Anormalitatea e doar în capul lor că se pot raporta doar la ei, adică sunt închiși la minte. E plin de din ăștia pe TPU și nu numai, peste tot. Poți fii oricum vrei și e normal să nu te placă toată lumea și de asemenea e normal ca și cei ce nu te plac să nu fie plăcuți de toată lumea și dacă ție nu îți place de cineva nu înseamnă că trebuie să jignești și să te manifești agresiv pentru că acel om nu e inclus în tiparul tău. Asta e dovadă de prostie.
Cât despre ce ai zis tu în întrebare, eu aș zice că nu trebuie să folosești prea mult acel "trebuie" decât când zicem că fiecare trebuie să facă ceea ce simte, într-o anumită limită. Dacă făcând ce simte nu face niciun rău nimănui, e ok, chiar dacă nu se include în tiparul meu de cum ar trebui și asta pentru că suntem diferiți și nu simțim la fel. Chiar dacă ar fi să zicem ceva anormal în ziua de azi, am tot respectul că se poate exprima așa cum dorește, indiferent ce pot spune alții. În ziua de azi oricum cred că normalitatea se raportează la persoanele individualiste, iar eu unul nu sunt un tip individualist. Nu am de ce să îmi impun o chestie dacă mie îmi e mai bine să nu fiu individualist, chiar dacă se trezește un idiot și mă jignește că altceva mai bun nu are ce să facă. Din punctul meu de vedere sensibilitatea e ceva remarcabil și frumos, ceva chiar deosebit în ziua de azi.
Eu cred că acele persoane sunt și predispuse să nu fie prea emotive(ce ziceam de gene). Ele pot simți emoții însă nu le e de asemenea greu să le reprime. Suntem diferiți de aceea unora le va fi mai greu decât altora să își reprime emoțiile. Adică nu te vei uita la x, că ce ușor i-a fost și că ce bine îi este căci tu nu ești x.
Mai dură poți ajunge dar nici extrem de dură. Adică am văzut că unii după niște accidente și-au modificat anumite caracteristici comportamentale sau abilități de exemplu, dar nu voi face referire nici la asta nici la traume, că și traumele emoționale te pot schimba destul de mult. Eu cred că nici nu ai avea motive să te schimbi sau să vrei să te schimbi, decât dacă viața ar da destul de rău peste tine și nu îți e bine așa. Cu voință și cu timpul te poți schimba într-o anume măsură, în sensul că poți fi mai rece, însă eu cred că în esență tu vei fi tot o persoană sensibilă dar doar vei stăpâni pe cât poți abilitatea să ascunzi asta. Nu ar fi ceva nou oricum. Faptul că o persoană ascunde ceea ce este sau poartă o mască nu înseamnă că s-a schimbat, ci că a vrut să se schimbe și să arate altceva, însă a rămas cam la fel în esență.
Am observat ceva si as vrea sa isi spun, cand am o dieta bogata in dulciuri sunt mai emotional, cand am o dieta bogata in proteine par a fi mai putin emotional, oare e doar o iluzie? ba m-am uitat peste intrebariile mele personale si raspunsuri, si am observat la fel, in creier se elibereaza dopamina care poate influenta starea mea emotionala?
Nu prea pot să ți-o spun exact că nu sunt expert în ale biologiei dar ce e drept cam orice mâncăm cu poftă face ca dopamina să fie eliberată și te vei simți mai bine, e destul de normal. De exemplu dacă am o stare proastă și să zicem că la un moment dat văd cum echipa mea preferată câștigă campionatul, atunci starea se va schimba. Dopamina e eliberată ca urmare a unor diferite activități iar în momentul în care e eliberată te simți bine. Și fericirea aia vine ca urmare a unor reacții chimice, biologice în organism până la urmă dar ideea e că la nivel genetic suntem diferiți iar reacțiile alea nu funcționează strict la fel la toți. Știi vorba aia, cum că dragostea trece prin stomac. Și eu mă simt mai bine atunci când mănânc ceva ce îmi place foarte mult, dar asta e o senzație destul de scurtă până la urmă. Cred că poți găsi alte activități, pe lângă mâncat, ce ție să îți facă mai multă plăcere.
La intrebarea aia despre sensibilitate, Ray l-aintrebat pe tot ce parere are despre persoanele care aleg sa fie dure, care isi reprima emotiile. Spune-i ca asta nu e o alegere.Ca eu(sau alte persoane)suntem pur si simplu asa, nu incercam sa fim, nu ne prefacem.Nu poti reprima ceva ce nu exista.(sau mai bine zis exista rar si numai in anumite situatii, cand nu e nevoie sa le reprim)Nu e ca si cum am fi sensibili, dar am incerca sa parem duri.Bine,exista si tipul astade persoane, care vor sa-si mascheze vulnerabilitatea printr-o aparenta duritate, dar nu e cazul meu.Aia sunt demni de plans.
Cine ți-a spus asta nu a priceput ce am spus mai sus. Ray dacă tu ai priceput, explică-i acestei persoane că eu mă refeream doar la un caz, nu la toate, anume la cazul ce l-ai propus tu legat de persoanele hipersensibile. Și cum am specificat mai sus
"Eu cred că acele persoane sunt și predispuse să nu fie prea emotive(ce ziceam de gene). Ele pot simți emoții însă nu le e de asemenea greu să le reprime. Suntem diferiți de aceea unora le va fi mai greu decât altora să își reprime emoțiile. Adică nu te vei uita la x, că ce ușor i-a fost și că ce bine îi este căci tu nu ești x."
Ca să fie totul clar voi explica ce am spus. Când am zis de reprimat am făcut referire la persoanele ce au ce reprima. Unele au mai mult de reprimat decât altele. Acel x e persoana care nu prea are ce reprima deci e logic că ea va fi așa natural și îi va fi mult mai ușor să fie o persoană rece decât tine care ești sensibil sau hipersensibil. De aia am zis că "Adică nu te vei uita la x, că ce ușor i-a fost și că ce bine îi este căci tu nu ești x."
Am repetat de multe ori că suntem diferiți cred.
Mai degraba cineva fara sentimente e o anomalie, un om ca sa fie om trebuie sa aiba emotii, caci nu este robot ca sa nu schiteze niciun gest si sa fie stana de piatra.
Pentru baieti, este,, anormal". Ala mai bin mereu va fi considerat mai prost si mai slab.
Ciudat fiind faptul ca... daca o fata este tupeista, injura (intr-un cuvant baietoaica), nu este nimic iesit din comun. . Dar daca un baiat este cuminte, senibil, timid este ceva anormal. (mamalinga). Deci. fetele au voie sa fie ca baietii, dar baietii ca fetele, nu. Sa nu uitam si de anumite vorbe. Fetele au voie sa zica,, sa-mi bag **** " (chiar daca nu au ) dar baietii nu au voie sa zica ceva de fete ca si cum,, sa ma linga-n ***" (ce exemple mai dau si eu )
Doar 1% din populatie is psihopati deci nu e ceva normal.
Sa fi sensibil cu persoanele pe care le iubesti e normal dar sa plangi ca s-a uitat un/o strain/a urat la tine nu e normal.
Cu alte cuvinte, trebuie sa fi sensibil in privat si insensibil cu restul. Prin sensibil ma refer la faptul ca discuti daca te deranjeaza ceva, oferi afectiune si stii sa primesti afectiune.
Unul care discuta in fiecare zi de faptul ca cineva i-a ranit sentimentele normal ca o sa devina plictisitor.
Si apropo, nu pune asta in capul femeilor noi barbatii ne-am facut asa. Incearca sa vorbesti despre sentimente cu prietenii tai sa vezi ce vor rade de tine plus ca daca arati ca esti sensibil ceilalti barbati vor considera asta o slabiciune, asta e natura noastra.
Toti suntem mai sensibili emotional, dar trebuie sã fim mai rationali si sã ne disciplinã, sa facem lucruri ne sunt mai inconfortabile la inceput.
In ziua de azi ar cam trebui sa fi chiar arogant in anumite situatii.
Gândeste in felul urmãtor cel mai sensibil emotional o sa fie Condus de celelalte persoane din jurul lui, cel care este nepasãtor farã fricã de pierdere.
Pai in primul rand este in dezavantajul tau daca esti o persoana sensibila, pentru ca lumea va profita de asta si vei fi ranit.Mai ales de femele, ele zic ca vor baieti sensibili si cand dau de unul in zapacesc de nu-si mai revine baiatu' prea curand.
Asa e, atunci ce sa faci?
Tre' sa faci pe insensibilul!
Sv95bcsi întreabă: