu poate face diferenţa între ştiinţa bazată pe date reale şi ceva ce pare ştiinţă – cel puţin în viziunea lor - dar se bazează pe experimente necontrolate, dovezi anecdotale şi afirmaţii înflăcărate. Le place oricare.
De exemplu, afirmaţia că creierul poate transmite informaţii telpatic li se pare la fel de credibilă ca faptul că stele întregi se pot pulveriza în puncte infinitezimale. Mulţi oameni încă nu au învăţat că ceea ce face ca ştiinţa să fie specială este faptul că dovezile trebuie să atingă anumite standarde."
Cu alte cuvinte, toată instruirea din lume privitoare la gândirea critică nu va ajuta oamenii să distingă între afirmaţiile adevărate şi cele false, dacă aceştia nu îşi formează o idee asupra a ceea ce reprezintă dovezile ştiinţifice.
Veţi observa că această carte adoptă o atitudine sceptică faţă de ideile „amuzante" ca telepatia şi pune accent pe modalităţile de evaluare a dovezilor, cum ar fi importanţa replicării descoperirilor surprinzătoare, acordarea atenţiei efectelor placebo şi conștientizarea influențelor în tipurile simple de cercetare. Acestea sunt toate subiecte esențiale dacă vine vorba de evaluarea a ceea ce este real și adevărat.
Cand ai trait prima parte a vietii cu asta in cap, nu poti sa schimbi, decat sa iti uiti viata cu totul, sa devii altcineva.
E ceva in cap, cum gandesti asta esti, cand schimbi ceva, devii altcineva.
Si acum urmeaza sa-i auzim pe minunatii sovietici, nazisti etc, vorbind despre "evolutia" din brahman.
Inclina spre panteism, plus ca ei spun ca universul are cateva miliarde de ani, cunostinta asta sa reflectat in avatare, nu au mai multi zei, ca crestini cu sfinti, toate avatarele sunt personalitati a lui brahman atat
Nu au voie sa spuna ce se intampla, dar probabil nici ei nu stiu.
Este vorba despre faptul ca s-a distrus o civilizatie in creearea asteia prin minciuni.
Nici eu n-am acceptat niciodata paranormale inexplicabile, dar am inceput sa inteleg. Chestia cu aspectu de maimuta, nu cred ca pot scapa de gand.
De ce consideri cimpanzei ca sunt urati? te atrag femeile ca ai fost programat,daca ti as schimba programarea ai gasi atragatore cimpanzele bonobo ai face sex non stop cu ele,ai fii in rai,sau sa fi atras de pisici,caini,suntem masinari biologice, care actionam mai mult din instict,uni spun ca suntem fiinte rationale, atunci de ce razboaie? hitler ura evrei, rational nu era logic, cum sa urasti un om doar ca e evreu, oameni sunt masinari biologice, doar noi avem auto control ceea ce e genetic uni au putin din copilarie vs uni au mult= copii cu auto control mai bun au un iq mai mare vs cei care vor deveni badboys
Da, la mine gandirea merge continuum, dar eu nu bag substante. In lipsa de informatie, devin isterica. La unii oameni, beti mai exact, ei nu pot sa gandeasca mai departe, ca le limiteaza gandirea. De asta ma si cert cu lumea mereu.
Nici eu n-am inteles ce e cu "strand dna". dar brahmanul, totul conectat, am inteles. (trebuie sa il intelegi tu, orice cuvant iti dau degeaba daca tu vezi lucrurile altfel, pentru ca ai cunostinte diferite)
Cine spune ca stie minte, cine spune ca nu stie e un om rational, poti crede in orice, nu trebuie sa dovedesti nimic, e credinta ta
Hitler era evreu, cartile de istorie spun ca ii ura. (sa nu mai dau iar in subiectu asta)
De unde ai luat chestiile alea ca-s paranoica?
12 predispoziţii cognitive
Detalii
Scris de George Dvorsky
Categorie: Psihologie
Publicat: 17 Ianuarie 2013
Accesări: 18809
Predispozitii cognitiveCreierul uman este capabil de 10^16 procese pe secundă, fiind mult mai puternic decât orice computer care există în prezent. Dar creierele noastre au limitări majore. Iată 12 dintre predispoziţiile cognitive ce ne afectează comportamentul.
Calculatorul cel mai slab poate realiza operaţii matematice de mii de ori mai bine decât noi, iar amintirile noastre sunt mai degrabă precare decât fidele - în plus, suntem supuşi erorilor cognitive, acele pene enervante din gândirea noastră, care ne determină să luăm decizii contestabile şi să ajungem la concluzii eronate. În acest material sunt prezentate o duzină dintre cele mai comune şi nocive erori cognitive despre care e bine să aflaţi câte ceva.
Înainte de a începe, este important să se facă distincţia dintre predispoziţiile cognitive şi sofismele logice. Un sofism logic este o eroare de argumentare logică (de exemplu atacul la persoană, argumentaţia de tip pantă alunecoasă, argumentul circular, apelul la forţă etc.). O predispoziţie cognitivă, pe de altă parte, este o deficienţă reală sau o limitare a gândirii noastre - un cusur al judecăţii, care rezultă din erorile memoriei, atribuirea socială şi erorile de calcul (cum ar fi erorile statistice sau o falsă apreciere a probabilităţii).
Unii psihologi sociali cred că predispoziţiile noastre cognitive ne ajută să procesăm mai eficient informaţiile, mai ales în situaţiile periculoase. Cu toate acestea, ele ne determină să facem greşeli grave. Putem fi predispuşi la astfel de erori de judecată, dar cel puţin trebuie fi conştienţi de ele. În acest articol sunt prezentate câteva aspecte importante ce trebuie avute în vedere.
Tendinţa de confirmare
Ne place să fim de acord cu oamenii care sunt de acord cu noi. De aceea vizităm doar site-urile care exprimă opiniile noastre politice şi stăm împrejurul celor care au opinii şi gusturi similare. Avem tendinţa de a ne distanţa de indivizii, grupurile şi sursele de ştiri care ne fac să se simţim neplăcut sau nesiguri cu privire la opiniile noastre – fapt pe care psihologul comportamentist BF Skinner l-a numit disonanţă cognitivă. Tocmai acest mod preferenţial de comportament e cel care ne duce la tendinţa de confirmare - actul frecvent inconştient de afiliere doar la perspectivele care susţin punctele noastre pre-existente de vedere, în timp ce ignorăm sau respingem opiniile - indiferent cât de valabile sunt - care ameninţă viziunea noastră asupra lumii. Şi, în mod paradoxal, Internetul a înrăutăţit chiar şi mai mult această tendinţă.
Tendinţele de asociere la grup
Oarecum similară cu tendinţa de confirmare este şi cea de grup, o manifestare a tendinţelor noastre înnăscute tribale. Şi, ciudat, o mare parte din acest efect are de a face cu oxitocina - aşa-numita "moleculă a dragostei". Acest neurotransmiţător, ce ne ajută să creăm legături mai strânse cu oamenii din grupul nostru, îndeplineşte şi funcţia exact opusă faţă de cei din exterior - ne face suspicioşi, fricoşi şi chiar dispreţuitori faţă de alţii. În cele din urmă, tendinţele de grup ne fac să supraestimăm abilităţile şi valoarea grupului nostru de apropiaţi, în detrimentul oamenilor pe care nu-i cunoaştem cu adevărat.
Sofismul pariorului
Se numeşte sofism, dar e mai mult o eroare a gândirii noastre. Avem tendinţa să acordăm o importanţă enormă evenimentelor anterioare, crezând că ele vor influenţa cumva rezultatele viitoare. Exemplul clasic este cel cu aruncarea monedei. După ce cade capul, să spunem, de cinci ori consecutiv, înclinaţia noastră este aceea de a prezice o creştere a probabilităţii că la următoarea aruncare va fi pajura – avantajul trebuind să fie cu siguranţă în favoarea capului. Dar, în realitate, şansele sunt doar de 50/50. Cum spun statisticienii, rezultatele din aruncări diferite sunt statistic independente şi probabilitatea oricărui rezultat este de numai 50%.
Înrudită, de asemenea, este tendinţa aşteptării pozitive - care de multe ori alimentează dependenţa faţă de jocurile de noroc. Este vorba de sentimentul că şansa noastră urmează să se schimbe în cele din urmă şi că norocul este pe drum. Acesta contribuie, de asemenea, la prejudecata "mâinii" bune. În mod similar, acelaşi sentiment îl avem atunci când începem o nouă relaţie, care ne face să credem că aceasta va fi mai bună decât ultima.
Raţionalizarea post-achiziţie
Vă amintiţi de momentul când aţi cumpărat ceva cu totul inutil, defect sau prea scump, iar apoi aţi raţionalizat achiziţia într-o asemenea măsură, încât v-aţi convins singur că a fost totuşi o idee foarte bună? Da, asta e raţionalizarea post-cumpărare în acţiune - un fel de mecanism înnăscut care ne face să ne simţim mai bine după ce luăm decizii proaste, mai ales la casa de marcat. Cunoscut, de asemenea, sub numele de Sindromul Stockholm al cumpărătorului, acesta e un mod subconştient de a ne justifica achiziţiile - în special a celor scumpe. Psihologii sociali spun că acesta descinde din principiul angajamentului, dorinţa noastră psihologică de a rămâne consecvenţi şi de a evita o stare de disonanţă cognitivă.
Neglijarea probabilităţii
Foarte puţini dintre noi simt disconfort când intră într-o maşină sau când fac o plimbare cu maşina, dar mulţi dintre noi experimentează cu mare teamă intensificarea trepidaţiilor din interiorul unui avion care zboară la 10.000 de metri. Zborul, în mod evident, este o activitate cu totul nefirească şi aparent periculoasă. Cu toate acestea, cu toţii cunoaştem şi recunoaştem faptul că probabilitatea de a muri într-un accident auto este semnificativ mai mare decât aceea de a fi ucis într-un accident de avion - dar creierul nostru nu se va relaxa prin această logică de fier (statistic, avem 1 la 84 şanse să murim într-un accident de maşină, comparativ cu 1 la 5.000 şanse de a muri într-un accident de avion [alte surse indică cote de sub 1 la 20.000]). Acelaşi fenomen ne face să ne îngrijorăm de posibilitatea de a fi ucişi într-un act de terorism, spre deosebire de ceva mult mai probabil, cum e căderea pe scări sau otrăvirea accidentală.
Aceasta este ceea ce psihologul social Cass Sunstein numeşte neglijarea probabilităţii - incapacitatea noastră de a genera o senzaţie adecvată, pe măsura pericolului şi riscului la care ne expunem - care de multe ori ne conduce la supraestimarea riscurilor unei activităţi relativ inofensive, forţându-ne în acelaşi timp să le subevaluăm pe cele mai periculoase.
Efectul observaţiilor selective
Este acel efect al observării bruşte a lucrurilor pe care nu le observasem prea mult înainte - noi presupunând în mod eronat că le-a crescut frecvenţa. Un exemplu perfect este ceea ce se întâmplă după ce am cumpărat o maşină nouă şi începem să vedem inexplicabil aceeaşi maşină practic peste tot. Un efect similar se întâmplă cu femeile gravide, care observă brusc o mulţime de alte femei gravide în jurul lor. Sau ar putea fi un număr unic sau o melodie. Fenomenul nu se datorează apariţiei mai frecvente a lucrurilor, ci faptului că am selectat elementul în mintea noastră (din indiferent ce motiv) şi, ca urmare, îl observăm mai des. Problema e că cei mai mulţi oameni nu recunosc acest lucru ca o tendinţă pur selectivă, crezând că de fapt aceste elemente sau evenimente se întâmplă cu o frecvenţă crescută – lucru care poate crea un sentiment foarte deconcertant. Este, de asemenea, o prejudecată cognitivă care contribuie la sentimentul că apariţia anumitor lucruri sau evenimente nu ar putea fi o posibilă coincidenţă (chiar dacă aşa este).
Favorizarea statu-quo
Noi, oamenii, tindem să fim temători în faţa schimbării, fapt care de multe ori ne conduce la alegeri care să garanteze că lucrurile rămân la fel sau se modifică cât mai puţin posibil. Inutil să spun că acest lucru are ramificaţii în orice, de la politică la economie. Ne place să rămânem la rutina noastră, la partidele noastre politice şi să luăm masa la restaurantele noastre preferate. O parte pernicioasă a acestui subiectivism este presupunerea nejustificată că o altă alegere ar fi inferioară sau ar face ca lucrurile să meargă mai rău. Prejudecata statu quo poate fi rezumată spunând, "Dacă nu este stricat, nu-l repara" - o zicală care alimentează tendinţele noastre conservatoare. Şi, de fapt, unii comentatori spun că acest lucru este cauza pentru care SUA nu a fost în măsură să adopte asistenţa sanitară universală, în ciuda faptului că cei mai mulţi oameni susţin ideea reformei.
Înclinaţia spre negativitate
Oamenii tind să acorde mai multă atenţie veştilor proaste. Sociologii susţin că acest lucru se datorează atenţiei noastre selective şi că, dacă avem de ales, noi percepem ştirile negative ca fiind mai importante sau mai profunde. Avem, de asemenea, tendinţa de a da mai multă credibilitate veştilor proaste, probabil pentru că suntem suspicioşi (sau plictisiţi) faţă de declaraţiile contrare. Într-un context evolutiv, a lua în seamă veştile proaste poate fi mai util decât a ignora veştile bune (de exemplu, "pisicile cu colţi sabie îmi displac" vs. "aceste fructe de pădure au gust bun"). Astăzi, ne expunem riscului de a ne concentra pe negativitate în detrimentul veştilor cu adevărat bune. Steven Pinker, în cartea sa The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined (Cei mai buni îngeri ai firii noastre: de ce violenţa a scăzut), susţine că infracţionalitatea, nedreptăţile, violenţa, războiul şi alte nedreptăţi sunt în continuă scădere, dar cei mai mulţi oameni ar susţine ideea că lucrurile se înrăutăţesc - un exemplu perfect al înclinaţiei spre negativitate în funcţiune.
Efectul de turmă
Deşi suntem de multe ori inconştienţi de aceasta, ne place să mergem în direcţia curentului. Atunci când masele încep să aleagă un câştigător sau un favorit, creierele noastre individualizate încep să se închidă şi să intre într-un fel de "gândire de grup" sau de mentalitate de stup de albine. Pentru aceasta nu trebuie să fie o mare mulţime de oameni sau capriciile unei întregi naţiuni, pot fi incluse grupuri mici, cum ar fi o familie sau chiar un grup mic de colegi de birou. Efectul de turmă (efectul de aliniere) este ceea ce determină adesea comportamentele, normele sociale şi imitaţiile să se propage în rândul grupurilor de persoane, indiferent de existenţa ori nu a dovezilor ori motivelor care să susţină această acţiune. Acesta este motivul pentru care sondajele de opinie sunt adesea dăunătoare, deoarece ele pot influenţa perspectivele indivizilor conform lor. O mare parte din această eroare are de-a face cu dorinţa noastră înnăscută de a ne acomoda şi de a ne conforma, după cum au demonstrat celebrele experimente de conformitate ale lui Asch.
Eroarea de proiecţie
Ca indivizi prinşi în interiorul propriei noastre minţi 24/7, este de multe ori dificil pentru noi să limităm proiectarea în afară a propriei noastre conştiinţe şi preferinţe. Avem tendinţa să presupunem că majoritatea oamenilor gândesc la fel ca noi, deşi s-ar putea să nu existe nicio justificare pentru acest lucru. Acest neajuns cognitiv de multe ori duce la un efect înrudit cunoscut sub numele de înclinaţia către un fals consens, caz în care avem tendinţa să credem că oamenii nu numai că gândesc la fel ca noi, dar şi că sunt de acord cu noi. E o tendinţă în care ne supraestimăm gradul de popularitate şi de normalitate, presupunând că există consens cu privire la diferite aspecte, când de fapt poate să nu fie cazul de aşa ceva. O situaţie specială a acestui efect este aceea în care membrii unui grup radical sau extremist presupun că există mai multe persoane care sunt de acord cu ei decât este cazul. O alta este încrederea exagerată pe care o are cineva atunci când face predicţii asupra câştigătorului alegerilor electorale sau meciurilor sportive.
Cantonarea în prezent
Noi, oamenii, avem dificultăţi în a ne imagina într-un moment din viitor şi a ne modifica comportamentele şi aşteptările în mod corespunzător. Cei mai mulţi dintre noi ar prefera să cunoască plăcerea în prezent, lăsând pentru mai târziu durerea. Această inclinaţie are un interes special pentru economişti (de exemplu, refuzul nostru de a nu risipi banii şi de a-i economisi), ca şi pentru practicienii din sănătate. Într-adevăr, un studiu din 1998 a arătat că, atunci când au făcut alegeri alimentare pentru săptămâna următoare, 74% dintre participanţi au ales fructe. Dar când alegerea alimentelor a fost pentru ziua curentă, 70% au ales ciocolata.
Efectul de ancorare
Cunoscut şi sub numele de capcana relativităţii, este reprezentat de tendinţa de a compara şi contrasta doar un set limitat de articole. Se numeşte efectul de ancorare deoarece avem tendinţa să ne fixăm pe o valoare sau un număr care, la rândul său, devine comparabil cu orice altceva. Exemplul clasic este acela al unui articol dintr-un magazin care este expus la vânzare. Avem tendinţa de a vedea (şi evalua) diferenţa de preţ, iar nu preţul în sine. Acesta este motivul pentru care meniurile unor restaurante prezintă câteva aperitive foarte scumpe, în timp ce mai multe altele au un preţ (aparent) rezonabil. Este, de asemenea, motivul pentru care, atunci când avem de ales, avem tendinţa de a alege opţiunea de mijloc - nici prea scump, nici prea ieftin.
-
anonim_4396 întreabă:
4 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
