Nu e bine sa iti fi ingrozita ce ceva ce nu exista.Incearca sa vorbesti cu un preot poate te mai linistesti putin
Pai nu ai de ce sa fi speriata din cauza asta, pentru ca orice i s-ar fi intamplat respectivei persoane(daca i s-a intamplat intr-adevar) nu are cum sa ti se intample si tie. Pentru daca i se intampla lucruri ciudate, sa zicem din cauza unei 'entitati', sa o numesc asa, nu are de ce sa ti se intample si tie, pentru ca acea 'entitate' are legatura cu ea si atat. Deci nu ai de ce sa iti faci griji.
De când am devenit ateu, nu mai mă tem de fantome.
Când eram credincios, mă temeam de întuneric, aveam senzaţia că în fiecare colţişor, în spatele fiecărei umbre se poate ascunde o fantomă.
Eliberarea de credinţă m-a eliberat şi de aceste gânduri negre.
Fantomele şi strigoii se află doar în imaginaţia noastră şi apar mai ales dacă avem slăbiciuni sufleteşti (ca să nu zic ''probleme psihice'').
Cu câtva timp în urmă, o persoană îmi povestea că l-ar fi văzut în casă pe Dumnezeu (sau pe Christos) cu nişte lumânări în mână. Ulterior acea persoană a fost internată la spitalul 9, aşa că nu mă miră de ce a avut asemenea viziuni.
Va multumesc foarte mult pentru. respunsurile voastre. Acum ma simt mai bine. Multumesc mult.
Emanuela347 întreabă: