De ce anumitor persoane le e teamă și au inhibiții în a fi ei înșiși?

Există multe motive pentru care anumitor persoane le este teamă și au inhibiții în a fi ei înșiși. Unele dintre aceste motive ar putea include:

Experiențe traumatice din trecut - persoanele care au avut experiențe traumatice din trecut, cum ar fi abuzul sau neglijarea, ar putea dezvolta teama de a fi vulnerabili și de a-și arăta adevărata persoană în public.

Încrederea în sine scăzută - persoanele care nu au încredere în propria lor valoare și abilități ar putea avea teama de a fi judecate sau respinse de alții.

Presiunea societății - societatea pune adesea o presiune mare asupra oamenilor de a se conforma unor anumite standarde sau norme, ceea ce ar putea face ca unele persoane să se teamă să fie ei înșiși.

Compararea cu alții - atunci când oamenii se compară cu alții și simt că nu se măsoară la fel de bine, ar putea avea teama de a fi judecați sau respinși.

Trauma emoțională sau fizică - oamenii care au suferit traume emoționale sau fizice ar putea dezvolta anxietate socială sau alte afecțiuni care să le facă teamă să se deschidă și să fie ei înșiși.

Este important să înțelegem că fiecare persoană are propriile sale motive pentru a avea inhibiții și temeri în a fi ei înșiși, iar abordarea fiecărui individ ar trebui să fie personalizată și adaptată la circumstanțele sale specifice.

Pentru că "ei înșiși" sunt niște ratați, în multe cazuri.
Cei cu inhibiții sunt în stare să se autoevalueze corect.
Alții, cei mai proști, au impresia că sunt ok, și scârbesc pe toată lumea, etalându-și personalitățile necioplite.

Cand am fost tinara si eu am avut inhibitii in acest sens.Ma gindeam ca nu am valoarea persoanelor celor din jur eram complexata ca sunt mai avute, mai frumoase, mai inteligente, mai cu experiente de viata.Acest complex mi-a trecut din ziua in care aflindu-ma la o masa festiva de 8 martie cu colegele de birou si tot stateam eu tacuta si retrasa la masa o colega mai in varsta m-a atentionat:mai vorbeste si tu ceva! Dar ce sa vorbesc? am intrebat eu. Orice numai spune si tu ceva.Stateam tacuta caci m-am gindit ca ceea ce zic eu nimanui nu-i poate fi interesant.Dar la indemnul acestei colege cu 20 de ani mai mare la inceput timida am inceput si eu sa zic cate ceva si mare mi-a fost mirarea ca am parte de atentie-o alta colega mi-a atras atentia dupa ce iarasi am tacut ca daca sunt tacuta nu ma marit in veci.Atunci m-am speriat am inceput sa vorbesc iar si de atunci tot vorbesc.In decursul timpului mai ales cand baiatul meu (nu des doar la inceput mi-a zis ca vorbesc prea mult- ca stiu ca nu ii place vorba lunga)i-am replicat de ce vorbesc mult si i-am recomandat sa fie si el mai vorbaret si nu sa se retraga si sa taca.Dar cu o anumita ocazie cand am fost impreuna undeva m-am linistit caci am observat ca are destule cunostinte si cu fiecare se opreste si sta destul de mult de vorba.

Educatie
99.99% ca au fost abuzati in copilarie, si nu neaparat sexual, dar crescuti cu bataie, in teroare, etc.

in balarii, niciodata nu mi-a venit mai rau cheful sa ma duc si sa bat pe una care a fost intervievata dupa ce fata ei s-a sinucis pentru ca a luat o nota mica si nu a avut curaj sa le faca fata parintilor, si singurul ei comentariu a fost: "eu i-am spus"
CE DRACU' I-AI SPUS?!?
cand e clar ca ai tinut-o in teroare continua

Pentru ca probabil sunt persoane timide, tematoare în realitate și le este greu sa fie comunicativi sau siguri pe ei înșiși.

Pentru că când au fost ei însăși, recepția a fost negativă.